Despre mine

Mario Balint

mult prea banal

Blogs Home » Politic » Comentariu politic » CORESPONDENT SPECIAL

CORESPONDENT SPECIAL

REVOLTAT, ANARHIC, RADICAL. ANALIZA SI COMENTARII DE SECURITATE. JURNALISM RADICAL, COMENTARII, UNELE CATALOGATE DREPT ANALIzA DE GANG. E OK!

Articole Blog

01. “TRESPCE” ZOAIE - Apr 27, 2019 7:04:00 AM
O instituţie publică de media e străbătută, din cînd în cînd, în momentele esenţiale, de o grupare insurgentă care poartă diferite nume: ARMATA SALVĂRII BUNULUI SIMŢ, GRUPUL PENTRU HÎRTIA DE TOALETĂ, MIŞCAREA OM-ULUI DIN BURIC şi, mă rog, în funcţie de cine se află la conducerea instituţiei, sprijină “efortul conjugat” pentru “bunăstarea şi neatîrnarea”, sau, precum Subcomandante Marcos din EZLN (nu mai detaliez că, degeaba…), îşi acoperă feţele blonde şi “fac lucruri”.
Aşa lucruri fac, că au împînzit artileria de neurotoxină, din media on-line şi vizuală, cu o făcătură, o potriveală cu mîna, care nu face decît să împroşte cu lături o instituţie din care Gruparea pentru Apa de Toaletă a cîştigat sute de milioane de lei pe lună! Jurnalistul şi Omul Lucian Mândruţă s-a interesat, recent, pe FB, de cazul de la Bucureşti. Răspunsul meu este clar: cele trei graţii au profitat de starea Danei să mai arunce o catapultă de rahat în instituţia care şi-a permis să-l debarce pe cel mai cheltuitor, arogant şi incorect PDG din istorie. Numai că, vezi, Lucian, PDG-ul a plecat au rămas “îngerii lui Charlie”! Decăzuţi, ce-i drept, de la masa cu bunătăţi…
Lucian Mândruţă, te întreb ca jurnalist cu ştate vechi: cît de sub 0 (zero) să ai IQ-ul să crezi că un redactor şef, cu 30 de ani de experienţă, uns cu toate alifiile, poate să-i spună unei subalterne că PSD-ul nu o mai doreşte, nu o mai pofteşte?! Cît de cusută cu aţă albă e acestă poveste?! Sigur, îi poate atrage atenţia să nu mai pronunţe ŞRI Lanka, sau TRESPCE, pentru că LEGEA ne obligă să fim păstrătorii Graal-ului Limbii române corecte, nu englezite ŞRI, London, Maskva, Pari, etc. Parcă mi-aduc aminte de un interviu cu un PR-ist important care a nenorocit spaţiul ex-yugoslav, şi care declara nonşalant: “noi nu sîntem plătiţi să fim morali”!
Cît despre cealaltă poveste, “bufniţele nu sînt ce par a fi”.
Cît priveşte gruparea insurgentă Grupul de Luptă pentru Cacao cu Lapte, VEORICA, CERASICA, LAURICA… CĂ nu mai ştiu care mai sînteţi pînă la TRESPCE, măi, baclavalelor, prea-s la fel textele, peste tot... mai răspîndite, mai răspîndite… rămîne cum am stabilit!


02. JURNALISTU’ DE CARTIER - Apr 6, 2019 8:18:00 AM
În urmă cu vreo trei săptămîni, deputatul Ion Mocioalcă, fost preşedinte al PSD Caraş-Severin, actualmente secretar general al ProRomânia, rostea o afirmaţie care a stîrnit zîmbete în rîndul colegilor de breaslă. Zîmbete şi ironii, în loc să mobilizeze comunitatea jurnalistică, aşa, mică, cum este ea, dar veselă, să ia atitudine faţă de apelativul şi zeflemeaua omului politic, ca gest de solidaritate. Ba, mai mult, în loc să ia atitudine, unii s-au găsti chiar să interzică apariţia unor puncte de vedere. În starea asta de dezbinare şi “dezagregare” nu trebuie să ne mirăm că oricine ne pune bocancul pe gît, în aplauzele confraţilor! Dar, să revin!

“Jurnalistu de cartier” este, evident, oricare dintre noi! Aceasta este părerea domnului deputat faţă de presă, exprimată acum, cînd se află în opoziţie şi în plină campanie electorală. Nu vreau să mă gîndesc care a fost părerea Domniei sale despre truditorii breslei cînd deţinea funcţia de preşedinte al celui mai mare partid din România! Ca unul care am numărat 30 de ani de presă, am cîteva comentarii!

Jurnalistul de cartier este omul care ia apărarea simplului cetăţean în faţa abuzurilor unui sistem în care este obligat să trăiască, dacă nu are şansa să plece în străinătate. “Ducă-se”, vorba lui Traian Băsescu, preşedintele jucător care a creat sistemul. Sau, mă rog, ca parte din sistem l-a promovat şi expus în lumina reflectoarelor cu acea parte comercială! Jurnalistul de cartier a rămas singura speranţă a omului de rînd, care nu poate pune mîna pe telefon şi cere, cu nesimţire, ca popmpierii să vină şi să-i spele parcarea instituţiei! Evident, solicitare refuzată, dar tupeul contează!

Jurnalistul de cartier este acela care atrage atenţia autorităţilor şi oamenilor politici că au “ieşit în decor”, că şi-au rupt degetul mare şi, pe cale de consecinţă, mîna a scăpat pînă la cot în borcanul cu miere. El, jurnalistul de cartier, scrie şi semnează. Cu numele lui! Şi nimeni nu-i poate retrage dreptul de semnătură, pentru că el nu aranjează licitaţii, de exemplu, pe şpăgi grase! El, jurnalistul de cartier, este cel care mai poate lua atitudine în faţa risipei banului public, sau a lucrărilor efectuate şi “pe persoană fizică” din aceşti bani. V-aţi întrebat cum de au răsărit căsoaie, curţi pavate, mşini de lux taman la cei care slujesc Statul şi ar trebui să respecte legea? Dacă Nea Ion pune întrebarea asta pe stradă, cei din jur îl privesc cu uşoară uimire, trec pe lîngă el şi-şi văd de drum, gîndindu-se că a mai apărut un nebun în peisajul urban. Dacă, însă, jurnalistul de cartier pune această întrebare în media, rumoarea se mută în clasa politică.

Jurnalistul de cartier îşi exprimă revolta, temerile, nemulţumirile, în publicaţii private, pe bloguri personale, chiar dacă riscă, de cele mai multe ori, să nu-şi ia salariul cu lunile. Aşa face el! Jurnalistul de cartier s-a născut cîine de pază!

Lîngă jurnaliştii de cartier, trudesc cei puţini, angajaţi la mass-media de stat, nu publică. Ei au o oarecare stabilitate financiară, dar şi rigoare profesională sporită. Mass-media de stat – radio, televiziune, agenţie – de aia e DE STAT, ca să ofere informaţii şi să promoveze interesele STATULUI şi INSTITUŢIILOR care îl reprezintă. Satelitul, eterul, web-ul aparţine mediei de stat şi trebuie tratate ca atare. În astfel de instituţii nu poţi tu, Ianoş, de exemplu, să-ţi verşi năduful cum te taie capul, hotărînd tu, că două luni nu duci bani acasă, la copii, pentru că renunţi benevol la publicitate sau alte stipendii! Nu, acolo, banii vin de la Stat. Prin alocare bugetară! Din acest punct de vedere, JURNALISTU DE CARTIER este obligat să stea cu ochii pe instituţiile surori, ca pe butelia de la pensii, şomaj sau cadstru!

În acest context, mi-e greu să înţeleg intervenţia domnului deputat Ion Mocioalcă, la postul de radio de stat, la care spunea în 19 martie: „Ştiu că anumite forţe politice de aici, din judeţ, doresc schimbarea managerului de la Radio Reşiţa şi să aducă un jurnalist de cartier în fruntea unei instituţii prestigioase. Credeţi-mă că ştiu despre ce vorbesc! Acei oameni nu ştiu dacă s-au întors de la Bucureşti, dar zilele trecute erau acolo şi băteau pe la anumite uşi. Dacă se schimbă lucrurile, s-ar putea să nu mai am posibilitatea să vorbesc la Radio Reşiţa”. Brusc, mi-au dat lacrimile!

Colegul nostru din cartierul Muncitoresc, un jurnalist cu experienţă, corect, onest, postează declaraţia pe site-ul instituţiei, cu o introducere interesantă: “Jocurile politice care se fac în Caraş-Severin ar putea afecta şi activitatea Studioului Teritorial Radio România Reşiţa”. Aici, mi-am şters lacrimile şi m-am panicat! “Jocurile politice”? Adică, cine face asemenea jocuri? Guvernul din umbră al PNL? Guvernul din umbră al ProRomânia? Al PPDD? Donald Trump? Bubulii? Sau Guvernul PSD de acum 7 (şapte) ani, pe care cu onor l-a girat dl. Mocioalcă, a fost mai bun decît Guvernul PSD de azi, pe care, cu acelaşi onor, nu îl mai girează dl. Mocioalcă? Adică un “funcţionar de cartier”, pus de PSD în urmă cu şapte ani în fruntea unei instituţii media DE STAT, va fi schimbat cu un “jurnalist de cartier” la aceeaşi instituţie media?

În 30 de ani de democraţie haotic-controlată, de cînd ne uităm cu luneta peste Ocean, nu am învăţat nimic? Cînd Trump a venit la Casa Albă, şi cameristele au plecat! Odată cu Obama, evident, pentru că, aşa e sistemul. Fiecare portavion vine cu grupul său naval! Propriu!

Ca jurnalist care, am avut norocul, să circul cu autobuzul şi în alte cartiere, întreb: minima decenţă, minima morală unde sînt? Cei înlocuiţi pot demonstra că au cariere de succes şi fără media de stat! În plin şi sălbatic jurnalism de cartier!


03. CA LA ARTILERIE: ÎNDEPLINIRE CUMULATIVĂ! - Feb 13, 2019 5:38:00 PM
Miercuri, 13 februarie 2019, la ora 18:00, am aruncat o privire, de control, pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale. La poziţia “şef al Statului Major al Apărării” figurează Generalul dr. Nicolae Ionel Ciucă! Ştiam! Dacă îl suni acum pe Stoltenberg şi-l întrebi cine este şeful Armatei Române, ţară NTO, îţi va da acelaşi răspuns! Sau pe Patrick Shanahan, secretarul american al apărării. Sau pe Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării, sau pe generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse, deşii, ultimii doi s-ar putea să-ţi răspundă mai nuanţat…
MApN a depus la Curtea de Apel Bucureşti două acţiuni în contencios administrativ avînd acelaşi obiect: "anulare act administrativ + suspendare dec. nr. 1331/28.12.2018". Mă rog, primul, cel judecat în 11 ianuarie a.c., se referea la SUSPENDARE şi a intrat în vigoare DE ÎNDATĂ, rămînînd valabil pînă la pronunţarea dfinitivă a instanţei, pe fond, în al doilea proces, cel cu ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV. Aşadar, Decretul de prelungire a mandatului șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a fost suspendat de Curtea de Apel București. În aceste condiții, generalul de brigadă Laurian Anastasof a preluatfuncția. Generalul Anastasof a fost consilierul ministrului Apărării, Gabriel Leș, iar cu două zile în urma SUSPENDĂRII decretului a fost numit noul locțiitor al șefului Statului Major al Apărării. Din 2013, el ocupase funcția de șef al Statului Major al Forțelor Aeriene.
Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut marţi un nou termen în cel de-al doilea proces deschis de MApN împotriva Administraţiei Prezidenţiale, ce are ca obiect o cerere de anulare a decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, şeful CSAT, prin care a fost prelungit mandatul şefului SMAp, Nicolae Ciucă.

Potrivit AGERPRES, judecătorul care se ocupă de acest caz, Silviu Barbu, a explicat că îl va cita pe Nicolae Ciucă la următorul termen al procesului din 26 februarie, arătînd că decizia ce se va lua în acest dosar va avea efecte asupra carierei generalului şi trebuie să-i fie dat dreptul la un proces echitabil.

"Dat fiind specificul cauzei, instanţa urmează să introducă în cauză, în calitate de pîrît, a numitului Nicolae Ciucă. În motivare, instanţa are în vedere, pe scurt, faptul că o eventuală soluţie interferează cu cariera militară a ofiţerului Nicolae Ciucă, soluţia ce urmează să se pronunţe urmînd să influenţeze drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestuia, iar respectarea dreptului la un proces echitabil impune ca, într-un litigiu dedus judecăţii pe rolul unei instanţe, să fie avute în vedere drepturile şi libertăţile persoanelor asupra cărora actele judiciare pot să aibă influenţă. Acesta este un element de esenţă al statului de drept", a motivat magistratul.

De asemenea, judecătorul a pus în vedere MApN şi Administraţiei Prezidenţiale să analizeze posibilitatea ajungerii la o înţelegere amiabilă.

Judecătorul Silviu Barbu a ridicat din oficiu o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu un articol din Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, raportat la articole din Constituţie privind la rolul şi atribuţiile preşedintelui (art. 80, 92, 94, 100), raportul şefului statului cu Guvernul, dar şi textele constituţionale privind forţele armate şi CSAT. Această excepţie se va discuta la termenul din 26 februarie.

Ca simplu cetăţean, apropiat de Armata României, cu stagiul militar mai mult decît satisfăcut, am cîteva puncte de vedere la actuala situaţie:
1) Încrîncenarea asta nemaivăzută de a schimba comanda Armatei sub orice formă, pute a politică de la o poştă! O politică de moment, nepregătită, cu interese pentru “acum” şi nu pe termen lung. Nu cred că ministrul Leş îi poate reproşa ceva generalului Ciucă! Din păcate, această acţiune în instanţă, nemaivăzută într-o ţară NATO tîrăşte în mocirla politică ARMATA, cea mai respectată instituţie a fragilei noastre democraţii post-comuniste. Într-o ţară sud-americană un astfel de gest politic împotriva Armatei s-ar fi soldat cu eliminarea fizică a ministrului “prea voluntar”. Încăpăţînarea asta de a schimba comanda este politică eminamente şi datorită faptului că generalul Anastasov – un profesionist excepţional! - a ocupat o funcţie politică, de “consilier al ministrului”.
2) Judecătorul cere MapN-ului şi Administraţiei Prezidenţiale “să dea la pace”! Păi, nu ar fi trebuit “să dea la pace” în decembrie? Sau în octombrie? Să discute, să se sfătuiască, pentru că în joc este credibilitatea celei mai importante instituţii de forţă care arborează TRICOLORUL (asta e o propoziţie pentru naivi şi sentimentali!). Umbla prin tîrg un zvon cum că după ieşirea la pensie a Generalului Deşertului, o formaţiune politică importantă, din opoziţa dezlînată, l-ar fi vrut PREŞEDINTE. De partid! Intrarea în politică a unui personaj de talia lui Nicolae Ciucă ar destabiliza sondajele şi ar trage pe dreapta o mulţime de trepăduşi fanarioţi şi impostori care se împăunează cu carnetul de membru! Iohannis, prevăzător cum îl ştim, şi-a pus trepăduşii la adăpost, prelungind încă un an mandatul Comandantului militar al României. Nu ştiu, e o bîrfă, să o luăm ca atare…
3) De ce nu a demisionat Generalul, evitînd confruntările politice balistice? Pentru că, Generalul este MILITAR! Militarii, respectă ordinele, iar Comandantul suprem al Armatei este, încă, Klaus Iohannis!
4) După mintea mea – şi a altora! - astăzi, Armata nu mai are Comandă! Suspendarea decretului semnat de Iohannis şi împuternicirea generalului Anastasov a rezolvat doar problema ADMINISTRATIVĂ a conducerii militare, potrivit legii. Adică, benzină, hîrtie de scris, anvelope de iarnă, geamuri sparte etc. Conform Legii, locţiitorul împuternicit nu poate emite ordine şi/sau dispoziţii şi nu poate reprezenta Armata la nivel internaţional. Ne aflăm în situaţia paradoxală în care, astăzi, Statul Major al Apărării are doi şefi, dar nici unul, nici celălalt, nu-şi pot exercita atribuţiile.
5) Iohannis a procedat corect prin prelungirea mandatului! Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv articolul 32, alineatul 5, conform căruia “şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu pînă la un an”. În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă "s-a făcut ilegal", adăugînd că "instanţa este cea care va stabili" care este situaţia de drept.
Articolul 32 din Legea 346 din 2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN precizează: 5) Șeful Statului Major General este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu pînă la un an. În funcția de șef al Statului Major General poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forțe ale armatei.

În mult discutata şedinţă CSAT din 28 decembrie 2018, ministrul apărării naţionale Gabriel Leş a propus preşedintelui şi celorlalţi membri schimbarea generalului Scarlat, şeful Reprezentanţei Militare a României pe lîngă NATO şi UE, schimbarea din funcţie a şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul Uifăleanu, numirea generalului Scarlat în funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Terestre, numirea, în aceeaşi şedinţă, cu altă decizie, a generalului Scarlat ca şef al Statului Major al Apărării, imediat după numirea ca şef al SMFT (poziţie necesară pentru eligibilitatea la şefia SMAp). Adică, două numiri în două funcţii ierarhice, la foc automat. Apoi, în aceeaşi şedinţă numirea generalului Uifăleanu în funcţia de şef al Reprezentanţei Militare a României la NATO şi UE.

La momentul propunerii ca generalul Dumitru Scarlat, un militar de excepţie, bine pregătit, competent, cu experienţă în teatrele de operaţii, să devină şef al Statului Major al Apărării, acesta deţinea încă funcţia de şef al Reprezentanţei Militare de la Bruxelles, adică neeligibil pentru şefia SMAp! Dacă ministrul Leş, sau consilierii acestuia, ar fi gîndit în perspectivă, puteau organiza această succesiune în funcţie în vechiul mandat al ministrului Leş, cînd Nea Mitică Scarlat era şef al SMFT! Pe 28 decembrie, însă, avînd în vedere ciudăţenia legislativă şi administrativă ca un militar de carieră să fie numit în două poziţii cheie în Armata Română la distanţă de cîteva minute, şi viteza derulării administrative a hîrtiilor, preşedintele CSAT a refuzat acest demers iniţiat de ministrul apărării!

Preşedintele a spus că "pur şi simplu" propunerea ministrului Apărării a fost "nelegală". "Propunerea ministrului a fost pur şi simplu nelegală, iar o propunere pentru şeful Armatei a lipsit pur şi simplu”.
Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plîngere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018. Şi aşa s-a ajuns în instanţa de Contencios!
6) Suspendarea decretului s-a făcut în baza art. 14 a Legii 554/2004, a Contenciosului Administrativ şi Fiscal, care spune că Suspendarea executării actului se face, “(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pînă la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Potrivit PRECEDENTULUI, ” Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărît că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.Cu privire la condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte a statuat că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate, pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat. Înalta Curte a precizat că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute” (Decizia nr. 442 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie din 30 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal avînd ca obiect suspendare act administrativ). Va fi extrem de greu, dacă nu imposibil, pentru MapN să demonstreze şi să cuantifice “pagubele” generate de rămînerea în funcţie a Generalului Ciucă!
7) Exprimarea judecătorului a fost hilară, rău :)))! "Dat fiind specificul cauzei, instanţa urmează să introducă în cauză, în calitate de pîrît, a numitului Nicolae Ciucă. În motivare, instanţa are în vedere, pe scurt, faptul că o eventuală soluţie interferează cu cariera militară a ofiţerului Nicolae Ciucă, soluţia ce urmează să se pronunţe urmînd să influenţeze drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestuia, iar respectarea dreptului la un proces echitabil impune ca, într-un litigiu dedus judecăţii pe rolul unei instanţe, să fie avute în vedere drepturile şi libertăţile persoanelor asupra cărora actele judiciare pot să aibă influenţă. Acesta este un element de esenţă al statului de drept", a motivat magistratul. Adică, judecătorul, în concordanţă cu Codul de Procedură îl introduce ca parte procesuală în dosar pe şeful SMAp, deşi, spuneam la început, că ping-pong-ul ăsta a fost balistic, peste capul său de militar obişnuit să execute ordinele! Nu înţeleg, însă, în ce măsură verdictul Curţii “interferează cu cariera militară a ofiţerului”, exemplară, de altfel! Şi, de ce “pîrît”?
Acestea sînt punctele mele de vedere. Regret că ARMATA a fost tîrîtă într-o astfel de mocirlă. Să nu avem impresia că “ce se întîmplă în România, rămîne în România”, ca să parafrazez o vorbă din teatrele de operaţii. Vor exista consecinţe pe plan internaţional şi ne vor durea, tare...


04. MULŢI NĂDRAGI, PUŢINE COAIE! - Jan 30, 2019 11:30:00 AM
Nu prea scriu despre politica locală. Mi se pare anostă şi medievală, uneori cu reminiscenţe tribale sau întovărăşiri de vînătoare, populată de oportunişti, ipocriţi, profitori, slugi şi foarte puţini, extrem de puţini LIDERI! La fel cu cele mai multe dintre instituţiile statului, acolo unde competenţa profesională este un handicap! Sigur, mulţi dintre cei care citesc acest text, nu au mai văzut LIDERI de vreo 30 de ani! Alţii, niciodată! Cum arată un LIDER? Priviţi în ochi statuile răspîndite în oraşele europene. Sau, priviţi imaginile de la înmormîntarea primarului din Gdansk, ucis de un puşcăriaş: zeci de mii de persoane l-au condus pe ultimul drum pe Pawel Adamowicz, cel care a condus în ultimii 20 de ani, oraşul Gdansk.
Liderul este acel om care însuflețește o echipă. Este omul care știe să unească oamenii într-un demers comun, fără să se impună şi fără să amenințe, pentru că un lider nu este neapărat șeful. Îşi asumă responsabilitatea şi îşi apără oamenii, înfruntînd chiar superiorii în acest demers. Sau, cum se spunea în vechime, “are coaie”! Cercetătorii moderni în inginerie socială definesc liderul în funcţie de anumite “date tehnice” pe care le întruneşte. Între acestea, aş remarca doar sprijinirea celorlalți în a performa la maximumul potențialului lor, asumarea responsabilității, rezolvarea problemelor, acceptarea și aprecierea perspectivelor și opiniilor diferite, curajul și disponibilitatea de a milita pentru lucrurile în care crede!
În cuvinte simple, liderul este colegul tău. Nu șeful, nu superiorul, nu cel care te plătește ca să faci doar ceea ce vrea el, precum într-o instituţie publică de media, condusă ca pe propria pescărie, brutărie sau firmă de pompe funebre, ce vreţi dumneavoastră... Un alt aspect caracteristic unui lider este modul în care ajunge să își cîștige respectul. Acest tip de conducător nu ridică tonul, nu se impune prin frică, nu amenință și nu sancționează decît după ce este convins că a făcut tot posibilul să înțeleagă raționamentul pentru care unul sau mai mulți colegi (de partid, în cazul nostru!) nu ajung să facă performanță.
Puteţi încadra în acest tipar vreun politician local? Eu nu, poate cu o foarte mică excepţie (sigur, optimiştii vor spune că e floarea care vesteşte primăvara politică…, aşa am crezut şi eu, dar…) toţi sînt campionii scuzelor. Nici eu, şi nici dumneavoastră nu ne învîrtim în carcul acestora, nu stăm “buză în buză” cu ei, aşa că le analizăm “vitejia” prin prisma propriilor declaraţii sau a imaginii din media: la unul s-a topit asfaltul turnat cu vreo trei an în urmă de alţii, altul dă vina şi astăzi pe predecesorul său schimbat din funcţie de vreo trei anişori, altul e curvar, altul, avar şi oportunist dar lider despotic de partid. Mai e o deputată de prin Valea Bistrei…, dacă vă amintiţi cum o cheamă să-mi spuneţi!, care doar trece prin zonă din patru în patru ani, ca să voteze prostimea!, sau un altul, pentru care singurele lupte purtate în acest areal au fost în vederea propăşirii şi bunăstării şi rezolvării problemelor neamului. Său!
Un singur politician pare că răzbeşte, însă, din acest peisaj. Şi e purtător de fustă! În rest, se remarcă tot felul de plîngăcioşi, scuzăcioşi sau, pur şi simplu, slugi crude şi nemiloase, pripăşite în fruntea obştii. Majoritatea e purtătoare de pantaloni, elementul de identificare istoric pentru Lider. Din păcate, mulţi nădragi, puţine coaie! Şi, toate par că sînt ale Luminiţei Jivan!

05. NIMIC NU SE SCHIMBĂ - Jan 10, 2019 5:02:00 AM
Ministrul merciolog de la APIA (beton instituţie, numai oameni competenţi în toate domeniile de activitate au dat agricultorii!) fără stagiul militar satisfăcut, are probleme cu orgoliul de partid care se întinde ca un leş peste România.
Puţine instituţii au rămas neatinse de putregaiul politicii româneşti. Sigur, ARMATA NU este una dintre ele, însă, în ciuda neajunsurilor generate de înzestrare tehnică şi umană, uneori, ARMATA a fost în ultimii 30 de ani port-drapelul României. Datorită ARMATEI ne aflăm în NATO şi UE! Şi ne aflăm în NATO pentru că, în 2002, primul batalion românesc de infanterie intrat în coaliţia din Afghanistan, 26 Infanterie Scorpionii Roşii, l-a avut la comandă pe maiorul Nicolae Ionel Ciucă! Un deschizător de drum şi orizonturi pentru noii ofiţeri dedicaţi profesiei militare. Aşa s-a generat momentul ca generalii cu adevărate cariere militare, care au parcurs toate treptele ierahice, care s-au afirmat la comanda unor unităţi şi mari unităţi, în teatrele de operaţii, alături de partenerii din NATO, şi care au dat dovadă de moralitate deosebită, să acceadă în funcţiile importante, luînd locul „generalilor de carton". Nu am crezut că va mai veni o perioadă în care ARMATA să fie tîrîtă într-un joc politic murdar. Dar, românesc!
Să ne reamintim că în septembrie 1940, imediat după abdicarea regelui Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu va îndepărta din armată 80 de ofiţeri, dintre care 15 erau generali.
La 23 august 1944 se va declanşa prima epurare politică în armata română cu consecinţe nefaste asupra generalilor. Acţiunea dictată de Moscova se va încheia în 1964 cu distrugerea elitei militare româneşti! Transformarea armatei regale în armată populară era condiţionată de dispariţia venerabililor generali, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii, care au condus trupele române pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, generalii care, în perioada interbelică şi pe timpul celui de al doilea război mondial, au îndeplinit funcţii de miniştri sau miniştri secretari de stat, generalii care s-au aflat în funcţii de comandă vor fi judecaţi şi condamnaţi în urma unor simulacre de procese. În această perioadă peste 161 de generali au fost condamnaţi, 78 dintre ei murind în închisorile comuniste sau asasinaţi de NKVD!

A doua epurare politică are loc după 1965, cînd generalii cu studii în U.R.S.S., care ocupau funcţiile vitale în Armata Română, unii dovediţi spioni ai serviciilor secrete sovietice, vor fi trecuţi în rezervă sau numiţi în funcţii periferice în economia naţională. Marea majoritate a acestora se vor angaja în acţiuni complotiste împotriva lui Nicolae Ceauşescu, fiind sprijiniţi din umbră de aceste servicii. Cea de a treia epurare politică are loc după evenimentele din decembrie 1989 cînd o bună parte dintre generalii, proveniţi din ofiţerii care au beneficiat de avansări excepţionale în perioada 1947-1953, ca şi cei peste 20 de generalii dovediţi ca agenţii K.G.B. sau G.R.U., reactivaţi în decembrie 1989 de Ion Iliescu, vor fi înlăturaţi din armată. Dintre aceştia opt vor fi judecaţi şi condamnaţi.
Astăzi, trăim, se pare, începutul unui moment similar. Ministerul Apărării Naţionale a depus, marţi, o plîngere prealabilăla Administraţia Prezidenţială, prin care solicită revocarea Decretului nr. 1331 emis în data de 28 decembrie 2018, privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării.Înţelegeţi absurdul situaţiei? Adică Ministerul Apărării, o instituţie în care muncesc MILITARI solicită debarcarea MILITARULUI cu cel mai mare grad şi funcţie!!!
În motivaţia documentului, M.Ap.N. susţine faptul că decretul încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346 / 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, articolul 32, alineatul 5, conform căruia „Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu pînă la un an”.Concret, în document se arată că pentru prelungirea mandatului şefului SMAp ar fi trebuit să fie parcursă aceeaşi procedură ca şi în cazul numirii, mai exact la propunerea ministrului apărării naționale şi cu avizul Prim-Ministrului. În acest caz, nu există nici propunerea ministerului, nici avizul premierului. În document, a fost evidenţiat precedentul juridic, prin faptul că Preşedintele României a prelungit mandatul Şefului Statului Major General în anul 2010, prin Decretul nr. 882, avînd în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi avizul prim-ministrului.
Este vorba despre o plîngere prealabilă, paşii legali pentru a ataca un act şi apoi la contencios-administrativ. Termenul legal pentru ca Administraţia Prezidenţială să dea un răspuns este de 30 de zile.
Plîngerea prealabilă a fost depusă şi înregistrată marţi seară.
Mascarada asta bolşevică se întîmplă în timp ce Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, participamiercuri, 9 ianuarie, la ceremonia de preluare a mandatului Președinției Consiliului European, la nivelul Comitetului militar al Uniunii Europene (EUMC), activitate care s-a desfășuratla Bruxelles și la care au fost invitați să participe reprezentanții militari ai statelor membre ale UE.
Acest eveniment marchează, la nivelul Comitetului militar al Uniunii Europene, momentul oficial al preluării mandatului Consiliului Președinției UE de către România.
Printre temele de interes pe care țara noastră le va avea în vedere pe parcursul celor șase luni de mandat se numără Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), prin care se vor urmări consolidarea inițiativelor privind dezvoltarea capabilităților de apărare ale UE, promovarea activă a dimensiunii practice a parteneriatului NATO-UE, valorificarea, în contextul dialogului transatlantic, a oportunităților de cooperare generate prin dezvoltare PSAC și creșterea rolului și a credibilității UE ca actor regional și global în probleme de securitate și apărare.
C R E D I B I L I T A T E ! Adică, în timp ce generalul tău preia comanda în Europa, politicul încearcă să-l înece! Tare, frate! Gravitatea unei astfel de realităţi mă face să mă întreb dacă această tentativă furibundă de îndepărtare a lui Ciucă nu se face la ordinul marii puteri de la Răsărit... Moscova ar fi foarte fericită să ajungă Armata Română într-o aşa situaţie periculoasă. Va fi dată exemplu de partener neserios şi nestatornic, impredictibil şi labil. Şi, atunci, “adio arme”!


06. NE ŞTIM, DE 100 DE ANI? - Nov 11, 2018 9:53:00 AM
Întrebare: ce fac patru teatre atunci cînd se întîlnesc?
Răspuns: realizează un proiect măreţ, pentru 100 de ani, cea mai mare coproducţie la nivel naţional care s-a făcut pînă acum.
Spectacolul „Ne ştim de 100 de ani”, s-a jucat în week-end, la Reşiţa, cu sala arhiplină. Cel mai important proiect al Teatrului de Vest Reşiţa, realizat în colaborare cu Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad şi Asociaţia ATARAXIA Râmnicu Vâlcea, este finanţat de Ministerul Culturii prin Programul Centenarul Marii Uniri şi de AFCN.
„Ne ştim de 100 de ani” este un spectacolul regizat de Ștefan Iordănescu, pe un text de Vlad Tăușance, iar actorii reşiţeni Camelia Ghinea, Ana Maria-Cizler, Lucreţia Mandric şi Daniel Beşleagă de la Piatra Nemţ, Andrei Cătălin şi Andrei Brădean (Râmnicu Vâlcea), Iulia Alexandra Dinu şi Sorin Calotă ( Arad), au oferit reşiţenilor momente inedite.
„Ne ştim de 100 de ani” e un proiect de peste 100.000 de euro, care se întinde pînă în anul 2020 ce va fi jucat, anul acesta, la Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Arad şi Piatra Neamţ, iar în 2019 spectacolul se va juca în principalele Institute Culturale Române din Europa.
Spectacolul, total neconvenţional, este o imagine în oglindă a realităţii contemporane, la un secol de la Unire: români superficiali, dezrădăcinaţi, oportunişti, fripturişti, amatori de chilipiruri între două sarmale, parveniţi şi stridenţi, descotorosiţi de bunul simţ ancestral, ghicit mai mult din documentele vremii.
În călătoria spre intimitatea poporului român, regizorul Ştefan Iordănescu alege un start de teatru antic grecesc. Între vestalele musulmane de pe aeroportul din Dubai, două bacante din familia Aflăcău încearcă să ajungă la Bucureşti. Ciudat început, după părerea mea, cu trimitere, spre descifrare, tocmai la Oracolul din Delphi… Înveşmîntate cu abaya şi hijab-uri albe, siluetele feminine te trimit cu gîndul la înmormîntare, la doliu, albul, în cultura islamică, fiind culoarea doliului. Chiar fără mănuşi, femeia fiind înveşmîntată pînă în vîrful unghiilor, ritualul vestalic din debutul spectacolului te poate trimite la ideea morţii culturii occidentale, în confruntarea cu valul islamic al migraţiei, dar, repet, o scenă demnă de Oracolul din Delphi!
Aeroportul din Dubai este locul de întîlnire al personajelor noastre: românca Borbely (Ana-Mari Cizler), ministru “delegat”, femeie fatală, superbă, sexy, cea mai hot româncă de pe aeroport, conştientă de calităţile ei şi ajutată de poziţia politică, cele două moldovence, mamă şi fiică, prima băgăcioasă şi isistentă, cea de-a doua, absolventă de facultate şi master, degeaba, dar trăind sub papucul mă-sii, un pierde-vară, vlogger cu potenţial de protestatar, intelectualul tînăr, scîrbit de sistem, angajaţii companiei aeriene, şpăgari şi miserupişti şi, pată de culoare, un preot din Alba, reprezentantul minorităţii oneste din ţară, aflat într-o luptă inegală cu parveniţi libidinoşi, curve şi ahtiaţi de putere.
Toţi cei opt sînt prinşi într-un reality-show, trăit de curînd, textul scris de Vlad Tăuşance înglobînd chiar scena de la Mitingul Diasporei, protestele #Rezist şi aberaţiile de Teleorman. Cele trei scene sînt legate de statistica reală, “recitată” de Andrei Cătălin, actor la Teatrul “Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea. Momentele de sinceritate disonează crunt cu celelalte scene de isterie colectivă care pot fi văzute, de fapt, 24 de ore din 24 la televiziunile de ştiri. Tocmai aceste momente de sinceritate şi vocea extraordinară a lui Andrei Cătălin, readuc spectatorul, pierdut în cotidian, în sala de spectacol.
Camelia Ghinea leagă personajele între ele. Camelia este şi angajată la compania aeriană, aeriană şi ea!, şi divă trecută de prima tinereţe, ce trăieşte din amintiri şi ciupeală ieftină alături de escrocii tranziţiei, şi ministru şi protestatar. Complexă şi implicată, Camelia interpretează modelul româncei care “se învîrte şi trăieşte binişor”: fără prea multă şcoală, griji, caracter, morală. Poate cel mai dificil personaj din spectacol!
Ne ştim de 100 de ani este o oglindă a societăţii româneşti actuale. Problema ungurilor şi ţiganilor este pusă tranşant pe tapet, discuţia despre unirea Banatului şi multiculturalitatea acestui spaţiu, minunile! Ei, da, minunile, pentru că, probabil, la 100 de ani de la Unire, este o Minune că mai sîntem uniţi într-o singură ţară! O replică de poveste: “Unirea merge prost pentru că a fost făcută în post”!
Un spectacol care ne înfăţişează aşa cum sîntem. Un spectacol deloc comod. Pe alocuri contondent ca o bîtă. Oare, ne ştim, de 100 de ani?
07. AM IDEI PUŢINE ŞI FIXE! - Oct 1, 2018 6:08:00 AM
Personal, sînt un tip principial, conservator şi independent. Am idei puţine şi fixe! Acestea sînt "păcatele" mele, pe care le duc în spate şi de care nu mă dezic! Anul acesta, trei aniversări importante se derulează în "spaţiul meu de confort": 100 de ani de la Marea Unire - aniversare care mă înspăimîntă!, 90 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune - care mă emoţionează, şi 30 de ani de cînd zi de zi, cu stiloul în mînă, îmi cîştig existenţa ca jurnalist. Dintre aceştia, în 2018, probabil 15 ani sînt trudiţi în Radio România Actualităţi, cea mai importantă instituţie media din România, o adevărată "stea polară" a jurnalismului. În scrierile mele mi-am expus public nemulţumirile legate de administraţie şi aparatcikii care o slugăresc! OAMENI apropiaţi mie, care lucrau cu NEBILET-ul pe masă, s-au simţit loviţi direct nu de vreo “deviaţie comportamentală”, ci de o lipsă de comunicare sau, poate, de orgolii.

Pentru cei 30 de ani de jurnalism, fără sinecuri în relaţiile publice de partid, fără alte instituţii, trebuie să mulţumesc, de cîte ori am ocazia, unor Oameni, pe care îi consider, într-un fel, "creatorii" mei, oameni care şi-au pus amprenta, în decursul timpului, asupra mea şi m-au influenţat, OAMENI care vor rămîne în sufletul meu, indiferent de reacţii şi de care NU MĂ VOI DEZICE NICIODATĂ, chiar dacă unii au găsit de cuviinţă să se îndepărteze! Îi voi numi, chiar dacă foarte mulţi sînt astăzi "decăzuţi" şi este un păcat să vorbeşti despre ei: Timotei Jurjica, Gheorghe Jurma şi Petru Buzzi, ziarişti comunişti de un profesionalism pe care astăzi nu-l mai întîlneşti, Nicolae Pârvu, Bogdan Herzog şi Mihai Anghel, datorită cărora am rămas ataşat radioului, Dan Preda, Nicu Popescu şi Dragoş Şeuleanu, în mandatul căruia RRA a avut cea mai pozitivă expunere internaţională din istoria instituţiei! Un loc aparte în sufletul meu au: Nicolae Irimia, Dorin Corpade, Ştefan Daraban şi Cristina Dumitrescu. Nimeni nu-i poate lua locul lui Septimiu Roman!
Cum nu mă voi dezice niciodată de prietenia lui Sorin Frunzăverde!

Aceştia sînt oamenii pe care îi pomenesc ori de cîte ori îmi amintesc de cei 30 de ani de carieră jurnalistică. Şi îi pomenesc chiar dacă nu este "politic corect" să vorbesc despre ei! Pentru că părinţii şi copiii nu ţi-i renegi niciodată! Ticăloasă mi s-a părut mereu pilda biblică a uciderii fiului, în care Avraam / Ibrahim este conform iudaismului, creștinismului și islamului, un model de credincios pentru disponibilitatea lui de a-și omorî fiul Isaac (musulmanii cred că a fost Ishmael) pentru că așa i-a spus Dumnezeu! Nu trebuie să ucizi pe nimeni pentru a-ţi dovedi ataşamentul. Iar dacă uciderea include oameni apropiaţi, fie şi colateral, este o ticăloşie fără margini şi eu, personal, refuz să merg mai departe! Ce rost are Raiul dacă nu e locuit de suflete frumoase?


08. POMPIERILOR, DE ZIUA LOR, LA MULŢI ANI! - Sep 13, 2018 5:57:00 AM
Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna ca fiind ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, însă a fost legal oficializată începînd din 1953, fiind prevăzută în Hotărârea Guvernului nr.1490/2004 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Astăzi, se împlinesc 170de ani de la bătălia din Dealul Spirii. Nu am să înţeleg niciodată de ce Pompierii de azi sărbătoresc o faptă de arme, de INFANTERIE, a lui Zăgănescu, în loc să fie mîndri de stingerea unor incendii istorice. Mă rog...
Sînt mîndru că am prieteni pompieri. Sînt mîndru că jumătatea mea ESTE pompier!Credeţi-mă! Am văzut cum e să trăieşti tot timpul la limita dintre viaţă şi moarte. Am văzut cum e să mori. Am văzut cum e să ai pe conştiinţă moartea sau viaţa unor oameni. Am văzut şi că românii sînt probabil singurul popor care dispreţuieşte pe cei ce le salvează viaţa. Degeaba unii împart diplome de ziua Lor! Degeaba unii sînt mîrşavi şi pătează uniforma!
Pompierii şi armata se află în topul încrederii românilor! Fiecare dintre cei care au fost nevoiţi, măcar o dată, să sune la pompieri, cunoaşte acest sentiment, al încrederii care începe să renască dintr-o situaţie ce părea fără ieşire. Românii au încredere în pompier pentru că e singura categorie profesională care nu dezamăgeşte, atunci cînd oamenii se află în necaz, fie că e vorba de o pisică rămasă în vreun copac, sau de un copil ce trebuie scos din flăcări. Salvează bunuri şi vieţi şi chiar le riscă pe ale lor, pentru asta, fără să pună în balanţă cîştigul material!

Azi, e ziua lor! Nu sînt eu un fan al zilelor festive, dar îmi place să aduc aminte de ele celor ce mă citesc. La ISU "Semenic" e Ziua Porţilor Deschise, iar copiii pot admira, în voie, de apropape, tehnica de luptă. Altfel, în trafic, cînd vedeţi o maşină de pompieri sau de salvare, daţi-vă la o parte. Oamenii aceia se duc să salveze vieţi, e singura chestie pe care o fac cînd ies din curtea unităţilor lor. Au trecut de mult zilele cînd pompierul era doar un luptător împotriva incendiilor. El este acum şi paramedic, şi scafandru, şi alpinist, şi descarcerator, iar pregătirea unui astfel de militar e extrem de complexă şi diversificată. E un SALVATOR COMPLET ŞI COMPLEX! I se mai spune, astăzi, “lucrător” ISU. Eu i-aş spune OPERATOR ISU, precum operatorilor din Forţele de Operaţii Speciale! Ceea ce şi sînt, la Pace!
Nu blocaţi salvări sau pompieri în trafic, că aţi văzut voi că sînt goale! Nu săriţi la bătaie că vi se pare vouă că au ajuns prea tîrziu. Nu-i credeţi pe idioţii care au rang de ministru, că ar fi prea mulţi, ar cîştiga prea mulţi bani, sau ar fi prea puţin militari. Salvatorii ISU merită un Minister pentru Situaţii de Urgenţă, separat de MAI!

Fiţi oameni! TOT RESPECTUL PENTRU POMPIERI şi LA MULŢI ANI DE ZIUA LOR !
09. DE CE TREBUIE SĂ FIM ÎN AFGHANISTAN - Jul 19, 2018 8:37:00 AM
Se va spune că nu este o abordare jurnalistică a subiectului. Nici nu este! Este o convingere personală consolidată după 15 de misiuni alături de militarii români în Teatrul de Operaţii Afghanistan. Un loc de pe planetă despre care toată lumea vorbeşte, dar mai ales detractorii participării româneşti la misiunile de acolo.
Am auzit jurnalişti spunînd că merg în TO pentru a prezenta ADEVĂRUL despre militarii români prezenţi acolo. Sigur, e un punct de vedere. Dar, ADEVĂRUL despre militarii români îl poţi prezenta din ţară, fără să faci mii de kilometri pînă în deşertul Kandaharului, la Kabul sau Mazar. Nu te opreşte nimeni să scrii că cel puţin un lot din noile uniforme cu care au fost echipaţi militarii din TO sînt de proastă calitate, se scămoşează de ai nevoie de maşini de tuns pentru a lua scamele de pe ele, că este mare nevoie de armament individual modern, că, poate, MapN-ul ar trebui să schimbe forma protecţiei anti-balistice la toată lumea etc, etc, etc! Nu trebuie să fii în Afghanistan să lupţi PENTRU sau ÎMPOTRIVA militarilor.
Deunăzi, am citit un excelent material despre operatorii FOS, publicat în Adevărul. Comentariile la articol, m-au îngrozit. Sigur, sînt şi nelipsiţii troli care dau tonul, însă frenezia condamnării participării ţării noastre la misiunea din Afghanistan poate fi comparată doar cu entuziasmul popular de la aderarea la NATO! Degeaba relaţiile publice militare, care fac un lucru excelent, prezintă, zi de zi, viaţa şi activitatea militarilor români. Nu e ca şi cum vorbesc CIVILII despre aceştia! De aceea, TREBUIE MERS ÎN AFGHANISTAN!
În anii de început, cînd legăturile cu ţara erau puţine şi dificile, corespondentul Radio România era principala punte de legătură a militarilor cu… acasă! Cu familia. Cu cei dragi. Astăzi, comunicaţiile au atins un nivel fără precedent şi fiecare militar are clipa sa de intimitate, de bucurie, atunci cînd comunică vizual cu cei dragi, lăsaţi în ţară. Continuă virtual viaţa de familie. Sigur, din cînd în cînd, lucrurile nu merg şi atunci intervine psihologul, care şi el poartă haină militară! E un paradox! Militarul e în misiune, şase luni, la mii de kilometri, dar e şi acasă. E împreună cu camarazii, dar şi cu familia. Şi, totuşi, e uneori, singur! Există nevoia de a vorbi cu cineva, cu cineva real, care nu e militar, dar care îl înţelege. Îi înţelege problemele legate de “serviciu”, de familie, de relaţia cu societatea şi cum anume se proiectează şi se amestecă cele două componente. “Căpşunarii din Iraq”, cum spunea în urmă cum mulţi ani CTP, au nevoie ca civilii să fraternizeze cu ei. Şi nu în mediul virtual! Chiar şi cel mai puternic FOS are nevoie să fie apărat şi “disculpat” în faţa dezlănţuirii de invective proferate la adresa lui, în mediul virtual. Un curent de opinie! De aceea, TREBUIE SĂ FIM ÎN AFGHANISTAN!
Prezenţa jurnaliştilor civili, care transmit zilnic, nu zece, nu 14 zile, ci trei luni, sau şase luni, despre ei, lucruri adevărate, este necesară, poate în aceeaşi măsură în care sînt necesari psihologii militari. E un effort minim în comparaţie cu efortul de reparare ulterioară a imaginii sau a sufletului acelor luptători! Mergi în Afghanistan NU pentru a spune poveşti, ci pentru A FI ALĂTURI DE MILITARII ROMÂNI, într-o misiune asumată civil-militară! Poate, ministrul apărării, Mihai Fifor, atent la nevoile militarilor, se gîndeşte şi la asta. În beneficiul subordonaţilor săi de acolo, din TO Afghanistan!


10. DESPRE PERSOANE, FERICIRE ŞI IUBIRE NECONDIŢIONATĂ - Jul 7, 2018 7:53:00 AM
Există creaturi, catalogate ca fiind umane doar prin prisma apartenenţei la specia Homo sapiens, pentru care fericirea personală se traduce prin nefericirea celor din jur. Cu cît producţia de nefericire imediat apropiată este mai accentuată, cu atît creşte fericirea personală, în valuri şi pusee pentru că, nu-i aşa, a putea răspîndi nefericirea reprezintă puterea absolută a demoazelelor menopauzate, de provincie!
În această cheie citesc eu erupţiile cutanate de orgoliu patologic la adresa spectacolului “Secretul fericirii la Reşiţa”, de Mihaela Michailov, Mădălina Petre-Ghiţescu şi Matei Mircioane, în regia lui Ştefan Iordănescu, şi scenografia Dorotheei Iordănescu.
Fericirea a deranjat două persoane! Persoană, în cazul nostru chiar derivarea din anticul PERSONA care însemna “masca actorului”. O mască de benevolenţă şi cumsecădenie care ascunde realitatea micimii, trivialului şi îngînfării! “Au murit! Să fie sănătoase!”, spune o replică din spectacol!
Prin 1990, cînd Yugoslavia făcea implozie, un bun amic, corespondentul ziarului Politika Ekspres, Ivan Babici, mi-a spus că oraşele mici au orgolii mari. La fel şi oamenii! Oamenii cu caractere mici sînt gazde perfecte pentru orgolii nemăsurate, dovezi de puteri iluzorii şi rău de dragul răului. PARANTEZĂ: vineri seara, în timpul spectacolului, Porta principalis a Templului Thaliei a fost luată cu asalt de stridenţe vulgare. Interesant că organizatorul principal a permis această suprapunere de loc şi oră! ÎNCHID PARANTEZA.
“Secretul fericirii” e despre orgolii! Despre orgoliul celor 200 de ani de putere concretă şi nu iluzorie (din cei 247!) a unui spaţiu care a fost cea mai de succes poveste a colonizării Europei. Pentru că, Reşiţa a fost o colonie! Nu Algeria, nu Congo belgian! O poveste de succes a unei multinaţionale care a transformat locul şi oamenii printr-o inginerie metalurgică şi genetică exemplare. “Secretul fericirii” este povestea de succes care a clădit în ADN-ul locului Orgoliul superiorităţii dobîndite. 200 de ani de evoluţie tehnică şi umană! După care, degenerarea! Şi fericirea provocată, unora, de degenerare! Sentimentul de hău, de inutilitate, de somnolenţă geriatrică, de alungare şi alienare, de inadecvare imagologică la nivel de autorităţi şi minţi creţe radiodifuzate, care fac lucruri şi jonglerii ieftine în salonul comatoşilor.
Iubiţi Reşiţa necondiţionat, dacă nu aţi fost capabili să plecaţi de aici! E tot ce aveţi! Amintiţi-vă de filmele cu cow-boy, cum apărau ei oraşul de indieni, sau de cele de duzină cu oraşe invadate de zombalăi degeneraţi!
“Un spectacol care te pune pe gînduri”, cum spune fiul meu, pe scenă şi pe stradă, deopotrivă! Pe stradă, îţi pui un semn de întrebare despre cît de degeneraţi sînt cei care au considerat creaţia artistică o ofensă! Un gest de lezmajestate! Să nu uităm că un personaj real a pornit o gherilă împotriva unui jurnalist, din acelaşi motiv considerat votiv!
“Teatrul este oglinda vremurilor (sau tiparul lor) – după cum sună, în diverse traduceri, celebrul citat shakespearian: actorii sînt cronica vie şi prescurtată a vremurilor”, spunea unul dintre titanii Teatrului românesc, Olga Tudorache, în revista Teatrul din 4 aprilie 1980. “Secretul fericirii la Reşiţa” este oglinda Reşiţei actuale. Este Oglinda din Albă ca Zăpada care reflectă o realitate pe care nu ţi-o doreşti, de fapt, şi nu o accepţi! Este catharsisul cotidian servit brutal de autorii care, deşi pare că exacerbează fapte şi imagini, le transmit, de fapt, necosmetizate! Un spectacol despre Reşiţa, oraşul “care ne ocupă tot timpul”, un arc peste timp după cele două semnate de Mihail Davidoglu şi montate pe scena reşiţeană, Cetatea de foc (1950) şi Ochii dragi ai bunicului (1970).
Un text relativ bun, cu poveşti de viaţă şi personaje autentice citite în presa locală de-a lungul timpului. Cuţitele Maurer, Cimitirul turcesc, comoara din Almăj, scurta istorie neromanţată care, în opinia mea, face spectacolul să demareze mai greu, precum o locomotivă cu aburi Made in Resita, dar odată urnit prinde aripi, negre, de fum şi disperare, din cînd în cînd, albe, de porumbel optimist, remarcabil întrepătrunse de Ştefan Iordănescu, învolburînd ţesătura piesei cu scene de azi şi de ieri, fiecare cu mesaj ţintit.
Cimitirul este locul care îi adună pe cei care pleacă şi cei care se întorc. „Ştiţi de unde se vede Reşiţa cel mai bine?! Din cimitire... Toate cimitirele din Reşiţa sînt pe dealuri”, spune unul dintre personaje.
Ana-Maria Cizler este autentică şi extrem de credibilă, creează scene de o tensiune dramatică extraordinară, surprinzătoare, înduioşătoare şi dureroase. Şi în rolul fetei care nu-şi doreşte decît să plece cît mai departe de Reşiţa, un loc apăsător şi sufocant, incapabil să transmită tinerei generaţii speranţa izvorîtă din trecutul glorios al locului, şi în cel al avocatei canadiene, urmaşa unor emigranţi reşiţeni, fascinată de sinceritatea şi primitivismul spaţiului matern. “De ce nu faceţi voi turism aicea”, întreabă obsedant personajul canadian după o scurtă experienţă la Gărîna, în opoziţie cu panica elevei de liceu care şi-a luat deja biletul spre libertate.
Reşiţa regăsită şi de fiica mutată la Chicago, revenită la Reşiţa, la moartea bunicii, o bunică crescută în spiritul Reşiţei glorioase, care şi-a dorit să moară Acasă. Povestea Cimitirului turcesc e spusă trist şi convingător de Andrada Samoilă, fiica, un suflet zbuciumat şi întristat, pe care nu-l mai poţi uita odată ce ţi s-a dezvăluit cu candoareşi autenticitate povestea,în contradicţie cu“uzinista bîlbîită”, delicioasă prin implicare şi inocenţă.
“Nicăieri nu e mai bine ca acasă”, ne spune Tanti Ani repetînd laitmotivul celor ce revin din călătorii lungi şi traumatizante. Tanti Ani s-a încărcat cu fericire alături de soţul ceserist, ucis prematur de sistem – poveste reală şi tragică, repetată de nenumărate ori în aceşti ani! - şi speră să “exporte” din prea-plinul sufletesc – rănită de moarte la dispariţia soţului – în Italia, ca badanta! Camelia Ghinea, tulburătoare, tragică, o forţă a naturii dezlănţuite, întruchipează chintesenţa celor cîteva zeci de mii de românce care lucrează în Italia în domeniul asistenţei sociale, ca îngrijitoare pentru bătrîni, care trăiesc o dramă continuă, din cauza condiţiilor de multe ori inumane în care sînt obligate să-şi desfăşoare activitatea. Tanti Ani face un schimb inechitabil: îşi oferă sufletul unor bolnavi, primind la schimb suferinţă uriaşăşi traumatizantă. Se întoarce la Reşiţa cu Sindromul Italia, afecţiune psihică recunoscută în domeniul medical, pentru care deja se prescriu reţete în farmacii, care poate duce chiar la deces. Are coşmaruri şi fobii, dar regăseşte sprijinul prietenilor şi al Oraşului devenit spaţiu de refugiu personal, în ciuda faptului că acesta i-a ucis soţul. Camelia Ghinea întruchipează personajul emblematic al tranziţiei noastre spre nicăieri!
“Du-te dracului cu Dumnezeu”, băi, “oltene, aici eşti în Banat”, cu mici, bere, paranghelii, şmenuri şi şpagă pentru Cutare “care dă banii” şi speranţa îmbogăţirii peste noapte, din trecutul glorios al acestui spaţiu, repere existenţiale pentru personajele lui Dan Mirea, plin de vervă şi umor, care fixează repere în mintea spectatorului. Dănuţ, moderatorul emisiunii “Reşiţa se vede mai bine noaptea”, de la singurul post local al oraşului, dar şi preotul plin de sictir şi bătrînul îndrăgostit de locomotive, devoalează realitatea pe care nimeni nu o doreşte: Reşiţa este un oraş îmbătrînit, nostalgic, apăsat şi apăsător, căruia îi sînt servite reţete de puştani nerăbdători. Un tragi-comic profund şi solidar cu dezastrul actual, mînat înainte de forţa amintirii din copilărie, de la Şopot.
PARANTEZĂ. Demult, pregăteam un reportaj despre locomotive şi muzeul dedicat lor, din Triaj. Am înregistrat, atunci, un pensionar care privea cu nostalgie la locomotiva Seria 50.000, construită pentru prima dată, la Reşiţa, în 1926, şi care avea să poarte numele Regele Ferdinand. Interlocutorul meu îmi spunea că o priveşte ca pe “copilul lui”. “Am făcut serviciul, pe ea”, îmi spunea cu nostalgie nestăvilită. ÎNCHID PARANTEZA. De aici, poate, şi umorul negru din scena cu “trenul regal” din care coboară… Duda!
Intenţionat l-am lăsat la final pe Marius Tudor. Un actor mai degrabă romantic, plin de vervă şi haz, extrem de ofertant, dar profund şi resemnat în pielea personajelor interpretate. O voce de voice over pentru care “ar ucide” orice staţie de radio! Cu umor “dulce-acrişor” electrizează spectatorul în viziunea electrică a viitorului urbei. Personajele lui Marius Tudor iubesc şi urăsc Reşiţa cu pasiune şi consecvenţă. O povestesc, cu nostalgia lui Ioan Adameck “mărturisitorul”, din argumentul căruia s-a născut, practic, acest spectacol. „Reşiţa este un oraş în care fiecare stradă duce în natură. Fiecare pas pe care îl faci în afara Reşiţei te duce într-un loc frumos din natură! În jurul Reşiţei sînt atîtea tipuri de minunate orhidee … în Europa există 58 de tipuri de orhidee. Eu, în jurul Reşiţei, am găsit 18 tipuri de orhidee”! Rostite de Marius Tudor, aceste cuvinte ale venerabilului Ioan Adameck devin terapie motivaţională şite încarcă de speranţă.
Un spectacol rotund, omogen, închegat, în ciuda secvenţialităţii crîmpeielor de viaţă expuse, uneori brutal de sincer, cu actori fără măşti şi persoane indispuse de propriul adevăr. Felicitări, tuturor!
După replici de speranţă repetate obsesiv, “Vă spun eu, aveţi încredere, peste zece ani, Reşiţa va arăta altfel”, finalul specatcolului transmite un mesaj contradictoriu: pe halate medicale albe, de bloc-operator, sînt proiectate fotografii cu orhideele din jurul Reşiţei, realizate de Ioan Adameck. Imaginile transportă spectatorul într-o grădină a Edenului, o realitate vie a împrejurimilor oraşului şi o speranţă pentru un viitor renăscut al urbei, dar şi un avertisment: natura va triumfa peste ruinele părăsite ale vechii Cetăţi de foc. O graniţă mereu prea subţire…



11. 500 PENTRU OMY - May 21, 2018 5:53:00 AM
Cineva i-a spus Omy. Cu Ygrec! Nu pentru că ar fi avut ceva în comun cu Mama Omida, că mamă…, ci pentru că ar fi fost în stare să desfacă toate cele opt perechi de picioare odată în faţa oricărei jivine care îi promitea că o face fluture. Pe stejărel! Şi la atîtea picioare, zeci de perechi de pantofi! Natural!
Pentru trăirea acestui vis a rînduit, cum se cuvine, mai mult de o roabă de mătărîngi ce i-au ieşit în cale. Care în aşternuturile din frunze de dud, care prin scorburi umbroase de copaci găunoşi, ca pe Ciocănitorul begmeister, despre care toată pădurea ştie de a intrat în poveste, cînd în Poiana Roşie a lovit un pui de cioară căzută pe potecă. Un sticlete de bine spune că ciocănitorul nu a fost atent pentru că tocmai atunci, Omy îi lucra un felaţio intreruptus… Vorbe, ştiţi cum sînt sticleţii! Umplu pădurea cu note false şi stridente, bîrfe pe care nici măcar Pescăruşul nu le crede, Omy pozînd în neprihănirea supremă şi ingenuă, de timpuriu, încă dinainte de a se dedulci la frunzele publice ale pădurii pentru care avea un apetit în creştere.
Ajunsă fluture, după pohta ce a pohtit, maestru al camuflării, şi şefă peste albine, Omy a continuat să pozeze în bufniţă, templu nepîngărit al înţelepciunii şi virtuţii. S-a înconjurat de viespi, care-i proslăveau neobosit, coloritul, anvergura aripilor şi inteligenţa nativă, aia care spunea că toţi bondarii sînt trîntori şi trebuie aruncaţi din stup.
În acelaşi timp, de poveste, în pădure trăia Fazanul. Avea o coadă lungă şi colorată, nu chiar ca de Păun, dar suficient de vizibilă şi serioasă încît să atragă atenţia tuturor animalelor. Şi avea credit Fazanul, catalogat drept serios. De aceea, într-o zi, cînd aflat pe miriştea de lîngă lizieră, Faz a reprodus un zvon, cum că Omy ar vrea să-şi facă un stup nou-nouţ, cu frunze dintr-o pădure îndepărtată, Omy s-a supărat foarte şi l-a vrut mort! A plîns, teatral, coborîndu-şi antenele şi acoperindu-şi capul mic între aripile colorate. Un gînd de răzbunare, ca o pală de vînt rece, de toamnă, a trezit-o la realitate şi l-a chemat pe Fazan la judecata animalelor. Cu stup cu tot! Avidă de lux şi frumuseţe, Omy i-a cerut 157.500 de frunze de stejar pentru atingere la “onoare, demnitate, reputaţie şi imagine". O nimica toată!
S-a judecat Omy cu Fazanul, zi de vară pînă-n seară, dar cele spuse de Fazan erau adevărate şi nici păunul, nici gîsca, nici măcar corbul nu i-au dat dreptate. Sticletele spunea, pe o cracă înaltă, că Omy ar fia apelat, din nou la Ciocănitor care, nu ştim cum, i-a picurat în urechile consoartei credinţa în nevinovăţia omidei ajunsă fluture.
În final, răţuşca şi ciocănitoarea aveau să dea verdictul mult aşteptat de întreaga pădure. Răţuşca spunea că fazanul e nevinovat, ciocănitoarea că merită jumulit şi gătit cu portocale. Pentru că nu s-au putut pune în acord, au apelat la rabinul ţestos de sub fagul cel bătrîn. Acesta, înmarea sa înţelepciune a spus: “şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate”! Aşa că, fazanul a fost obligat să plătească doar 500 de frunze din cele 157.500, pentru repararea onoarei, demnităţii, reputaţiei şi imaginii fluturelui Omy. Cam cît adună o cioară într-o zi, la colţ de poiană, dar o cantitate cu care o omidă moare de foame!
Puţin, foarte puţin, la cîte cheltuieli a făcut Omy să-l vadă pe fazan la cuptor… Şi ziua e pe terminate. Doar, ştiţi: fluturii nu trăiesc foarte mult. Pînă la 40 de zile!
12. Auzind audienţe - May 15, 2018 5:57:00 AM
Preambul storry 1:Un amic colonel, comandant de pompieri la Giurgiu, a cărui activitate publică şi atitudine profesională de înaltă ţinută merită respectul tuturor, nu doar al meu, sau al altui amic spunea, zilele trecute, că un comandant trebuie să îşi promoveze oamenii nu să se folosească de imaginea lor şi a instituţiei pentru a se promova pe sine, mai ales în campanii umanitare penibile! Nu ştiu despre cine vorbea colonelul, din care am citat aproximativ, dar utilizarea în scop personal a imaginii, fie şi prin aserţiunea regal-grasiată EU SÎNT INSTITUŢIA, reprezintă un transfer de identitate care are menirea de a încredinţa un şef slab că este un fel de trimisul Domnului, dotat cu adevărul absolut!
Preambul storry 2:Madamei Stepaniade i-a ieşit un neg în mijlocul obrazului. L-a văzut într-o dimineaţă, în timp ce se holba în oglinda din dormitor, obturată, parţial de teancuri de haine proaspăt călcate. Proasta de Angheluţa, slujnica, nu le-a stivuit în dulap. Două fire de păr, scurte şi tari precum cei din peria de covoare, ieşeau din neg. Madama s-a înnegrit de furie. Negrul de sub ochi I s-a scurs şi a strîns din dantura de porţelan care l-a costat o mică avere pe … că doar nu credeaţi că pe prostul de Stepaniade care e mai mereu la pescuit! După ce a plîns de furie în faţa oglinzii, Madama a rînjit, s-a dres şi şi-a scos negul la promenadă. Cică e de bon-ton, ţaţo, ca la Paris şi Şelinbăr! Toate madamele din tîrg o gratulau pentru aşa accesoriu şi nici uneia nu-i trecea prin minte să o întrebe, măcar, DE CE, cu ce folos şi-a schimonosit faţa, şi aşa trecută prin multe încenrcări. Negul Madamei devenise o mîndrie locală!
Storry:Audiențe radio, valul de primăvara 2018, cel mai recent val de audiențe radio publicat luniși care vizează perioada 8 ianuarie - 22 aprilie. În Banat, lucrurile sînt clare: indiferent cîte campanii şi transferuri de personalitate se fac, Radio Reşiţa se află în urma Radio Timişoara pe toate segmentele. La nivel URBAN, Radio Reşiţa a pierdut cam un orăşel: 11.900 de ascultători, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (91.100 faţă de 103.000), în timp ce Radio Timişoara a înregistrat o creştere de audienţă, de la 95.000, în 2017, la 101.700 anul acesta, cu 6.700 de ascultători mai mult!
La nivel naţional, Reşiţa a înregistrat un DAILY REACH de 157.7, Timişoara 173.9 şi un MARKET SHARE de 0.7, respectiv 1.2!
În mediul urban, Reşiţa are un Daily Reach de 91.1, Timişoara de 101.7, şi un Market Share de 0.9, respectiv 1.1.
Nici în mediul rural Reşiţa nu cîştigă competiţia cu Timişoara. Un Daily Reach de 66.6, faţă de 72.2, şi un Market Share de 0.5 faţă de 1.3.
Acestea sînt datele Studiului de Audienţă Radio al ARA, realizat de către IMAS –Marketing şi Sondaje SA şi MERCURY RESEARCH S.R.L.
Ce trebuie să înţelegem de aici? Că ascultătorul de radio din Banat nu seamănă cu cel din Bucureşti, Iaşi sau Craiova. Că amprenta regională şi consecvenţa contează. Că subiectele importante tratate într-o manieră profesionistă sînt de preferat celor facile, de vodevil. Că goana după audienţă cu orice preţ îţi aduce deservicii pe termen lung. Că orice lucru, artificial creat şi gratuit, care nu aduce plus-valoare în timp, va fi respins de public, ca un corp străin.
Radio Reşiţa s-a născut din ambiţia jurnalistului Doru Dinu Glăvan, care şi-a dorit ca Reşiţa să aibă un post de radio. Ideea, frumoasă, a obţinut sprijin aproape necondiţionat! Chiar dacă, în mai 1990, jurnalistul şi profesorul Sorin Oţelariu a fost cel care a spus pentru prima dată: ASCULTAŢI RADIO REŞIŢA. ESTE ORA… După care, staţia de emisie a fost luată Fundaţiei pentru Tineret care o primise ca donaţie! Chiar dacă, ulterior, au fost campanii şi încercări disperate de a limita frecvenţa Radio Timişoara! Ulterior, postului i-a fost găsit un scop în viaţă: românii din Serbia! Din acel moment, nimeni nu a mai contestat UTILITATEA postului în spaţiul public!
Schimbarea managementului a însemnat şi o schimbare de paradigmă. Postul şi-a încetat misiunea, îndeplinită cu succes în ultimii ani, suferind transformări radicale. Sub pretextul modernizării şi întineririi, RRR a părăsit nişa de succes pe care o avea, imitînd posturi comerciale, născute aşa, renunţînd la seriozitate pentru facil şi efemer! Oameni buni au fost îndepărtaţi sau au plecat singuri! Profesioniştii care nu au avut de ales au încercat să se adapteze, transformînd profesionalismul în imitaţie ieftină. O chinezărie! Unde este plus-valoarea? Nu mai este, deci nu se mai justifică investiţia, ar spune un manager privat! RRR a devenit din Voce pentru românii din Serbia, un post oarecare. Unul din multele!
Explicaţiile pot fi multe. Nu e momentul!

13. BALINT AL III-LEA - Mar 10, 2018 12:59:00 PM
# Un performance de excepţie pe scena Teatrului din Reşiţa  De 30 de ani am aceeaşi problemă deontologică: să scriu, sau să nu scriu… despre familia mea! Aceasta e întrebarea! Am preferat să NU scriu despre ea, chiar dacă, TATA ar fi meritat de foarte multe ori un gînd frumos, din partea mea, într-o pagină de ziar. Sau, MAMA… sau, mai tîrziu, soţia mea!
Astăzi, am să încalc toate normele deontologice şi am să repar, parţial, această nedreptate!
Am crescut în TEATRU. Am dormit nopţi întregi, în cabine, pe mesele de machiaj la repetiţiile de noapte. Şi primul spectacol de care-mi amintesc a fost AZILUL DE NOAPTE, de Maxim Gorki, în regia maestrului Ion Deloreanu. Ce coincidenţă! Premiera a fost în 8 martie 1975! TATA era ALIOŞKA. Dansa pe cap kazacioc, stînd în pod şi cîntînd la armonică! A fost primul moment pe care îl reţin! Au fost, evident, sute de spectacole, sute de roluri. Alături de MAMA, Livia, în FRUMOASELE OLANDEZE, o savuroasă comedie scrisă de Gheorghe Vlad, în regia lui Grigore Alexandrescu, ce a avut premiera în 18 februarie 1979. TATA a jucat alături de mine şi de sora mea, Adina, în MICII MUŞCHETARI, un spectacol pentru copii scris de Lizica Muşatescu, în regia aceluiaşi Grigore Alexandrescu. Premiera spectacolului a avut loc de Ziua Copilului, pe 1 iunie 1986. Jucam în acest spectacol, după scurte figuraţii în ZĂPĂCITA DE LA ORA PATRU, sau un rol micuţ în ACEŞTI SĂRMANI ELEFANŢI, de Elio Vittorini, în ambele spectacole alături de inegalabila Adriana Trandafir!
TATA este actor şi după 60 de ani de teatru s-a retras în anonimat! Pînă astăzi!
Pentru că, de astăzi, regizoarea şi coregrafa TUNDE BACSZO, de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, a reuşit să readucă emoţia scenei în familia mea, prin montarea, la Teatrul de Vest din Reşiţa a musicalului EMIL ŞI DETECTIVII, de Erich Kastner. Un spectacol PERFORMANCE, un musical de excepţie cum nu am mai văzut niciodată pe scena teatrului eşiţean! Sînt subiectiv? Poate, dar sînt corect! Un spectacol burlesc, de anii 20, realizat într-o manieră clasic-modernă, cu accente de Brodway, cu muzică – superbă, scrisă special de Cari Tibor! - coregrafie şi proiecţii animate realizate de Kari Balasz în stilul original al cărţii, un afiş excepţional realizat de artistul Bogdan Piperiu.Acest spctacol, ce are premiera duminică, 11 martie 2018, de la ora 11, mi-a amintit de AZILUL DE NOAPTE. Pentru că, rolul principal din montarea lui Tunde Bacszo, Emil, este jucat de fiul meu, DARIUS BALINT!
Un spectacol, cum spuneam deja, performance, în care Darius cîntă live (mulţumesc profesorului lui de chitară MARIUS IANA-DOBRE, care i-a cultivat acest har!), dansează (N-aş fi crezut! Mulţumesc TUNDE!), joacă! Darius este ACTOR, deşi nu are încă 12 ani! Este a treia generaţie de BALINT pe scena Teatrului din Reşiţa!
Alături de el, încă şase copii talentaţi, dintre care îl remarc pe Filip Ichim, Teodora Firu şi Alesia Caimac, ultimele două, voci absolut superbe!
Distribuţia completă: copiii - Darius Balintîn rolul titular –Emil Tischbein, Gustav – Filip Ichim; profesorul – Paul Nițulescu; Arnold Mittenzwey – Tudor Tănasă; Murdărici – Alesia Caimac; Micul Marti – Flavian Tănasă; Pony – Teodora Firu. Din trupa actorilor Teatrului de Vestîi veți recunoaște pe:Grundais – Florin Ibrași; Kastner – Marius Tudor, Doamna Tischbein – Camelia Ghinea; bunicuța – Roxana Olsanschiși mătușa Martha – Ana Maria Cizler.
Un spctacol care înseamnă enorm pentru mine! Mulţumesc TUNDE BACSZO! Mulţumesc DARIUS BALINT! Mulţumesc TATĂ!
14. Am PM! - Jan 11, 2018 6:06:00 AM
Spuneam aseară, în emisiunea prietenului Daniel BOTGROS, DINCOLO DE APARENȚE, difuzată la BanatTV de la 20:15, că primul ministru, Mihai Tudose, este un tip hotărît, luptător, fost sportiv de performanță, ofensiv! Imaginea sa robustă și mina încruntată este firescă pentru oricine se așteaptă sau să primescă o cisternă de lături drept în față, sau să fie înjunghiat pe la spate de zîmbete cu mustață!
După emisiune, am citit declarațiiile lui Tudose legate de pedofilul care îmbrăca o haină a statului și mi-am dat seama că am greșit față de premier: Tudose nu este luptător și ofensiv! Tudose este normal la cap, luptător, ofensiv, sper că de o duritate extremă, este Premierul României! Mihai Tudose a rostit cu subiect și predicat lucruri pe care borfașii, golanii, violatorii și pedofilii din politica românească le scarpină în cur de ani de zile!
Eu cred că şi pedeapsa cu moartea pentru anumite infracţiuni e puţin. Adică pentru cineva care are ceva cu un copil. E inacceptabil aşa ceva. Pentru cineva care face un asemenea lucru închisoarea pe viaţă e dulce. Nu trebuie să închidem ochii la nişte monştri. Pune-te într-o asemenea situaţie, dacă e copilul tău. Nu te uiţi tu după topor să te duci după el? Gândiţi-vă, după trei-şapte ani o poate lua de la cap. Rânjeşte la soare.

Eu m-am săturat de etichete d-astea. Că-s securist şi comunist. Că primesc ordine din Băneasa. Că primesc ordine de la SRI. Eu n-am tăiat porci cu cei de acolo, nu am cărat sticle de vin acolo. Haideţi să ne hotărâm, dacă SRI şi SIE sunt nocive, haideţi să le închidem. Ce să facem, să le dăm foc. «A, nu, clar are dubla comandă». Relaţia cu serviciile este excepţională. O dată pe săptămână am obligaţia să relaţionez, măcar pe linie instituţională Apoi, că am făcut şcoala acolo. Şcoala aceea e jumătate pentru interni, jumătate pentru civili. Sunt oameni din presă care se duc acolo să înveţe. Nu vrea nimeni să te racoleze. Dacă voia să te racoleze te ţinea departe de gard. Am făcut acolo un doctorat. Un doctorat în securitate naţională, nu în panseluţe. Am făcut doctoratul pentru mine. Nu m-a racolat nimeni acolo. Nici pe mine, nici pe alţii. Repet: n-am tăiat porci, n-am fost în vie, n-am cărat sticle de vin. N-am fost nici la cumetrii. Să se înţeleagă.

Eu nu sunt premierul cuiva. Sunt premierul României şi al PSD. De el am fost trimis. Nu sunt al cuiva. Sunt premierul PSD şi al României. De fapt, al României, pus de PSD.

Așa că, zic și eu, AM PM!
15. TVR, PLECĂCIUNE! - Dec 17, 2017 9:49:00 AM
În ciuda campaniilor furibunde de discreditare și îngropare a televiziunii naționale, TVR a demonstrat că a rămas un etalon de profesionalism în branșa noastră atît de pestriță! Funerariile Majestății Sale Regele Mihai I al României au prilejuit televiziunii naționale să-și regăsească vocea și misiunea: aceea de televiziune publică, menită să educe, să formeze valori naționale, să exprime sentimentele unui întreg popor! Profesioniștii, ascunși în fața tăvălugului politic, au renăscut, în aceste trei zile, reclădind o speranță. Aceea că Televiziunea Română a fost, este și va rămîne un etalon al valorii profesionale, într-o perioadă deloc fastă în media românească și nu numai!
70 de camere, sute de tehnicieni, cameramani, regizori de emisie, reporteri, comentatori. Ce cadre! Ce prim-planuri, ce succesiune de imagini care au susținut comentariile din platou, simbolic, sau explicit, de multe ori, ce montaje! Un tur de forță inclusiv pentru jurnaliști și moderatori, Titi Dincă intrînd în istoria televiziunii pentru maratonul de sîmbătă!
Imaginile produse de TVR au făcut înconjurul lumii, sute de televiziuni preluîndu-le și specificînd sursa! Nu același lucru îl pot spune despre televiziunile comerciale de la București!
Cunosc mulți profesioniști veritabili din TVR. Care-și fac meseria cu pasiune și dăruire, cu profesionalism. Pot să spun, cu mîna pe inimă, că aceștia pot scoate televiziunea națională din impasul în care a fost aruncată. Ei fac exact ce ar trebui să facă orice media publică: să descopere, să inventeze mereu și mereu, noi mijloace de dialog cu telespectatorii, în sprijinul lor, în virtutea misiunii publice. Sigur, în această perioadă tulbure, TVR are nevoie, poate, de un PR mai agresiv care să susțină un adevăr absolut: televiziunea publică este un etalon al profesionalismului în media românească!
16. O ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ SPRE ANARHIE - Nov 8, 2017 11:53:00 AM


Există un moment cînd apare saturaţia. În acel moment, oamenii încep să respingă clişeele. Acesta este semnalul că manipularea un mai merge! Este momentul în care, oamenii iau decizii de schimbare a atitudinii, îşi unesc forţele, se organizează, caută alternative pozitive şi selectează lideri! Aceste gesturi simple sînt, după unii analişti, primul pas spre ANARHIE! 
 
Anarhie înseamnă cooperare şi lipsa autorităţii. Cooperarea nu cere de la oameni un altruism deosebit, ci doar înţelegerea faptului că aceasta este o strategie mai bună, mai eficientă decît competiţia permanentă, de a-ţi atinge propriile scopuri. Societatea anarhică, căci despre ea vorbesc!, este descentralizată şi non-ierarhică, dar nu dezorganizată! Indivizii şi grupurile se organizează de jos în sus, spontan, liber, dinamic, în funcţie de interesele lor. Nu există o autoritate plasată deasupra, care să-i organizeze. 
 
Actualii guvernanți au produs deja HAOS în viețile noastre! Europa se revoltă şi se radicalizează pentru mult mai puţin! 
 
Ce este greu de suportat în România?: UMILINŢA, LIPSA DE PERSPECTIVĂ şi NEÎNCREDEREA FAŢĂ DE CLASA POLITICĂ! 
 
Desigur, prin prisma eşecului aspiraţiilor noastre, cu toţii am observat şi condamnat prezenţa din ce în ce mai scăzută a românilor în viaţa politică, confiscate de nişte troglodiţi, plagă a naţiunii, care ne tot conduce. Motivul? Greaţa de politic, faptul că aceleaşi figuri triste se tot perindă la putere, de 25 de ani, după un algoritm al “ schimbării “, în fapt, o nesimţită rotaţie a lor la guvernare! Iar omul simplu o duce din ce în ce mai rău, în timp ce ei, o duc din ce în ce mai bine. 
 
Toate aceste "întîmplări de muzică şi poezie" ne definesc ca un popor veşnic pastoral şi uşor imbecil! Temele seriose şi fundamentale lipsesc din dezbaterile politice şi, evident, publice. Ţara noastră, se confruntă cu probleme uriaşe, cum ar fi cele ale instabilităţii crescînde, ale manifestării unei concurenţe tot mai acerbe şi neprietenoase pentru acapararea totală a României de către companiile private, o concurenţă europeană între ţările foste comuniste de afirmare la nivel european, ale redefinirii stetelor care aspiră la un statut de putere în Europa şi chiar ale nostalgiilor, tot mai evidente, pentru harta Europei dinainte de 1918!
Actuala clasă politică pare total paralelă cu o astfel de agendă!
Actuala generaţie de protestatari ar trebuisă iasă în stradă ÎMPOTRIVA ÎNTREGII CLASE POLITICE! “Alternative la formele prezente de ierarhie, dominare, putere privată şi control social există cu siguranţă, în principiu… ”, spunea Noam Chomsky în “Turning the Tide”. Dacă acest lucru nu se întîmplă, în doi ani, România va deveni captivă grupurilor de interese, mafiote, de crimă organizată care astăzi se consolidează și se hrănesc din disperarea societății pe care o împinge spre anarhie.

Spiritul anarhiei propune o societate în care indivizii şi grupurile se auto-guvernează conform propriilor interese, nu conform unor directive prestabilite de nişte "profeţi". Teoreticianul rus Bakunin susţine că instituţiile politice ale unei societăţi libere derivă din asociaţii formate la locul de muncă: “Pămîntul aparţine numai celor care îl muncesc cu mîinile lor, respectiv comunelor agricole. Capitalul şi mijloacele de producţie aparţin lucrătorilor, respectiv asociaţiilor acestora. Viitoarea organizaţie politică ar trebui să fie o federaţie liberă a lucrătorilor"! Este exact ceea ce "propăvăduiesc" gînditorii celei de-a Treia Căi economice! Ca regulă generală, anarhismul înlocuieşte relaţiile sociale şi economice bazate pe concurenţă cu cele bazate pe cooperare.
România este o zonă destructurată, cu o societate anomică, dar în curs de reformare, o adevărată ZONĂ ROŞIE, în care haosul şi anarhia sînt anti-productive. Lumea se schimbă şi vremurile se schimbă. Poate reuşim să schimbăm şi noi ceva! 
 De ce să nu ne construim o ţară liberă de hoţie, minciună, impostură, laşitate, ticăloşie? O ţară cu DEMNITATE ŞI ONOARE!



17. EUROPA ÎN SCHIMBARE - Oct 23, 2017 6:29:00 AM
Susţinerea separatismului de către unele state europene şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia, a declarat recent preşedintele rus Vladimir Puțin, care știe ce spune cînd se referă la separatismul din interes.Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia,iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă! Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească... genetică! Alunecarea Austriei spre grupul eurosceptic Vişegrad (V4-Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia), deriva Vişegrad spre marginea Uniunii şi chiar posibilitatea spargerii grupului, ieşirea Marii Britanii din UE, eforturile disperate ale Spaniei de a împiedica independenţa Cataloniei, terorismul european, legăturile tensionate dintre UE şi Turcia, o ţară vitală în rezolvarea crizei refugiaţilor, şi incertitudini legate de viitorul în sine al UE sînt contextul în care reașezarea politică a Bătrînului Continent, la 100 de ani de la Marele Război, trebuie discutată cu luciditate. Președintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, a estimat că Europa trebuie să se teamă de înmulțirea micilor patrii, într-un moment în care Catalonia luptă pentru independența sa și în regiunile italiene Lombardia și Veneto a avut loc un referendum pentru o mai mare autonomie. "Evident că Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici. De aceea nimeni în Europa nu intenţionează să recunoască independenţa Cataloniei. Chiar şi (premierul britanic) Theresa May, în plină furtună de Brexit, a spus că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată Catalonia. Spania a fost de-a lungul istoriei un stat unificat, cu multe regiuni autonome, cu diverse populaţii care vorbesc de asemenea limbi diferite, dar care fac parte dintr-un stat unificat. Nu prin degradarea conceptului de naţiune vom consolida Europa", a spus Tajani, într-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero. Italienii din regiunile Lombardia și Veneto au votat duminică la referendumuri pentru autonomie sporită față de guvernul de la Roma. Participarea la vot a fost semnificativă în ambele regiuni, iar potrivit rezultatelor, peste 90% din participanți au răspuns "da" la întrebarea dacă doresc ca autoritățile regionale să solicite celor centrale mai multă autonomie. În Veneto, regiunea din jurul Veneției, participarea la vot a fost de 50,1%. În Lombardia, cu metropola la Milano, s-au prezentat la urne doar 30,5% din cetățeni, dar nu există un prag minim pentru validarea referendumului. Cele două regiuni din nord sînt cele mai bogate din Italia, contribuind împreună cu circa 30% din produsul intern brut. Ele înregistrează un excedent fiscal — diferența între sumele vărsate la bugetul central și cele alocate de la Roma pentru cheltuieli publice — de aproximativ 70 de miliarde de euro anual, menționează AFP. Liga Nordului, formațiune politică activă în aceste regiuni, a cerut multă vreme în programul său politic independența față de sudul mai sărac al Italiei. În prezent, Liga nu mai are acest obiectiv, dar a susținut organizarea referendumului alături de partidul de centru-dreapta Forza Italia al magnatului Silvio Berlusconi și de populiștii din Mișcarea Cinci Stele. Criticii referendumului au arătat că nu era necesar, întrucît Constituția Italiei permite oricum regiunilor să ceară autonomie sporită. În Spania, șeful guvernului, Mariano Rajoy, s-a ținut de cuvînt și a anunțat convocarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de șase luni, pentru revenirea la normalitate, precizînd că puterile administrației catalane vor fi transferate guvernului central, transmit Reuters și AFP. Conform unui comunicat al guvernului spaniol, Madridul își va asuma responsabilitatea în materie de securitate, ordine publică, finanțe, măsuri fiscale și bugetare, telecomunicații. La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum în baza căruia autoritățile catalane amenință cu declararea independenței. De partea cealaltă, sute de mii de manifestanți catalani, în frunte cu liderul separatist Carles Puigdemont, au umplut sîmbătă centrul Barcelonei pentru a cere independența după ce guvernul central a solicitat destituirea executivului catalan. Mulțimea, densă și statică, 450.000 de persoane, a ocupat mai multe străzi din centrul orașului și a fost de două ori mai importantă ca număr decît marți, atunci cînd 200.000 de persoane au protestat față de arestarea celor doi lideri separatiști. Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, Catalonia și Kurdistanul pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate mai ales în zonecu suveranitate contestată, cum este cazul Spaniei sau a Iraq-ului. Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate. Presiunile migraționiste și terorismul european, mărunt dar în creștere spectaculoasă, contribuie la acest fenomen. După numeroasele atacuri cu arme albe, luări de ostatici, din ultimul timp, în Franța, Belgia, Germania, Elveția, un individ înarmat cu un pistol a luat ostatici într-un centru comercial din orăşelul britanic Nuneaton, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul The Guardian. Potrivit Poliţiei din regiunea West Midlands, nu este vorba despre un incident terorist. Majoritatea actelor de violență din ultimii ani sînt puse pe seama refugiaților și a migranților economici. În ultimii doi ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care sînt deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa se îndreaptă spre un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant: valurile neregulate de imigranţi care vin din Turcia, incapacitatea Greciei de a se descurca cu miile de imigranţi care rămîn blocaţi pe teritoriul ţării, lipsa de voinţă a ţărilor europene de a se uni în spatele unei politici comune și epuizarea răbdării politice în Germania, principala destinaţie pentru imigranţii care ajung în Europa. În faţa acestor probleme urgente, ţări diferite răspund în mod diferit. Ungaria reprezintă etalonul nesupunerii voinței Bruxellului, printr-o politică naționalistă considerată deșănțată! Și în alte state, însă, politica naționalistă a revenit în prim-plan.Tînărul lider conservator Sebastian Kurz, a cărui formațiune - Partidul Poporului (OeVP) - a cîștigat alegerile parlamentare anticipate desfășurate la 15 octombrie în Austria, a fost mandatat oficial de președintele Alexander Van der Bellen cu formarea noului guvern de la Viena. Această etapă deschide calea lansării negocierilor pentru formarea unei coaliții guvernamentale, cea mai probabilă fiind o alianță cu Partidul Libertății (FPOe, extrema dreapta), care a obținut 26% la alegeri. Presiunea economică asupra Europei devine, la rîndul ei, o discuție indispensabilă și lucidă pentru orice lider, sau grup, care dorește reconstrucția europeană, deși economia continentului a atins un maxim istoric.De trei luni încoace, Banca Centrală Europeană, prin vocea guvernatorului Mario Draghi, cere marilor ţări ale Europei, în frunte cu Germania, să majoreze salariile angajaţilor pentru a creşte consumul şi a produce inflaţie! În spatele economiilor sînt modificări profunde - structurale, sociale, demografice - care pot duce la apariţia unei noi revoluţii! De ce nu pot să crească salariile, pe medie, de la sine?, se întreabă analiștii Ziarului Financiar. Economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, schimbă toate regulile!1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.2.Emigraţia în ţările vestice– acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.3.Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus- în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor- în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.6. Supracapacitatea de producţie– ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.7. Lipsa investiţiilor- în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.8. Apariţia share economieşi a modelelor de business disruptive– de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.9.Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură- acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani.Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii - şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF. În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor! Într-o asemenea situație, chiar cererile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate. Nemulţumurile electoratului spaniol sau italian nu sîntcazuriizolate. În întreaga Europă partidele antisistem au cîştigat teren din cauza nemulţurilor populare faţă de politicile de austeritate implementate de guverne, a nivelului ridicat al inegalităţii sociale şi ca reacţie la criza imigranţilor. Europa este în schimbare, iar România este vulnerabilă!


18. JURNALIST PROFESIONIST ȘI FĂCĂTOR DE CONȚINUT - Aug 15, 2017 6:28:00 AM
Jurnalismul de calitate, televiziunea de calitate pot face lumea un loc mai bun”, Christiane AmanpourA patra putere în stat, sau cîinele de pază al democrației – acesta e rolul jurnalistului în societățile care garantează libertatea de exprimare cetățenilor. Chiar și acolo unde libertatea de exprimare este limitată, jurnalismul apare ca o putere care poate schimba radical raportul de forțe din societate. Prin puterea cuvintelor sau a imaginilor, jurnaliștii sînt cei care creează temele pe care le discutăm și, deci, dau sens ideii de opinie publică. Atunci cînd jurnalismul este practicat la nivel de amator, și temele abordate și lansate ca agendă de discuții în spațiul public oglindesc capacitatea de percepție a autorilor.Privind în urmă, regăsim un model al profesiei, cu un corp al jurnaliștilor, o breaslă în sensul de specialiști certificați. Studii de specialitate sau conexe, o legitimație/atestare care îți dădea apartenența la meseria de jurnalist, reguli de redactare însușite, control redacțional, pe alocuri legislație de reglementare. Toate acestea făceau ca produsul jurnalistic să fie un produs minim verificat la calitate înainte să fie scos pe piață. Departe de nevoia de vizualizări și click-uri care să-ți hrănească orgoliul de... creator! Pentru că, trebuie să recunoaștem, jurnalismul este o meserie de orgolii!În Franța, de exemplu, se menţionează în lege că, pentru a beneficia de statutul social de jurnalist, trebuie să fii recunoscut ca profesionist, adică jurnalismul să fie activitatea principală, desfăşurată regulat şi care să asigure peste 50% din venituri. Adică, dacă ești polițist, inspector agricol, manager într-o instituție sau fotbalist, și încasezi venituri pentru acest gen de activitate, dar din pasiune nestăvilită pentru cuvîntul scris, sau din dorința de a cîștiga notorietate, scrii la gazetă, pe blog, faci lucruri la televiziune sau în radio – în speță moderezi o emisiune, NU TE NUMEȘTI JURNALIST! Există cîteva definiții acceptate și astăzi, în plin avînt al jurnalismului cetățenesc și al platformelor de comunicare: 1) "Persoana care, în mod regulat și pe baza unei remunerații, depune o activitate ce constăîn a contribui prin cuvînt sau imagine, la una sau mai multe mass-media" ("Statutul Federației Internaționale a Jurnaliștilor"). 2) "Orice persoană, indiferent de naționalitate, care are un serviciu plătit și regulat de editor, reporter, fotograf, cameraman sau tehnician în presa scrisă, radio, teleziune, care își exercită profesiunea în acord cu principiile etice și cu normele silite de profesie; activitatea sa profesională constă în căutarea, primirea sau distribuirea informațiilor,
opiniilor, ideilor, studiilor sau comentariilor pentru publicațiile periodice, agenții de presă, servicii de radio-teleziune sau știri filmate" (K Nordenstreng, în Protocolul Jurnaliștiilor, încheiat în 1980).3) " Ca jurnalist profesionist, potrit Codului Muncii din sistemul francez, art. 761, al. 2, acesta este "o persoană a cărei principală ocupație, efectuată regulat și remunerat, constă în exercițiul profesiunii sale pentru un cotidan sau altă publicație ori agenție de presă și care obține majoritatea veniturilor sale din această activitate".4) În "International Encyclopedia of Social Sciences", prin jurnalist se înțelege "o persoană a cărei ocupație principală constă în strîngerea, scrierea și editarea unor materiale care în general, prezintă și interpretează evenimente curente". În clasificarea ocupaţiilor din România (COR) profesia de jurnalist face parte din grupa 2642 –Jurnaliști. Așadar, nu din alte grupe de muncă destinate inspectorilor agricoli, juriștilor sau conducătorilor de instituții!Din păcate, unii dobîndesc această calificare printr-o fraudă sau semi-fraudă, iar alţii şi-o asumă cu de la sine putere, iar obrăznicia golănească este confundată cu impetuozitatea, totuşi elegantă şi autorizată, a unui ziarist autentic.
În România de astăzi, oricine se poate declarajurnalist și pentru asta nu e nevoie de acreditare specială, ceea ce face profilul jurnalistului problematic, iar domeniul supus unei democratizări extreme. Practic, orice cetățean poate îndeplini rolul unui jurnalist, iar impostura, interesele personale șitehnologia aufăcut ca granițele între cel care producea contentulși cel care îl asimilează,să se șteargă.Oamenii obișnuiți au devenit creatori de conținut. Totuși, nu oricine poate deveni jurnalist profesionist și recunoscut,iar drumul către performanță e pavat cu multe obstacole, pornind de la problemele economice ale presei tradiționale pînă la amenințările și alte abuzuri cu care se confruntă jurnaliștii, în special cei de investigație. De cînd cu explozia internetului şi apariţia blogurilor, orice secătură analfabetă se crede ziarist, iar asta nu doar în România, ci şi în cam toate ţările cu acces la internet. Analfabetismul agresiv, însă, se manifestă cu precădere în primitivismul civilizator din județele uitate de Dumnezeu. După explozia internetului în anii 2000 sursele de informare au devenit infinite și presa și-a pierdut monopolul informației. Ca să reziste pe piață, și-a scăzut dramatic standardele de calitate pentru a produce ieftin, mult și repede. Verificarea din 3 surse? A devenit treaba consumatorului să verifice. La noi, presa a devenit ieftină și a fost arondată de politic. Oricine își poate face gratuit un canal media, unde să spună orice, iar „informația” să ajunge instant la toată populația globului, teoretic. Sigur, consumatorul ar trebui să decidă ce anume consumă. Dar, consumatorul are același grad de cultură și vanitate ca moderatorul care face lucruri, nu jurnalism, și care transferă o cantitate uriașă din incultura și frustrările personale către, să zicem, ascultătorul fără apărare din bucătărie. Cel mai grav este atunci cînd făcătorul de lucruri se află sub sigla unui post național ce ar trebui să fie asimilat cu absolutul!A face lucruri a devenit similar cu a face conținut pentru click-uri! Din păcate, EI sînt cei care vorbesc încă în numele jurnaliștilor...
19. ROMÂNIA ADEVĂRATĂ - Aug 2, 2017 6:12:00 AM
În condițiile în care valorile românești sînt terfelite în fiecare zi, de ciocoi fără prea multă școală și cu coloana vertebrală demult mîncată de bolile linsului în cur, în condițiile în care o nouă lume, total diferită de valorile cunoscute de noi, ne este împinsă între propriile granițe – teritoriale, administrative, pshihice, spirituale, mentale, morale etc – a face vorbire despre un fenomen istoric adevărat și recent, la scara istoriei, poate părea o blasfemie ridicolă și un atac crunt la ordinea pre-stabilită! Și, totuși... Legionarii au apărut în istorie ca replică la politicianismul vid de orice răspundere pentru soarta neamului, pentru destinul individului cetățean într-o țară guvernată prin sperjur și crimă, prin minciună și fărădelegi, situaţie care semăna în datele ei esenţiale cu dezastrul în care a ajuns azi România! De aceea, merită să scriem măcar un text despre Mișcarea întemeiată pe dragostea de Neam şi de Dumnezeu, cultul muncii şi al profesianismului, corectitudine în toate momentele existenţei tale, respectul legii şi al valorilor umane, severitatea cea mai aspră faţă de trădătorii Neamului.
La 8 mai 1921 are loc primul congres, de constituire, al Partidului Comunist Român. Trei ani mai tîrziu, la 8 mai 1924, Corneliu Codreanu era acela careîntemeia, la Ungheni, prima Tabără de Muncă din România și din Europa, începînd lucrul cu 26 de tineri.  Nu fac partizanat legionar stupid, de partid! Avem datoria, ca români, să instaurăm o judecată dreaptă asupra legionarilor, să eliminăm orice partizanat în aprecierea fenomenului legionar și să nu ne sfiim să afirmăm adevărul, oricît de mult acest adevăr ar contrazice tezele aflate în circulație. Ca români-bănățeni, trebuie să consemnăm faptul că, practic, nu a existat familie care să nu aibă pe cineva, pe cel mai bun dintre ei, înscris în Mișcare și pătimind apoi din greu pentru această dăruire de sine… Se poate spune că Mișcarea Legionară, mai mult decît orice altă idee politică, îi reprezintă pe români. Un detaliu uluitor: la nunta sa, Corneliu Zelea Codreanu a avut 100.000 (o sută de mii) de participanţi!Legionarismul a apărut şi ca reacție la amenințarea bolșevică dinspre Uniunea Sovietică. Românii au fost primii din Europa care au resimțit și înțeles pericolul comunist, reacţionînd cu toată vigoarea la Rogozinii epocii! Legionarii au fost, pe plan politic european, prima mișcare anti-bolșevică, primul partid cu program anti-comunist! Tocmai de aceea, asasinarea lui Nicolae Iorga, se ştie azi cu certitudine că este opera unei diversiuni anti-legionare. Diversiune bine gîndită, care a adus legionarilor o grea lovitură de imagine, nici azi vindecată! Uica Iosif Cireșan, din Duleu, județul Caraș-Severin, a mărturisit de multe ori, și azi, dacă ar mia fi în viață, ar spune-o cu mîna pe inimă!Legionarii, în ciuda faptului că au atras elitele epocii, un Nae Ionescu, un Panait Istrati, un Mircea Eliade, un Emil Cioran, un Constantin Noica, Sextil Puşcariu, Radu Gyr, nu au știut niciodată să se apere de calomniile și acuzațiile ticăloase, cu rea credință formulate, care s-au adunat noian pe capul lor. În România post-belică, în perioada cominternistă, 1945-64, majoritatea deținuților politici au fost legionari. Zeci, poate sute de mii, au făcut în medie 10-15 ani de pușcărie în condițiile cele mai inumane, pedeapsă pe care o primeau legionarii din partea unui regim politic controlat de evreii comuniști. 
„ Să vină în aceste rînduri cel ce crede nelimitat. Să rămînă în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici”.  Aşa a luat fiinţă primul „cuib” de legionari. El reprezentaun grup între 3 şi 13 oameni sub comanda unui Şef. Cuibul se conduce după şase legi:a disciplinei, a muncii , a tăcerii, a educaţiei, a ajutorului reciproc şi a onoarei.Cu timpul, cuibul a devenit elementul de bază al Mişcării Legionare. Au mai fost înfiinţate totodată cuiburi de doamne sau domnişoare denumite cetăţui, precum şi “Frăţii de Cruce”. Ele reuneau tineri pînă la 18 ani.
Crearea Mişcării Legionare a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale pînă în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sînt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar cîteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămîne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989.  Noua organizaţie nu a fost înscrisă la Tribunal, deoarece Codreanu considera că Legiunea Arhanghelul Mihail nu era un partid politic, ci o mişcare politică şi naţională, care nu se putea încadra în prevederile legale (program, statut, conducere aleasă).  Lupta pe care începe să o ducă Mişcarea Legionară este atît împotriva comunismului cît şi a mizeriei şi imoralităţii politice din ţară și mă raliez crezului strămoșilor mei lugojeni! În perioada interbelică, abuzurile din partea guvernanţilor erau la ordinea zilei. Corupţia era în floare. Afacerile veroase care ruinau încet dar sigur ţara se înmulţeau de la o lună la alta. Alegerile se făceau cu bîta. Mii de oameni erau maltrataţi şi chiar omorîţi în timpul campaniilor electorale. Cenzura, percheziţiile ilegale şi confiscările de tot felul erau aplicate nonstop. Doar Justiţia civilă mai avea un grad de independenţă. Iată ce spune Căpitanul despre toamna anului 1928: „...după asalturile îndîrjite ale naţional-ţărăniştilor, care au ameninţat cu „violenţă” şi „revoluţie”, Partidul Liberal s-a prăbuşit. Naţional-ţărăniştii, după 8 ani de lupte, învingeau. Dar în curînd vor fi o decepţie pentru toată ţara. Vor începe să fure, la fel ca şi liberalii. Vor începe să facă „afaceri scandaloase”, la fel ca şi liberalii. Vor începe a „teroriza” cu jandarmii şi chiar împuşca pe adversari sau pe cei ce-şi vor manifesta nemulţumirile, la fel ca şi liberalii. Îşi vor crea bancherii lor, la fel ca şi liberalii. Dar mai ales vor fi sub sugestia necontenită a finanţei internaţionale căreia vor începe să-i cedeze, rînd pe rînd, contra unor împrumuturi pe ani, pe zeci de ani, bogăţie după bogăţie românească.”
Vă sună cunoscut?
În timpul scurtei guvernări legionare (Statul național-legionar a fost denumirea purtată de Regatul României timp de 138 de zile, în perioada dintre 14 septembrie 1940, cînd s-a format Guvernul Ion Antonescu și 14 februarie 1941, cînd Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurîndu-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu) corupţia a dispărut practic. Deşi România era ciuntită şi existau în ţară un milion şi jumătate de refugiaţi cărora trebuiau să li se asigure toate cele necesare traiului, iar la începutul lunii noiembrie ţara a fost zguduită de un devastator cutremur, economia a prosperat. Dintr-un buget deficitar, în numai 3 luni, acesta a devenit excedentar, caz unic în istoria contemporană a ţării. Multe miliarde de lei –aur au intrat în visteria României. Se măresc salariile muncitorilor. Producţia agricolă şi cea industrială cresc cu peste 30%. Legionarii limitează legile antievreieşti impuse de Carol II în perioada 1938 – 1940. Se creează, unic în Europa acelei vremi, Teatrul Evreiesc de Stat, Baraşeum, care există şi în ziua de azi. Cu toate că Antonescu a insistat, legionarii au refuzat să interneze în lagăre de detenţie pe evreii intraţi clandestin în România în urma persecuţiilor la care erau supuşi în ţările vecine. În schimb, ML a înfiinţat tabere de antrenament armat pentru sioniştii evrei, care urmau să plece în Palestina să-şi creeze un stat propriu. Între octombrie şi decembrie 1940 au plecat spre viitorul Israel peste 3000 de evrei sionişti evrei înarmaţi.
Totodată, ML desfiinţează, pentru prima oară în lume puşcăriile politice. Nimeni nu mai era închis pentru delictul de opinie. Dar culmea, legionarii sînt consideraţi şi astăzi extremişti!Garda de Fier nu a figurat pe lista acuzaţilor Tribunalului Internaţional de la Nürnberg, fiind exclusă din rîndul colaboratorilor celui de al III-lea Reich, mai mult, s-a dovedit a fi o victimă a persecuţiilor regimului naţional-socialist (legionarii au fost înlăturaţi de la putere prin intervenţia lui Hitler şi internaţi în lagărele germane). Prin urmare, Eisenhower a cerut ca legionarii să nu fie urmăriţi sau extrădaţi.
Astăzi, a scrie despre Mișcarea Legionară altfel decît directivele oficiale înseamnă să dai idei, să deschizi ochii, fără părtinire, fără patimă, să așezi lucrurile în făgașul lor. Dacă ei au putut, noi...?


20. #unitisalvam - Jun 23, 2017 5:41:00 AM

Uniți salvăm interesele personale ale unora și altora, profitori dovediți de pe urma radioului public! Cam lungă lozinca, dar perfect adevărată la Radio Reșița, acolo unde, la ultimele alegeri pentru CA, lidera supremă Nicoleta Balaci și fostul, Constantin Pușcaș, au primit 23 și 21 de voturi!
Nu cred că salariații votanți au analizat candidații aflați pe listă, din partea oamenilor muncii de la orașe și sate, ci, mai degrabă, au respectat o... reccomandare din partea managementului performant și exfoliant al instituției! Ce interese de echipă poate lega un slujbaș în radio, cu 2000 de lei pe lună, de un lider sindical cu aproape 3000 de... euro pe lună, sau un fost director economic premiat de Micul escu cu... 50.000 de euro!!!???
ZiuaNews publică încă o dezvăluire prin care demonstrează cum au fost împărțiți banii publici în cadrul grupului de interese care a guvernat radioul.
,,...Constantin Puscas, s-a pensionat imediat dupa debarcarea lui Miculescu. Dar, potrivit informatiilor detinute de ZIUAnews, Puscas n-a plecat cu buzunarele goale ori cu salarii compensatorii, ci a fost recompensat regește de Miculescu, cu o primă de fidelitate, atenție, de 50.000 de euro".
,,Este surprinzător că fideliatatea lui Pușcaș a fost recompensată cu 50.000 de euro, dacă ținem cont de faptul că în ulltimul raport al Curții de Conturi a României, din luna iulie 2016, se menționa negru pe alb, că bugetul Radio Romania a fost prejudiciat cu suma totală de 2.469.920 lei, adică aproximativ 550.000 de euro. "Societatea Română de Radiodifuziune a încheiat în perioada 2013-2015 Contracte civile de prestări servicii cu membrii Comitetului Director al SRR pentru remunerarea acestora, deşi prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a prevăzut dreptul respectiv cuantumul pentru remunerarea membrilor Comitetului Director, cu consecinţa prejudicierii bugetului SRR cu suma totală de 2.469.920 lei", au constatat auditorii dem conturi.
Credeți că vreun reporter sau redactor de la Radio Reșița, cu salarii de 2400 de lei, ore suplimentare neplătite sîmbătă și duminică etc are vreo afinitate vis-a-vis de liderul sindical care ar fi trebuit să tăvălească managemntul Reșiței pentru încălcările repetate ale Codului Muncii, dar puțin i-a păsat? Sau cu Pușcaș? Mă îndoiec! Altfel stau lucrurile cînd privim la intenția de mutare a sediului în Teatrul de Vară...
Dar, ce să-i faci? Doar unițisalvăm ce mai apucăm!
21. DESPRE LUPTĂTORII PENTRU CA - Jun 18, 2017 5:20:00 AM
S-a ponit bătălia pentru mințile și sufletele angajaților din SRR! Asta, pentru că marți, trei ceasuri rele, au loc alegeri pentru cei doi reprezentanți ai salariaților în Consiliul de Administrație al SRR. 19 tovarăși și tovarășe sînt gata să declare că fac totul pentru binele nostru, al celor care în mandatul Miculescu & Co. am ajuns cît se poate de jos, din toate punctele de vedere: salarial, moral etc!
Astăzi, TOȚI promit că vor fi luptătorii pe cai albi! Din păcate, sînt trei categorii de candidați.
COLABORAȚIONIȘTII Regimlui de tristă amintire, adică cei care au pus umărul și au luptat (și mai luptă cu îndîrjire!) împotriva SALARIAȚILOR, pentru binele și prosperitatea personală și al unui grup de Yes-mani, autori și promotori ai unor campanii ticăloase care au știrbit prestigiul și imaginea instituției noastre, și care ar trebui să se radă singuri în cap după model francez, ca semn electoral distinct!
SINDICALIȘTII( doi sau trei!), dați în lături de COLABORAȚONIȘTI, și care au fostsingurii care au strigat și au atenționat, PUBLIC, vis-a-vis de neregulile, abuzurile, teroarea și disprețul cu care Miculescu și Gașka (Sgaverdea, Sârbu, Mogoșanu sau Roșca la teritoriale precum și NENUMĂRAȚII înfipți în posturi cheie în Berthelot!) au siluit o instituție etalon pentru mass-media românească!
CHIBIȚII, adică luptătorii anti-sistem de la calorifer sau de la baie, care protestau și luptau cu sistemul în sinea lor!
Ei toți ne promit astăzi că vor lupta în CA pentru noi! Cum? Evident, la fel cu au făcut-o și pînă acum: colaboraționiștii pentru ei, sindicaliștii pe față, iar chibiții în sinea lor!
Nu i-am regăsit pe liste pe Gomboș, Rusu, Calonfirescu, Larisa Calistru, chiar Ioana Lădariu sau Maestrul Cornel Udrea, oameni care au luptat pe față împotriva terorismului instituțional sprijinit de Colaboraționiști și girat de Chibiți, prin inacțiune!
Așa că... grijă mare pe cine scoateți din urnă, dragi colegi! Oricum, mai jos decît sîntem acum, nu cred că putem fi!
22. AMENINȚĂRILE MANAGERULUI DE TOP - Jun 15, 2017 6:25:00 AM
Lupte grele în Societatea Română de Radiodifuziune după debarcarea chinuită a fostului PDG, Ovidiu Miculescu, personajul care a umplut de ridicol și ură cea mai importantă companie de media din România ultimilor 90 de ani! Lupte grele, pentru că Suleyman a plecat, dar dregătorii, vizirii și capuchehaiele instalate la butoanele și robinetele instituției se luptă la baionetă pentru păstrarea privilegiilor. Nu vreți să știți ce e la București! Ca la Stalingrad! Lupta e pentru fiecare scaun, pentru fiecare toc de ușă, pentru fiecare birou, pentru fiecare milion...
În teritoriu, capuchehaiele se pregătesc de asaltul final și se baricadează în spatele privilegiilor și a proastei administrații, amenințînd viitorii conducători ai redutelor. Bunăoară, Managerul de Top amenință că va face viața grea viitorului conducător al instituției: va rămîne de neclintit, va face SINDICAT și va porni lupta de gherilă!
Nu e prima dată cînd sindicatele ar fi folosite ca vîrf de lance în obținerea de foloase personale. Dar, ar fi prima dată cînd un personaj aterizat în funcție de conducere ar rămîne să lucreze fără să fi dat examen de competențe profesionale! E ca și cum managerul X, demis pentru că a transformat fabrica de conserve în cherhana, rămîne să lucreze pescar, deși are calificare de tractorist! E un nonsens la care trebuie avut grijă!
Chiar INTRAREA în instituție a fost ilegală: Managerul de Top, de profesie TRACTORIST, dînd concurs pentru ocuparea funcției de pescar ȘEF! În cele 25 de pagini supuse atenției Comisiei de examinare, tractoristul vorbind despre undițe, năvoade, bărci, dinamica pescuitului etc! Tractoristul nu vorbește, însă de pescuit, ci de crearea unui Departament de marketing și comunicare, de promovare în on-line, despre schimbarea atitudinii pescarilor față de pește, despre obligativitatea delimitării clare a competențelor și responsabilităților, într-un cuvînt despre reorganizarea întreprinderii de conserve, ca prioritate de grad zero! Lucru făcut: transformarea în cherhana!
Laser, frate! E inutil să spunem că PROIECTUL MANAGERIAL, dezlînat și la nivel de referat școlar a fost acceptat de Comisie la intervenția lui Suleyman! Numai așa fostul jurist de la Agenția Domeniilor Statului putea ajunge redactor-șef! Care, amenință...




23. Cum trădează, din nou, Țara Românească, Caransebeșul. Ce e de făcut? Aștept soluții, pe blog... - Jun 14, 2017 6:27:00 AM
În 1432 Vlad al II-lea Dracul i-a condus personal pe turcii care au asediat și incendiat Cetatea Severinului, fiind uciși toti cavalerii teutoni din cetate, care luptau impotriva pericolului otoman. Tot în 1432, în fruntea acelorași turci, folosindu-se prin viclenie de titlul de cavaler al Ordinului Dragonului, Vlad al II-lea Dracul ordona deschiderea porților Cetății Caransebeșului care, ascultînd porunca, va fi incendiată și jefuită de aceiași turci conduși de Vlad al II-lea Dracul, jaf și pustiire care se va întinde în întregul sud al Transilvaniei, turcii retrăgîndu-se cu prăzi și robi nenumărați la sud de Dunăre.

În iarna anului 1436, Vlad Dracul, susținut de un corp de cavalerie turcească și de un contingent de trupe împrumutate lui de Pașa Mustafa Hassan, a devenit domn al Țării Românesti și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște.

Tatăl său, Vlad Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul, care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni, era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai tîrziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) și de cea de-a doua soție a sa, Barbara Cillei. Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apararea creștinismului și cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Tepeș era supranumit Dracul. La rîndul său, Vlad va fi înnobilat în Ordinul Dragonului în 1431 la Nürnberg de catre Sigismund de Luxemburg. La scurt timp însă, în 1436, numele lui va fi șters de pe lista cavalerilor pentru că, așa cum spuneam, în 1432, la numai un an de la înnobilare, contrar statutului creștin al Ordinului care avea ca scop protejarea creștinătății, trădează și se aliază cu turcii, în ciuda originilor sale transilvănene – născut la Sighișoara! -, a celor trei soții unguroaice - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, Jusztina Szilagyi a Moldovei, cea de a treia fiind Ilona Nelipic a Valahiei, verișoara a lui Matei Corvin – și a relațiilor de familie cu Iancu de Hunedoara, Voievod al Transilvaniei între 1441 – 1456 și Regent al Ungariei între 1446 – 1452, cunoscut și sub numele de Ioan Getul – în memoria căruia, în fiecare zi, la ora 12:00, TOATE bisericile europene bat clopotele! -, tatăl lui Matei Corvin, rege al Ungariei!

Cam lungă introducerea, nu? Dar merită! Merită pentru că numia așa, amintindu-ne istoria proprie, Banatul își poate regăsi forța de a fi, din nou, FRUNCEA!

Astăzi, Banatul trece, din nou, prin purgatoriul trădării de neam și țară! Respectînd proporțiile, premierul Sorin Grindeanu, caransebeșean cu obîrșii în Valea Almăjului și succes politic în capitala Banatului Istoric, la Timișoara, este trădat de Liviu Dragnea, președinte de partid și de Cameră, un personaj interesant și bine înfipt în visteria și butoanele Țării. Direct spus, Dragnea e nemulțumit de Grindeanu, pe care l-a adus premier din postura de președinte al Consiliului Județean Timiș, după numai șase luni! I se reproșează că nu pune în practică deciziile partidului, indiferent care sînt ele!
Să ne înțelegem: Grindeanu dacă are bun simț și bună creștere de la părinții săi, profesori, și de la bunicii luptători anti-comuniști, nu înseamnă că e prost și nu înțelege că Dragnea și Compania îl bagă în față, cum se spune, ca să poată fi sacrificat în orice situație. Deznodămîntul e previzibil, Sorin Grindeanu se va întoarce în Banat, trădat de președintele de partid și de formațiunea politică în care s-a înscris, foarte tînăr fiind!
 
Scriam, cu cîteva zile în urmă, că în toate partidele există OAMENI excepționali, tineri care chiar cred în viitorul acestei țări și care doresc să schimbe apucăturile de mahala orientală în care ne-am împotmolit de 30 de ani încoace. Sorin Grindeanu este unul dintre ei!

Pentru că, numai pe OAMENI ne mai putem baza noi, plebea! Partidele politice au devenit demult GRUPURI DE INTERESE, nu totdeauna identice cu interesele locuitorilor acestei țări! Despre INTERESUL NAȚIONAL, nici nu poate fi vorba!

Din păcate, PSD-ul dezamăgește din nou, după ce a ajuns la putere cu promisiuni frumoase și necesare, dar și pe un val de nemulțumire populară generată de gașca lui Traian Băsescu. PSD-ul dezamăgește și în Banat, trădînd nu numai Caransebeșul, dar și Timișoara!

Ce e de făcut? Aștept soluții pe blog!





24. TABAN E VINOVAT. PENTRU LEZMAJESTATE! - May 5, 2017 8:18:00 AM
Marţi, e 9 mai. Ziua Victoriei, în ţările ex-URSS, Ziua Europei în ţările UE. Luni este 8 mai, Ziua Partidului Comunist Român (1921), iar miercuri va fi 10 mai, Ziua Regelui. Dar, marţi, 9 mai, este şi zi de proces! Între pîrîtul Sergiu Taban, jurnalist la Reper24.ro, şi Laura Sgaverdea, manager la Radio România Reşiţa, în celebrul Dosar 1984. Dar, asta ştiţi, deja! Instanţa reşiţeană este chemată să judece modul în care Reper24.ro, cotidian on-line din Caraş-Severin, PROPRIETATE PRIVATĂ a pîrîtului Taban, a adus atingere imaginii Societăţii Române de Radiodifuziune - Studioul Regional Radio Reşiţa, prin publicarea" unui articol "la adresa managerului", drept pentru care Studioul, PROPRIETATE PUBLICĂ, cere 20.000 de euro "reprezentînd prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei".

Vă reamintesc că jurnalistul Sergiu Taban, de la REPER24.RO este acuzat de managera instituţiei publice RADIO ROMÂNIA REŞIŢA, că prin publicarea în data de 19.04.2016 a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa sa, i-a fost încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine. Articolul cu pricina era preluat din presa centrală şi ridica un semn de întrebare pentru jurnalistul de presă locală menit să informeze publicul din Caraş-Severin, care poate nu a citit presa centrală, despre persoanele care au acces la banul public provenit din taxe şi impozite! Cum reţeta brevetată funcţionează din plin la nivel de Românica, suspiciunea este mai mult decît întemeiată! Ba, mai mult, articolul făcea referire şi la fostul PDG al SRR, Ovidiu Miculescu, descoperit de instituţiile abilitate de oareşce dubioşenii cu bani publici. Mulţi! Foarte mulţi!

Nimic despre RADIO! Nimic despre INSTITUŢIA PUBLICĂ! Nimic despre conţinutul editorial al site-ului RADIO ROMÂNIA REŞIŢA, platformă ce aparţine Societăţii Române de Radiodifuziune! Nimic despre titluri şi conţinut, care - între noi fie vorba, a derapat constant editorial! -. Nimic despre, de exemplu: "Eu sunt Radio România!", din 03/03/2016, în care se scrie: "un parlamentar român, ales de noi să reprezinte interesele naţiunii şi ale poporului român, a stat el aşa, fără altă ocupaţie şi brusc, spontan, şi dintr-o dată s-a hotărât „Schimbăm legea de funcţionare a Televiziunii Române”. ... În tot acest ping-pong politico-tehnocrat, senatorul Georgică Severin s-a trezit că cel mai bine e să modifice legea de funcţionare a societăţii, Legea 41 din 1994. Atâta doar că, în tot ceea ce a cuprins domnia sa în acest proiect de modificare a legii, nu se spune un cuvânt, sau o virgulă măcar, despre cum se poate salva TVR-ul; nimic". Sau despre "‘Nea dovleac", din 30/06/2016: "Nu aş fi ştiut niciodată că avem un ministru la Comunicaţii. Nu aş fi ştiut şi pace bună. De unde să visez că printre tehnocraţii lui peşte avem şi un asemenea specimen, pe numele său real Bostan. Marius Bostan. ...Nu ştie,că de-aia e ….Bostan". Nimic despre "Păpătorii de... " (rahat), titlu modificat după semnalele din comentarii, din 25/03/2016: "De câteva zile a început o campanie de denigrare a radioului public reşiţean, prin atacuri la colegii de breaslă şi la şeful instituţiei. Campania se integrează perfect în ampla campanie de politizare a Societăţii Române de Radiodifuziune. Mă întreb doar dacă toate acestea sunt dirijate sau este pur şi simplu o coincidenţă."... "Oamenii care varsă venin prin fiţuici obscure, sunt asemeni vulpii care, dacă nu ajunge la struguri, spune că sunt acri. Nu ştiu cât de acri sunt, pentru că i-a gustat; atâta doar că a crezut încă de pe vremea când era mic şi prostuţ că el e Dumnezeul jurnaliştilor pe pământ şi totul i se cuvine. Între timp a mai crescut, dar degeaba; încă mai crede că lui i se cuvine totul, că a fi jurnalist înseamnă să cerşeşti bani în stânga şi dreapta, să scrii de bine sau de rău în funcţie de banii care ţi se oferă sau nu. Încă mai e convins că funcţiile şi posturile la Radio România Reşiţa se obţin pe bani, cadouri sau… politic. M-am săturat de toţi aceşti păpători de …, cu apă rece să nu-i apuce greaţa..."

Sau, cea mai tare, "De ce, domnule preşedinte?!", din 23.02.2016: "Scrisoare deschisă adresată preşedintelui-director general al SRR, Ovidiu Miculescu... Domnule Ovidiu Miculescu; vreau şi mai mult decât atât, trebuie să vă reproşez o serie de lucruri petrecute de când aţi preluat acest mandat. ... În primul rând, vă reproşez neimplicarea radioului public în jocurile politice. ... În al doilea rând, vă reproşez domnule Miculescu, faptul că nu aţi solicitat salariaţilor şi în primul rând celor din redacţional, să se poziţioneze de o parte ori de alta a spectrului politic, sau altfel spus să se schimbe după cum bate vântul intereselor radioului. Nu aţi făcut acest lucru şi acum, politicul ne arată pisica. Sub pretextul depolitizării şi a salvării chipurile a TVR, se vrea acapararea politicii editoriale şi trecerea ei sub comandă politică. ... Vă mai reproşez domnule preşedinte director general, faptul că sunteţi cu toate taxele la zi, că plătiţi salariile la timp, că nu aveţi datorii de niciun fel, ba mai mult, aţi reuşit să puneţi şi ceva bani albi la ciorap pentru zilele negre ce se anunţă în viitorul imediat. Sunt nemulţumit de prestaţia dumneavoastră domnule Ovidiu Miculescu, că în cei 4 ani de când sunteţi în fruntea radioului public, aţi sădit în mintea şi inimile ascultătorilor noştri încredere, speranţă, aţi clădit pentru ei un viitor coerent şi integru, departe de jocurile murdare ale politicului. Acum ce vor şti să facă aceşti oameni? Au avut încredere în noi şi în dumneavoastră, că vom merge în continuare cu fruntea sus, cu spatele drept şi cu privirea înainte, spre destinul României pe care ne-o dorim deopotrivă. Vă acuz de asemenea că nu v-aţi lăsat mânjit şi cumpărat, că aţi pus gaj prestigiul, profesionalismul şi sănătatea dumneavoastră. Şi noi am făcut la fel, iar ascultătorii noştrii s-au lăsat înşelaţi de toate acestea şi ne-au crezut. În final vă întreb, domnule preşedinte Ovidiu Miculescu: dacă un om politic, modifică prosteşte, în regim de urgenţă legea de funcţionare a SRR pentru chipurile salvarea TVR şi depolitizarea instituţiei, eu, un simplu pălmaş în slujba adevărului şi a dreptăţii, ce am să fac? Nu ştiu să pup condurul, nu ştiu să fiu slugoi, nu ştiu să laud şi să perii pentru a-mi merge mai bine. ...  Pentru asta vă cer socoteală domnule Ovidiu Miculescu în faţa milioanelor de ascultători din ţara asta, care se întreabă la fel ca şi mine: De ce, domnule preşedinte!?"

Beton, nu? Şi toate acestea nu pe blogul personal al managerei Laura Sgaverdea, ci pe site-ul OFICIAL al instituţiei! Derapaje? Taban nu scrie de ele şi nici nu DEFĂIMEAZĂ instituţia publică din care a fost dat afară de reclamantă că nu se potriveau la prieteni politici!

Taban nu scrie nimic despre goana după trafic pe net care a dus site-ul RRR la nivelul can-can-ului absolut: "Tragedie în Italia. Tânără româncă de 16 ani a ajuns sub roțile trenului după o ceartă cu iubitul, O româncă și-a vândut copilul nou născut în Italia pentru 20.000 de euro, Denisa Manelista, extrem de populară pe Google, după ce s-a anunțat că este pe moarte, Alinierea planetelor va produce pe Pământ, cutremure de magnitudine 9", cîteva luate la întîmplare, fără să pomenească de celebra, deja, şi virala ştire care a scos Radio Reşiţa din anonimatul Provinciei: bananele infestate cu HIV!!!! După ce Mîndruţă şi Guran au scris despre ea, "ştirea" a fost ştearsă de pe site!

Dar, se pare, toate aceste "lucruri" din on-line (preocuparea de bază în Proiect) au fost prevăzute şi asumate în documentul "PROIECT MANAGERIAL in vederea dobândirii funcţiei de redactor şef, al Studioului Regional Radio România Reşiţa", cu care LS a candidat în faţa comisiei de concurs, la Bucureşti. Atunci cînd, "Domnul Ovidiu Miculescu, în calitatea sa de Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune a intervenit în activitatea unor comisii de cercetare disciplinară prealabilă și comisii de examen, direct sau prin interpuși, pentru a obține rezultatele dorite de dânsul. ... Una dintre ele a fost comisia de concurs pentru postul de redactor șef la Radio România Reșița, când domnul Miculescu a transmis clar dorința ca învingătoare să fie Laura Sgaverdea, în defavoarea Oanei Cenan Glăvan", după cum scrie managerul de la Radio Timişoara, Mihai Anghel, într-o PETIŢIE avînd drept obiect "faptele domnului Ovidiu Miculescu, comise în calitatea sa de Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune", adresată încă din 26 noiembrie 2015!, Senatului României, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, Comisia pentru cultură şi media; Camerei Deputaților, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă!

Taban nu a scris nimic despre orgoliile personale transferate instituţiei: "eu nu accept niciodată să fiu a doua...", sau "scrie şi tu, pe site-urile alea ale tale despre Victor Nafiru că a început să mă cam enerveze", sau "cum scăpăm de Cornelia Vlaicu că m-am săturat să aud de Vela în fiecare zi".

Deci, Taban NU A SCRIS NIMIC RĂU DE RADIO REŞIŢA. Nici măcar atunci cînd personalul tehnic a fost decimat, cînd emisiuni care dădeau specificitate acestui post de radio au dispărut din grilă, sau cînd angajaţii munceau în week-end fără să se treacă în condică!

Şi, atunci, cum se constituie RADIO REŞIŢA parte civilă în acest proces? Cum, totuşi, reclamanta cere instanţei să constate că pîrîtul "a adus atingere imaginii Societăţii Române de Radiodifuziune - Studioul Regional Radio Reşiţa prin publicarea" unui articol "la adresa managerului", drept pentru care Studioul cere 20.000 de euro "reprezentînd prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei"!

Adică, RADIOUL sînt EU! Taban e vinovat pentru LEZMAJESTATE!
25. 100 PENTRU BISERICĂ ŞI CREŞTINISM - Apr 13, 2017 9:15:00 AM
Zilele acestea a văzut lumina tiparului numărul 100 al Foii Govândariului, publicaţie a Parohiei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Reşiţa, apărută prin osîrdia Părintelui Paroh Petru Berbentea. Este o dovadă de trăinicie spirituală a unei echipe înflăcărată de păstrarea Dreptei-Credinţe într-o lume pe care analiştii o numesc a "post-adevărului". Şi dacă ar fi să aduc în discuţie, total în afară de politică şi insinuări rău-voitoare!, nevoia unui astfel de demers publicistic, aş da două exemple:

Prima. Povestea regelui spartan Leonidas şi a celor 300 de războinici care l-au însoţit la Porţile de Foc (asta înseamnă, de fapt, Termopile) a fascinat generaţii întregi de oameni, din toate colţurile lumii. E o poveste spusă neîntrerupt de mai bine de 2000 de ani, despre una dintre cele mai tragice confruntări din istoria omenirii.

Secunda. La 24 iunie 1927, Corneliu Codreanu şi cîţiva prieteni apropiaţi au fondat, la Iași, Legiunea „Arhanghelul Mihail“. Organizaţia promitea să lupte pentru „renaşterea“ României, bazîndu-se pe forţa naţiunii „subjugate“ de politicienii lacomi şi pe puterea credinţei în Dumnezeu. Codreanu a ales special ziua de 24 iunie, deoarece se prăznuia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Codreanu a decis ca şedinţele cuiburilor să aibă loc întotdeauna sîmbăta seara, pentru ca legionarii să se roage în ajunul zilei Domnului. Şefii de cuib aveau datoria să-i îndemne pe camarazi să meargă a doua zi la biserică, pentru ca Dumnezeu să le călăuzească săptămîna care urma.

O recurgere la istorie nu face rău nimănui, niciodată! Şi o alta:

De o mie de ani, unitatea spirituală a Europei a fost sfărîmată. Cea mai mare parte a Răsăritului, precum şi Peninsula Balcanică, au păstrat credinţa ortodoxă, cu excepţia regiunilor sau mediilor sociale în care influenţa curentelor de gîndire de origine occidentală a fost preponderentă. Dimpotrivă, partea occidentală a continentului, în cea mai mare parte romano-catolică din secolul al XI-lea pînă în secolul al XVI-lea, a cunoscut noi sfăşieri spirituale în secolele al XVI-lea si al XVII-lea datorită Reformei protestante, iar începand cu secolul al XVIII-lea, ca urmare a Filosofiei Luminilor, Revoluţiei franceze şi curentelor de idei născute din ele, o parte din ce în ce mai mare a societăţii europene s-a îndepărtat de la tradiţia creştină. În decursul ultimului mileniu "polul ortodoxiei" s-a mutat doar de două ori. Prima oară a migrat de la Constantinopol spre Atena, odata cu puternica influenţă mondială a călugărilor eleni. A doua deplasare s-a produs în prima jumătate a secolului al-VI-lea, cînd "polul" s-a mutat în Rusia. În ultimele două secole, influenţa rusă s-a simtit puternic pentru întreaga comunitate Ortodoxă, iar în plan politic aceasta a căpătat dimensiuni planetare. Astăzi, această influenţă se simte în interiorul sfîşiat al Levantului, dar şi în interiorul civilizaţiei inspirată din Evanghelia lui Hristos, iar nevoia de unitate creştină se citeşte într-o cheie politică.

Cultul creştin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfînta Treime): Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dumnezeu s-a descoperit oamenilor mai întîi incomplet, în Vechiul Testament, prin Moise şi prin Profeţi şi apoi complet, în Noul Testament, prin însuşi Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Unitatea fiinţei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găseşte una dintre ipostazele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Proprietăţile Dumnezeirii sînt şi ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sînt: Tatăl care este nenăscut, naşte din veci pe Fiul şi purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatăl.

Biserica Ortodoxă Română este una dintre bisericile autocefale ale creştinismului ortodox. Majoritatea etnicilor români aparţin Bisericii Ortodoxe Române, dar biserica are şi credincioşi de alte naţionalităţi. Numai în România, numărul credincioşilor ortodocşi este, potrivit recensămîntului din 2011, de 16.307.004, deci 86,45% din populaţia ţării. Biserica Ortodoxă Română deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea acestora este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigaţii realizate în 2011 de Televiziunea Naţională. Aceasta instituţie se află în topul celor mai profitabile din ţară. Arhiepiscopiile şi Mitropoliile deţin averi uriaşe, de la clădiri, terenuri, mii de hectare de pădure pînă la trusturi de presă. Şi totuşi...

Mecanismul dezinformării puse pe picioare împotriva Bisericii Ortodoxe Române este cel clasic, dar eficient: minciuni şi jumătăţi de adevăr îmbrăcate în forme credibile (multe cifre „exacte”!) plasate unor gornişti de presă cu acoperire naţională. Apoi toată lumea citează acele cifre mincinoase, toţi ştiu că preoţii primesc salarii de 540 milioane euro, că Biserica a primit 600 milioane euro pentru Catedrala Mîntuirii Neamului etc. Momentul şi metoda sînt alese bine: este criză, toată lumea este atentă la bani – efect maxim!

“În ultimii 20 de ani peste 4.000 de biserici au fost construite în România, mulţumită sprijinului guvernamental. Statistic, asta înseamnă că la fiecare două zile a fost încheiată construcţia unei noi biserici. Între timp, în fiecare zi sînt închise cîte trei şcoli şi din ce în ce mai multe spitale.” Şcolile şi spitalele sînt, într-adevăr, instituţii foarte legate de soarta oamenilor, care sînt extrem de sensibili la aceste chestiuni. Mie unuia mi se pare, însă, o mîrşăvie să legi aceste probleme de Biserică, Biserica Ortodoxă Română chiar nu are nici o vină pentru jaful din domeniul sănătăţii!  Dacă ar fi să fim pe deplin corecți, potrivit statisticilor oficiale, sînt 20.240 de şcoli cu personalitate juridică şi arondate, și nu 4. 700 de şcoli aşa cum dezinformează propaganda anti-ortodoxie. Avem 425 de spitale. Acest număr raportat la populaţie ne dă undeva aproape de 2 spitale la 100.000 locuitori. În alte ţări (evident mai civilizate, cum altfel?!…) găsim: Olanda 1.18, Danemarca 1.09, Slovenia 1.44 etc.  În aceeaşi categorie cu România se află Italia cu 2.18, Polonia cu 2.08, Belgia cu 2.04.

La fel şi cu educaţia!

Să mai spun şi că Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Învăţământul preuniversitar), impozitele, asigurările de sănătate şi contribuţiile sociale sînt plătite din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti.

Însă, în acest război total împotriva creştinilor ortodocşi mijloacele nu mai contează! Atacul anti-ortodoxie este deosebit de puternic şi este desfăşurat în mod profesionist. Biserica strămoșească este atacată pentru că promovează valorile pașnice, iubirea de oameni, de viață, coeziunea socială și alte valori similare, care atîta timp cît se află în mințile și sufletele oamenilor, celalte “valori” care duc la însingurare și dispariție a neamului nu se pot instala. Iar fără acestea din urmă, victoria inamicului în îngenunchierea neamului românesc nu poate fi completă.

Biserica Ortodoxă Română trebuie să găsească metode pentru a face faţă acestei ofensive. Creştnii de bună credinţă, asediaţi continuu de această ofensivă a Răului, ajung să se creadă singuri în această luptă, în lipsa unor asemenea riposte. Ei bine!… Prin apariţia celor 100 de numere ale FOII GOVÂNDARIULUI, vreau să se vadă că nu sînt singuri. Sîntem mai mulţi noi, cei care nu dorim să capitulăm în faţa prostiei, în faţa mercantilismului, în faţa inculturii, în faţa falsificării istoriei!

LA MULŢI ANI!