Despre mine

Oana Muraru

Blogs Home » Personal » Personale » Un om prin lume trece ...

Un om prin lume trece ...

Literatura, carte, fotografie, muzica, pictura si uneori ganduri transpuse in eseuri.

Articole Blog

01. - Aug 10, 2016 8:32:00 AM
Pe ăsta l-am numit "Universe". Neaccentuat (adică fără "the").
Vopsea acrilică pe pânză. E abstract și ciudat.
Ciudat ca orice abstract. Ciudat ca mine.
Mai am mult de lucru la Universe.
Revin!
02. Insomnia, gen epic - Jun 12, 2016 9:06:00 AM
Deşi deunăzi mă lăudam cuiva că-mi trecură insomniile care, ce-i drept, mi-au fost necontenit muze irefutabile şi prilej de introspecţie, iată-mă, din nou, luptându-mă cu una insolentă şi atroce. Am depistat-o de cum m-am băgat în pat cu gândul "Sper să dorm ..." Ce eroare dar şi ce ironie: am "trezit" insomnia de teama insomniei!În primă fază dau drumul la Tourette "Mama dracului ...! Băga-s-ar ...! Fir-ar ...!" şi alte asemenea, care nu pot fi reproduse. Fireşte, nu mă repet circa două-trei minute! Apoi mă calmez, îmi induc starea Zen şi caut, cu sârguinţă, un procedeu sistematic de a-mi înşela conştientul, de a-l anihila şi de a mă strămuta în lumea oniricului."Bun" zic, "să numărăm descrescător!" Şi încep: "1000, 999, 998 ... dar oare care-o fi cel mai mare număr pe care mi-l pot imagina? Mie ... milion ... ... ... cvadrilion ... cvadriliard ... 9-mii-9-sute-9-zeci-şi-9-de-miliarde-de-cvadrilioane-de-cvadriliarde - când eram micuţă, "catraliardul" era la putere, era cel mai mare posibil! "Mami, te iubesc cât un catraliard!" ... ha, ha, când eram mică îmi plăceau bărbaţii cu mustaţă. Ce stupid! Sinonime la "stupid" ... absurd, tâmpit, aberant ... "Aberant" este o persoană care nu bea bere. ... Redundanţa eufemismului futil în ortoepică ?!? Cee!?! ... Mama dracului, păi aşa nu mai adorm niciodată!Altceva!Ştiu!Oile!Stânga păşune, dreapta păşune, gard între! Oile mele în stânga, cu berbeci, mieluşei şi doi câini ciobăneşti. Perfect! "Vă poftesc să ţopăiţi peste gard!" O oaie... două oi... trei oi, vine un berbec afurisit şi îndărătnic şi intră cu capul în gard. Îmi strică gardul. Mare osteneală să repar gardul pentru că nu găseam cuiele. Apoi mai trec vreo două oi, următoarele se apucă să execute Tsukahara şi flic-flacuri cu aterizare în şpagat. Urmează câţiva mieluşei care, normal, n-au cum să ţopăie peste. Îi iau sub braţ si mă căznesc să-i trec dincolo. Când întorc capul, câteva oi tembele jucau lapte-gros. Mă prăpădesc de râs privindu-le cum se îmbulzesc şi se încalecă formând un morman "flufy" de lână creaţă. "La dracu, unde-s câinii?" ... şi uite aşa am dus-o până la 4 dimineaţa.M-am trezit la 7, mai răvăşită decât oile mele, cautându-mi hainele în frigider!

03. DOOM2 - May 22, 2016 1:09:00 PM
Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită - abreviat DOOM2.

Se adresează tuturor celor care vor să se exprime corect şi în conformitate cu normele lingvistice actuale, atât în scris cât şi oral. Eugen Simion semnalează cu mult rafinament şi bun-simţ în "Cuvânt-înainte" că românii sunt "mai refractari" în privinţa ortografiei. Eu nu cred că doar în privinţa ortografiei s-ar putea aplica această sintagmă ci consider că putem extrapola fără a ne face griji că savârşim o nedreptate. Ba mai mult, atributul "refractar" îmi sună mult prea blând când, de fapt, colcăie ţărişoara de agramaţi! Mă încumet în a cita un mare gânditor în viaţă:

"Eu cred că superficialitatea a devenit “literă de lege” în ţara asta. [...] Credeţi că mai încape aici vreun sentiment de ruşine (sau de vină, sau remuşcare) faţă de propria neştiinţă sau greşeală? Nu! Atitudinea lor va fi întotdeauna aceeaşi: “Aşa, şi… care-i problema”?! Ruşinea, eventual revolta, au rămas în apanajul unor oameni “ciudăţei”, posibil pe cale de dispariţie, cu nişte caracteristici rare: coloană vertebrală(!), bun-simţ, empatie, onestitate, spirit ..."
Cornel, May 4, 2012

04. Bătrânul copac - Apr 3, 2015 10:27:00 PM
L-am zărit la celălalt capăt al trecerii de pietoni. Anacronic şi complet izolat de furnicarul şi tumultul unei după-amiezi de duminică. Îl ajuta un toiag. Mi-am imaginat că nu-i servea doar ca sprijin la mers ci şi ca susţinere a spiritului. Un spirit care nu îţi sugerează nimic trivial, după a cărui cortină ai putea descoperi, fără efort, capacitatea de a pătrunde legile fundamentale şi esenţiale ale lumii. N-am reuşit să-i dau o vârstă dar, dacă ar fi fost un copac căruia să-i poţi număra inelele de ţesut, ar fi fost unul matusalemic, în haină de doc, decolorată şi tocită de vreme. Da, un copac secular, în mantie lumească, încercând cu osteneală să traverseze pe o zebră profană. Stângaci, căutându-şi parcă un echilibru în eter, nesigur şi neîncrezător în asfaltul vopsit, a făcut un prim pas. Atunci şi acolo lumea s-a oprit în loc! Hârâitul maşinilor s-a diluat iar freamătul străzii a pălit, în vreme ce copacul meu - de-acum era al meu -, traversa parcă un an sideral. Nu pot spune cu exactitate cât timp i-a luat lui să înfăptuiască un lucru atât de banal pentru noi toţi, dar mie mi-a părut c-ar fi trecut o eternitate. Mi-am imaginat chiar, cum trunchiului său i s-a mai adăugat un inel în răstimp. I-am pierdut apoi silueta agăţată de toiag, neagră şi gârbovă, printre magnoliile parcului, gândindu-mă că gheena asta nu-i a lui, că poate s-a rătăcit în lumea asta de care sigur nu mai aparţine, care sigur nu-l mai vede şi cu siguranţă nu-l mai înţelege.
05. Woman dreaming - Apr 24, 2012 7:00:00 PM
Îmi săruta picioarele, apoi coapsele, apoi spatele şi gâtul. Visam. Am deschis ochii şi am privit spre fereastră. Lumină gri de iarnă. Am întors capul şi i-am găsit privirea. I-am zâmbit şi mi-a răspuns. Un zâmbet în loc de 'bună dimineaţa'. Aşa e mereu. Nu era vis dar mă simţeam ca şi cum ar fi fost.
Dimineaţa nu prea vorbim. Puţine cuvinte - multe priviri. Poate, aşa cum spunea Octavian Paler, visăm la o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor... deşi uneori aş vrea să-mi urlu fericirea.

Priviri calde pentru dimineţi gri de iarnă. Şi apoi cafeaua - tot caldă.

Suntem amândoi prinşi în acelaşi destin al clipei, fiecare cu ceaşca lui de cafea în faţă, fumăm şi ne privim tăcerile lungi, rupţi de tumultul zilelor obişnuite, izolaţi în veşnicia unei dimineţi gri de iarnă.

Face cea mai bună cafea pe care am gustat-o vreodată. E bună pentru că o face el.


Tablou de Christian Vernet - Woman dreamin'
06. Memoria de mis putas tristes - Apr 23, 2012 12:54:00 PM
Geniul lui García Márquez săvârşeşte miracolul: dincolo de substanţa epică, desfăşurată cu predilecţie într-un bordel din Barranquilla – oraş în care şi-a petrecut anii de liceu şi în care, mai târziu, ca tânăr ziarist, a trăit viaţa boemă a intelectualilor săraci nonconformişti ai epocii, cu tumultuoasele-i discuţii politice, literare şi artistice dar şi cu frecventarea asiduă a cârciumilor şi bordelurilor –, romanul este o meditaţie subtilă şi melancolică a omului timpurilor noastre asupra iubirii, în sensul cel mai pur, mai nobil şi mai generos de care este capabilă fiinţa umană.
[...] Trebuie să fiu, pesemne, condamnat la tinereţe eternă, mi-a trecut prin cap, fiindcă profilul meu cabalin nu va semăna în veci nici cu cel de vajnic locuitor din Caraibe, cum a fost tata, şi nici cu cel roman imperial al mamei. Adevărul e că primele schimbări sunt atât de lente, că abia dacă se zăresc şi te vezi mai departe de dinlăuntru ca întotdeauna, dar ceilalţi le remarcă de dinafară.
În cea de a cincea decadă, începusem să-mi imaginez ce însemna bătrâneţea, când am constatat cele dintâi goluri ale memoriei. Îmi căutam prin toată casa ochelarii, până descopeream că îi aveam pe nas, sau mă băgăm cu ei sub duş, sau mi-i puneam pe cei de citit fără să mi-i scot pe cei de distanţă. Într-o zi am luat micul dejun de două ori, pentru că am uitat şi am învăţat să recunosc îngrijorarea prietenilor când nu îndrăzneau să-mi atragă atenţia că le povesteam aceeaşi anecdotă pe care le-o spusesem săptămâna trecută. Pe vremea aceea aveam în minte un pomelnic cu chipuri cunoscute şi altul cu numele fiecăruia, dar, în momentul când trebuia să salut, nu izbuteam să fac să coincidă chipurile şi numele.
Vârsta mea sexuală nu m-a preocupat niciodată, pentru că puterile mele nu depindeau atât de mine, cât de ele, şi ele ştiau cum s-o facă şi de ce anume atunci când voiau. Astăzi râd de băieţii de optzeci de ani care se duc la doctor îngroziţi de obsesiile astea, fără să ştie că la nouăzeci e şi mai rău, dar nu mai contează: sunt riscurile de a fi în viaţă. În schimb, e o binecuvântare a vieţii că memoria bătrânilor slăbeşte pentru lucrurile care nu sunt esenţiale, dar că rareori dă greş pentru cele care ne interesează cu adevărat. Cicero a ilustrat aceasta dintr-o trăsătură de condei: „Nu-i pe lume bătrân care să uite unde şi a ascuns comoara"[...]García Márquez - Povestea târfelor mele triste
07. În faţa legii - Apr 12, 2012 8:55:00 AM
În faţa legii stă un păzitor. La acest păzitor, vine un om de la ţară şi cere voie să intre în lege. Dar păzitorul îi spune că acum nu-i poate permite să intre. Omul chibzuieşte şi apoi întreabă dacă va avea voie să intre mai târziu.
"Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu."
Întrucât poarta legii este deschisă ca întotdeauna, iar păzitorul se dă într-o parte, omul se apleacă pentru a privi pe uşă în interior. Când păzitorul observă asta, râde şi spune:
"Dacă te ispiteşte într-atât, încearcă să intri înăuntru, în ciuda interdicţiei mele. Bagă însă de seamă: am putere. Şi nu sunt decât păzitorul cel mai de jos. La intrarea în fie­care sală stau, însă, alţi păzitori, unul mai puter­nic decât altul. Pe al treilea nu mai pot nici măcar eu să-l privesc." La asemenea dificultăţi nu se aşteptase omul de la ţară; că doar legea trebuie să fie totdeauna şi oricui la îndemână, îşi zice el; dar, acum, când priveşte mai bine la păzitorul îmbrăcat cu şubă, la nasul lui mare şi ascuţit, la barba lui tătărască răsfirată şi neagră, se hotărăşte totuşi, mai bine să aştepte până ce i se va îngădui să intre. Păzitorul îi dă un scăunel şi-i spuse să şadă lângă uşă, de-o parte. Acolo stă zile şi ani în şir. Mai face multe încercări de-a fi lăsat înăuntru şi-l oboseşte pe păzitor cu insistenţele sale. Adeseori păzitorul îl supune la mici interogatorii, îl întreabă de unde e de fel şi multe altele, dar sunt întrebări puse doar de cum pun domnii cei mari; iar la urmă îi spune tot mereu că încă nu-i poate da drumul înăuntru. Omul, care-şi luase multe lucruri cu el la drum, foloseşte totul, oricât ar fi fost de preţios, pentru a-l mitui pe portar. Acesta e drept că primeşte tot ce i se dă, dar spune de fiecare dată: "Primesc numai ca să nu crezi cumva că n-ai făcut tot ce-ar fi fost cu putinţă." De-a lungul nenumăraţilor ani, omul îl observă pe păzitor aproape fără întrerupere. Uită de ceilalţi păzitori, şi acesta, primul, îi apare ca singurul obstacol care-l împiedică să intre în lege. Blestemă nefericita întâmplare, în primii ani cu glas tare şi fără să ţină seama de nimic, mai târziu, pe măsură ce îmbătrâneşte, doar mormăind în barbă pentru sine. Dă tot mai mult în mintea copiilor şi, de vreme ce de-a lungul anilor a ajuns să-i cunoască păzitorului până şi purecii din gulerul şubei, se roagă şi de pureci să-l ajute a-l îndupleca. Într-un târziu, vederea îi slăbeşte şi nu mai ştie dacă in jurul lui se face cu adevărat tot mai întuneric sau dacă îl înşală doar ochii. Dar distinge acum prin întuneric o strălucire nestinsă care răzbate pe uşa legii. Numai că nu mai apucă să trăiască mult. În preajma morţii, toată experienţa din acest răstimp se adună într-o întrebare, pe care încă n-a apucat s-o pună păzitorului. Îi face semn să vină mai aproape, întrucât nu-şi mai poate ridica în sus trupul care a început să se înţepenească. Păzito­rul trebuie să se aplece adânc, până la el, întrucât diferenţa de înălţime s-a schimbat mult în defavoarea omului.
"Acu ce mai vrei să ştii? întreabă păzitorul, nu te mai saturi o dată."
"Toţi se străduiesc, vezi bine, să afle ce-i legea, grăieşte omul, cum se face atunci că, în atâta amar de ani, n-a mai cerut nimeni, în afară de mine, să intre înăuntru?"
Păzitorul îşi dă seama că sfârşitul omului e aproape şi, pentru a mai răzbi până la auzul lui care se stinge, răcneşte la el:
"Pe aici, nimeni altcineva nu ar fi putut să intre, întrucât intrarea asta ţi-era hărăzită doar ţie. Acum mă duc s-o închid." Franz Kafka - Vor dem Gesetz
08. The... "not so perfect" vagina! - Apr 1, 2012 10:16:00 PM
Eu nu sunt o feministă, cel puţin nu în sensul atribuit acestei doctrine în zilele şi societatea de azi. Consider că femeia a câştigat deja ce era de câştigat, cu ceva timp în urmă, progresiv ce-i drept, prin vocea unor aprige luptătoare, cum ar fi Olympe de Gouges sau Mary Wollstonecraft, care milita pentru o ordine socială bazată pe raţiune. În schimb, nu sunt de acord cu unele idei ale feminismului contemporan reprezentat, de exemplu, de Alice Schwarzer care pledează pentru interzicerea filmelor porno pe motiv că acestea ar prejudicia semnificativ respectul faţă de femei. O mare inepţie. Femeia nu este un animal iraţional care să aibă nevoie de indicaţii de conduită iar dacă ea a pierdut astăzi din respectul de sine, asta se datorează exclusiv propriilor acţiuni.
Am câştigat dreptul de a fi egale cu bărbaţii! Acum să vedem cum îi dăm pe spate?!
Femei şi bărbaţi luptăm în aceeaşi măsură cu timpul şi gravitaţia. La ei potenţa, la noi celulita, la ei chelia, la noi ridurile, la ei prostata, la noi ţâţele şi tot aşa, chică câte ceva...
Consider că aspectul fizic este important într-o oarecare măsură dar, sub nicio formă, nu-i important în toată măsura, asa cum judecă, sau nu, unele reprezentante ale sexului din care fac parte.
Continua cautare a perfecţiunii, aşa cum şi-o imaginează unele dintre noi, a dus în ultima vreme la excese stupide. De la pastilele de slăbit la liposucţie, lifting facial, implant mamar, rinoplasie, otoplastie şi alte plastii de care eu nu am aflat încă. Am aflat, în schimb, de labioplastie, care este o operaţie genitală şi presupune micşorarea labiilor mici, de cele mai multe ori din motive pur estetice, pe principiul: mai puţin înseamnă automat mai bine şi mai fain! ... Şi uite aşa, încetul cu încetul, se duce dracului acceptarea de sine!
 .......................................................
Am senzaţia că, deşi am evoluat atât de mult, suntem din ce în ce mai tâmpiţi.

Link (pentru cine are curaj :)):
The perfect vagina
09. La semafor - Mar 30, 2012 2:57:00 PM
Bate un vânt rece şi tăios. Plouă mărunt. Mă îndrept cu paşi iuţi spre birou, tremurând din toate mădularele. La semafor, roşu. Normal! Înjur ceva în gând.
Înţepenesc pe trotuar cu umerii ridicaţi, pumnii strânşi, picioarele adunate şi rigide sperând ca astfel să-mi pierd pentru cele câteva secunde de aşteptare, capacitatea de a mai simţi vreun stimul din exterior. Lângă mine, prea aproape, un tip. Îl observ cu privirea periferică studiindu-mă insistent, din vârful cozii până la tocuri, apoi ia aceeaşi poziţie ca şi mine. Ţeapăn, cu picioarele adunate, mâinile strânse pe lângă corp, pumnii strânşi, privirea înainte. Mă întorc curioasă spre el. Se întoarce aşijderea. Îmi aşez geanta pe umăr, înjurând din nou ceva în gând. Mă imită şi îşi pune pe umăr o geantă fictivă. Zâmbesc ironic în timp ce-mi aranjez fusta ridicată de vânt. Îmi reproduce gestul, aranjându-şi o fustă imaginară. Verde. Pornim! O zbughesc pe trecerea de pietoni, hotărâtă să nu dau mai multă importanţă decât merită, acestui eveniment. Mă urmăreşte întocmai. Ajung pe celălalt trotuar simţindu-mă ca după o cursă de viteză în care treci linia de sosire umăr la umăr cu adversarul.
Mă opresc. Se opreşte. Zic:
"Eu am tot dulapul în geanta asta! Dacă ţi-aş da cu ea în cap, ai putea să faci diferenţa clară între material şi fantezie! Vrei să mimezi şi asta?" Luat pe neaşteptate, se fâstâceşte. ... "Iar fusta, fusta aia, îţi stă ca dracu' peste blugi şi are o culoare oribilă!"
Trezit dintr-o dată din uimire, începe a râde cu poftă. Zâmbesc şi eu, îi întorc spatele şi pornesc grăbită mai departe.
Spaţiul meu intim este din nou liber!
10. Eseu despre piciorul Femeii - Mar 29, 2012 1:40:00 PM
S-a scris despre iubire, amor, patimă, dorinţă, pasiune, sex şi alte asemenea. Les connaisseur, (cunoscătorii, pentru noi) au întors femeia pe toate părţile, preamărind-o sau ponegrind-o, în versuri sau în proză, pe şleau sau în metafore, opere desăvârşite sau dimpotrivă. "Femeia", cu sau fără majusculă, a fost şi este animal de studiu şi subiect desăvârşit pentru slove de tot felul.
Bag de seamă însă, că poezia voluptăţii şi calvarului femeii s-a transformat în timp în studiu de proporţii restrânse, ce tratează, îndeosebi, aspecte legate de perfecţiunea (sau imperfecţiunea) formei - o abordare de altfel pertinentă pentru marea majoritate a celor care au impresia că latura intrinsecă a fost deja epuizată.
M-a contrariat o lectură recentă, scrisă de Mihai Rapcea:

"Ideea mi-a venit pe cand admiram in tramvaiul 34 (ce merge catre Bucur Obor) picioarele ce se iveau de sub fusta unei femei. Mi-am spus atunci, privind ganditor catre ele: “Am citit atatea tampenii la viata mea, scrise de altii !” Dar n-am citit nimic despre picioare. In special despre piciorul femeii. Despre misterul acestei minunate creatii a lui Dumnezeu. De ce nu !? Si iata acum expusa pe larg si cu lux de amanunte viziunea mea asupra piciorului femeii. [...]"
Mihai Rapcea
11. Bucăţi de vreme - Mar 28, 2012 11:01:00 PM
El era atent şi iscoditor, uneori până la obsesie, eu eram arogantă şi dezinteresată.
Era introvertit, zâmbea rar, vorbea puţin şi elocvent.
Eram dezinvoltă, gălăgioasă, râdeam din orice cu gura până la urechi.
În plus, iubeam pe altcineva, probabil şi el la fel.
O bună bucată de vreme l-am dispreţuit pentru că nu puteam să-l înţeleg, apoi, pentru încă o bucată de vreme, mă fascina tocmai din acest motiv. Aveam impresia că jucăm un fel de tenis de câmp al interesului şi curiozităţii reciproce, în care fiecare dintre noi serveşte un as celuilalt. Eram colegi, apoi amici, eram inamici, apoi confidenţi, eram amanţi şi apoi inamici din nou.
Bucăţi de vreme ... până am încetat să vreau să-l înţeleg, să-l descos până în viscere, să-l disec. Abia atunci foamea şi nevoia mea de putere a slăbit şi m-am trezit în neputinţă.
El a câştigat controlul.
El era atent...


12. if I couldn't sleep could you sleep? - Mar 28, 2012 10:48:00 AM
Concomitent cu procesele gandirii mi-au revenit si insomniile. Crunte, epuizante, atroce! Ma trezesc dimineata - asta daca te poti trezi din nesomn - dezorientata si lipsita de energie. Dar imi vine sa scriu. Vorba lui Paler: "scriu ca si cum as vorbi" dar n-am energie sa vorbesc si nici curaj.
Si uite asa mi-am adus aminte de cantecelul asta care zice asa frumos:

"If I couldn't sleep could you sleep?
Could you paint me better off?
Could you sympathize with my needs? I
know you think I need a lot ... "



13. Un om prin lume trece - Mar 28, 2012 9:48:00 AM
Undeva la 15, 16 ani citeam cu poftă Sandra Brown şi nu împărtăşeam asta cu nimeni sau aproape cu nimeni - pentru că aveam dealeri care furnizau "marfa". Atunci era marele meu secret savuros, acum este amuzant. Atunci era pasiune sau descoperirea ei, acum aş considera-o literatură de proastă calitate. A urmat Zevaco, Jules Verne şi bineînţeles epoca Rebreanu care continuă şi azi, Kafka, Nietzsche şi Freud s-au întrepătruns iar Baricco a fost de suflet. În mod ironic cele mai intense pasiuni ale vieţii mele, mai devreme sau mai târziu, au devenit "literatură de proastă calitate". Spun astfel, nu spre a le ştirbi valoarea ci pentru a sublinia atitudinea mea faţă de ele - îmi este foarte uşor să trec în derizoriu aproape orice. Şi nu ştiu dacă e vorba de faptul că mă plictisesc relativ repede sau sunt absolut şi iremediabil instabilis. Un înţelept ar spune, probabil, că e vorba de o problemă de selecţie. Introspecţia, anamneza şi toate celelalte instrumente de autocunoaştere trădează totuşi opţiuni propice la momente oportune. Şi atunci?! Ce faci când o lume de valori dintre cele mai însemnate, care au semnificaţie şi sens absolut, devine anostă, sălcie, plicticoasă? ... Poate, până la urmă, probabilitatea de a distruge un lucru este direct proporţională cu valoarea lui!
Dar să revin la cărţi. Am citit de-a lungul timpului cam tot ce mi-a căzut în mână - fără selecţie - dacă mi-au plăcut primele câteva paragrafe am şi terminat lectura, dacă nu, m-am chinuit puţin şi-am renunţat într-un final. Puţine sunt însă cărţile care să-mi resusciteze emoţii felurite la fiecare idee, cuvânt, reflexie, remarcă - la asta însă parcă am iubit şi virgulele. Iată un paragraf:

"De cîteva săptămîni încerc să zăresc în direcţia mlaştinei silueta Eleonorei, aşa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca să treacă vremea mai uşor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu ştiu ce se va întîmpla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici.
De fapt, scriu cum aş vorbi. În jurul meu e pustiu, iar omul dacă nu vorbeşte uneori, moare, nu-i aşa? Pe toţi cei care veţi auzi, eventual, ce spun, vă consider judecătorii mei. M-am săturat să discut doar cu mine, să mă judec singur. Şi cînd vă gîndiţi, domnilor, că a fost o vreme în adolescenţa mea insolentă cînd am vrut să mă fac sfînt, profet, predicator sau aşa ceva şi să mă duc în pustiu." Octavian Paler - Viata pe un peron


14. Conflictul - dezbatere - Nov 4, 2011 4:55:00 PM
Conflictul este dinamizator, stimulativ şi generator de progrese!
Deşi niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap să accept aşa o sminteală, iată-mă îmbrăţişând-o cu admiraţiune.
De exemplu, un conflict în planul ideilor, în afaceri, poate conduce la inovaţie. Spun "poate" pentru că mă refer aici la un conflict de intensitate medie. La intensităţi mari, conflictul poate degenera, aducând în prim plan violenţa, distructivitatea, umilirea iar efectele sunt negative şi imediate.
În cuplu, certurile întreţin pasiunea. De altfel, viaţa nu poate fi concepută în absenţa conflictului. Întreaga noastră viaţă psihică se desfăşoară într-o manieră conflictuală iar majoritatea timpului suntem animaţi de dorinţe contradictorii.
Un lucru este cert, oamenii simt nevoia de a-şi crea propriile lor drame.
Mă gândesc la un roman de dragoste în care totul este mirific de la început până la sfârşit, în care nu apare nicio intrigă şi în care nu există niciun supliciu... oare ar putea deveni vreodată un astfel de roman un best-seller? Mă îndoiesc ...

PS. Eu nu instig la violenţă :)
15. Singur sub dus - Nov 4, 2011 4:09:00 PM
"Există momente în care înţepeneşti aşa, conştient că stai ca prostul fără rost, fixînd un punct, ştiind că-i poţi comanda corpului să se mişte cînd vrei tu, unde vrei tu. De exemplu, acum aş putea să mă ridic şi să fac ce mi-am propus, adică duş, nu-mi rămîne decît să comand picioarelor să se mişte şi, gata, am plecat. Dar nu o fac sau poate o fac şi picioarele nu mă ascultă, iar atunci prefer să cred că pot să o fac cînd vreau eu, numai că pentru moment nu vreau... Ştiu doar că pot să vreau orice, dar pentru moment nu vreau nimic. Nu vreau să vreau nimic..."
Dan Chisu
16. ... de ce iubesc Braşovul! - Mar 1, 2011 5:08:00 PM
























17. Sublim - Dec 10, 2010 5:14:00 PM
Antonio Allegri Correggio
Jupiter si Io


Antonio Allegri Correggio
Venus, Mercury si Cupid





















Artemisia Gentileschi David and Bathsheba
Michelangelo - Pacatul originar




Raffaello - Portretul unei tinere
Tiziano - Venus si Adonis
Botticelli - Nasterea lui Venus
Gustave Moreau - Oedipsi Sfinxul
18. Gravitatie - Dec 10, 2010 11:27:00 AM
Christian Vernet - Evening woman
Tu poti sa cobori dar lasa-mi mana ta calda in mana mea. Eu o sa merg mai departe. Sa privesc prin geamul opac fulgii albi, sa-mi privesc sufletul si gandurile. Dar lasa-mi mana ta calda. Mi-e teama sa raman singura.
Ah, cat dispretuiesc gravitatia constiintei mele! N-o mai vreau! De ce nu-mi lasa gandurile sa se inalte spre eternitate? De ce cad? De ce calcati peste ele?
Azi o sa le salvez! Voi sfida gravitatia chiar daca o sa fie nevoie sa-mi intorc sufletul cu susul in jos. E frig dar nu-mi pasa. Mana ta e calda. Voi umbla prin frigul destinului si le voi culege pe toate in priviri. Am sa ti le arat apoi ca pe un trofeu. Atunci voi zambi si tu vei intelege. Vei recunoaste tristetea si incantarea mea, stoicismul si deznadejdea, intelegerea si mediocritatea, pasiunea si frigiditatea ... vor fi inghetate toate dar mana ta calda le va insufleti.


MusicPlaylistView Profile
Create a MySpace Playlist at MixPod.com
19. Fatalitatea - Dec 9, 2010 2:40:00 PM
O-nchipuire-i lumea din năluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe.
Tu află adevărul din adâncimi de cupe:
Că totul pendulează între miraj şi scrum.
Khayyām, în astă lume până şi adevărul
Hyperbolă doar este. Te chinuie mereu
Această înjosire? Dă-ţi sorţii trupul tău
Şi sufletu-ntâmplării. Ce-a scris - nu şterge Zeul.
O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.
O, suflete, -mpreună suntem ca un compas
C-un braţ în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas.
Dar într-un punct, alături, cădea-vom la sfârşit.
Ce este-aceastâ goană de umbre colorate?
Fantastica lor fugă absurdă-i şi sublimă.
Ea naşte dintr-o mare ce astfel se exprimă
Şi în aceeaşi mare se-ntorc pe urmă toate.
Tot ce există fost-a marcat din prima zi.
Absenţi pe chipul lumii sunt binele şi răul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Să scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.
Când eşti sortită zilnic prin zodie cerească
Mâhnirea şi durerea mereu să te lovească,
O, inimă, poţi spune, în piept de ce-ai venit?
Şi pentru ce pleca-vei rănită la sfârşit?
De-adolescenţă anii încep să mă dezveţe,
Se scurse primăvara cu farmecu-i curat.
Iar pasărea-ncântării numită tinereţe
Nu ştiu nici când venit-a şi nici când a plecat.
20. M-am trezit in saruturi - Dec 8, 2010 6:19:00 PM
Christian Vernet - Woman dreamin
Îmi săruta picioarele, apoi coapsele, apoi spatele şi gâtul. Visam. Am deschis ochii şi am privit spre fereastră. Lumină gri de iarnă. Am întors capul şi i-am găsit privirea. I-am zâmbit şi mi-a răspuns. Un zâmbet în loc de 'bună dimineaţa'. Aşa e mereu. Nu era vis dar mă simţeam ca şi cum ar fi.
Dimineaţa nu prea vorbim. Puţine cuvinte - multe priviri. Poate, aşa cum spunea Octavian Paler, visăm la o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor... deşi uneori aş vrea să-mi urlu fericirea.

Priviri calde pentru dimineţi gri de iarnă. Şi apoi cafeaua - tot caldă.

Suntem amândoi prinşi în acelaşi destin al clipei, fiecare cu ceaşca lui de cafea în faţă, fumăm şi ne privim tăcerile lungi, rupţi de tumultul zilelor obişnuite, izolaţi în clipa unei dimineţi gri de iarnă.

Face cea mai bună cafea pe care am gustat-o vreodată. E bună pentru că o face el.


MusicPlaylist
Music Playlist at MixPod.com
21. scrisoare de la un admirator :) - Dec 7, 2010 6:28:00 PM
ciao me numesc Franco si locuiesc stabile in Brasov.
Sunt o fire foarte deschisa comunicativa sensibila cu bun simntul de umor....dinamica si sportiva...mereu me esprim cu Sinceritate.... am un caracter cu personalitate foarte puternica....
Caut una Femeila Serioasa Comunicativa Sensibila Simpatica Spontanea Sincera si sa nu cer ..mult Draguta cat esti Tu!!
Eu..sunt casatorit.....dar as....Dorit... una Amica Inteligente ...pt una Relatia paralela si
pt una Prietenie Sincera Comunicativa Fara Complicatie.
In acest Forum pina acuma am potut constatare ca este plin de tot felul de oameni ..si multii sunt aici adeverat de jeaba.....
Daca Vrei sa ne cunoastem si sa vorbim mai Serios ..te Las adresa de mail personale:....
Daca nu ...pacat...am sa mai caut.......
Iti Uraz Numai Bine la Toate si Multa Fericire pt Viata Ta!!

Sa ne auzim Numai cu Bine!!!

Ciao Ciao
Franco
22. Omar Khayyam - Dec 7, 2010 5:31:00 PM
AutoportretUn om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist şi mai uman.
Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate,
Dar totuşi nu mi-e teamă: curat am fost în toate.
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei  bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese.
Cînd mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Şi fumu-n care vîntul năluci ciudate ţese.
Cu-o mînă ţin Coranul şi cupa cu cealaltă.
Sunt cînd de partea legii, cînd muşc din fruct oprit.
Aşa mă ştie zilnic cupola cea înaltă:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.
Virtuţile să-mi numeri doar una câte una.
Păcatele îmi iartă cu sutele, cu mia.
Nici vântul nu-ţi aţâţe, nici aerul mânia.
Tu ştii: curat şi sincer am fost întotdeauna.
Cătat-am horoscopul în a iubirii carte,
Şi-un înţelept strigat-a: „A fericirii parte
Aceasta este: - o fată ca luna argintie
Şi-o noapte care ţine un an cât o vecie".
Nu pot să fac deosebire între capcană şi momeală.
Un sfat mă-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goală.
Şi totuşi vinul şi cu mine şi draga-n ceasuri de iubire,
Mai bine fripţi într-o tavernă decât cruzi într-o mănăstire.
23. Quo vadis?! - Dec 6, 2010 12:29:00 PM

ARTICOLUL: SCOLILE AJUNSE DE JENA LUMII
autor: DAN UNGUREANU – prof. univ. Universitatea Bucureşti
(pe marginea fostei dezbateri despre învățământul din România)„Le-am cerut studenţilor mei, anul III la Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englezesc din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi niciun poet englez din secolul XIX şi nicio poezie (deşi au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru „Romeo şi Julieta” (numită alternativ „roman”, „novel”, ori „poem”). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile lor :
- pluralul lui „viu” nu e „vi”, ci „vii”;
- verbul „a lua” nu se scrie „i-au”;
- „Obijnuit” e incorect;
- „îi” nu se scrie despărţit, „î-i”;
- „să de-a” e incorect (corect e „să dea”);
- nu se zice „propiu”, ci „propriu”;
- „them” nu poate înlocui „their”;
- nu se poate spune “them mother” în loc de “their mother”;
- „intitulated” nu există în engleză (conform Merriam-Webster Dictionary);
- „combinated” nu există în engleză;
- „to enjoy of life” e incorect ( verbul „to enjoy” e tranzitiv);
- „writted” e incorect, în loc de „wrote“;
- „poetry” nu e identic cu „poem”;
- „lirycs” nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cântec;
- „roman” nu există în engleză, corect e „novel“;
- „disapointness” nu există, corect e „disappointment“;
- „beautifuly thing” e incorect;
- „tryed” e incorect;
- „gaves” nu există (corect „gives” sau „gave“);
- „tooked place” e incorect;
- tabloul „Gioconda” nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci;
- „Romeo and Juliet” nu e un roman;
- „Romeo and Juliet” nu e un poem;
- Shackspear nu se scrie astfel.
Dacă se dădea admitere la facultate, ei ar fi căzut la admitere. Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, când în orânduirea veche, „bolşevică şi totalitaristă”, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea.
Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decât la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sunt plătiţi după numărul de elevi. Studenţii sunt mai prost pregătiţi decât elevii de liceu. Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy – paste) de pe un sit de internet, http://www.referat.ro/.
O vină pentru această situaţie o are aşa-numitul „învăţământ axat pe competenţe”. În noul sistem, elevii, vezi Doamne, „nu mai tocesc date seci, ci dobândesc competenţe”. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă! Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică, înseamnă să ştii a vorbi engleză, franceză, respectiv să cânţi, să fluieri sau să fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştinţele sunt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia „axată pe competenţe” naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă!!!
O altă studentă, tot de anul III la Litere, mă înştiinţează că „poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem „Mistreţul cu colţi de argint”. Pe vremea mea, a numi pe cineva „autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie, după trei ani că în engleză, ca „romanul” se numeşte „novel”.
Universitatea zulusă
Conform cu site-ul QS (Quacquarelli Symonds) World University Rankings = Clasificarea mondială a universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds):
- Israelul, o ţară mică, cu suprafaţa cât a Moldovei, are trei universităţi pe locurile 102, 114 şi 132 din lume;
- Carolina din Praga e pe locul 230 în lume;
- Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400;
- Universitatea Bucureşti e pe locul 500, lângă Universitatea din Szeged (cu o populaţie de 166.000 locuitori), Universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan şi Sri-Lanka;
- Universitatea din Liubliana e pe locul 400;
- Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302;
- Universitatea Ben Gurion, din deşertul Neghev, e pe locul 323;
- Universitatea Babeş-Bolyai este după locul 600, lângă nişte universităţi saudite, sri-lankeze şi kazahe (după principiul: “nisip, junglă, nisip”). Situl ARWU (Academic Ranking of World Universities)
Clasificarea academică a universităţilor din întreaga lume, a Institutului de Pedagogie al Universităţii Jiao Tong se opreşte la primele 500 de universităţi din lume, unde pe la coadă se află Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana şi cea din Wellington, Noua Zeelandă. Universitatea din Bucureşti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovenă (Liubliana, 280.000 locuitori) şi cea din Wellington (386.000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului).
Învăţământul românesc e prăbuşit cu totul. Predau profesori care fac greşeli de clasa a şasea. Absolvesc cu diplomă, studenţi care acum 15 ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificaţi. Comisia centrală de acreditare a titlurilor universitare face conducători de doctorat în glumă. Sunt un excelent proroc. Nu se mai miră nimeni că n-avem universităţi remarcabile cu cercetători remarcabili, când înşişi conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.
Codă
Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor româneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim! Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de „greaua moştenire a comunismului”. Regimul de debandadă, numit „democraţie”, şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţământul românesc într-un haos. Dintre toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris (de nevoie!!!) la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.
Fac încă patru profeţii :
1. Peste cinci ani niciun licean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.
2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism (!!!) al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
3. Peste zece ani nicio universitate românească nu va intra în lista primelor 500 de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, sri-lankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.
4. Nici peste zece ani Ministerul Educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţământului românesc, ca să-l aibă la îndemână.
Cine e de vină?
Problema nu este doar a învăţământului. Ci este mult mai gravă: Ţine de economie şi de decăderea pieţei muncii din România. Iar vinovatul e cel care a produs toate astea:
·Statul (mai precis miniştrii învăţământului), care a luat șpagă ca sa recunoască diplomele. Iar şpaga a ajuns în final la partide (de aia, mulţi dintre profesorii din universităţile private sunt tot politruci).
·Statul, care, după absolvire, a angajat în masă analfabeţii şi le-a dat şi salarii babane: bugetarii care freacă dosare pline de greşeli, au salariu dublu faţă de privat! În ultimii 7 ani, numărul angajaţilor de stat s-a dublat, salariile s-au triplat (mai ales în învăţământ), deşi nivelul angajaţilor de stat s-a prăbuşit.
·Statul, care a mărit în permanenţă nivelul salariului minim şi a forţat şi firmele private sa-i „răsplătească” pe imbecili.
Socialiştii au făcut „protecţia socială” a incompetenţilor, ocazie cu care s-au îmbogăţit şi ei din greu (ca orice socialist respectabil).
·Dacă statul n-ar mai fi avut niciun angajat (zero funcţionari, externalizare totală a serviciilor), toţi absolvenţii ar fi fost obligaţi să cerşească o pâine la uşa firmelor private. Iar firmele private nu dau o ceapă degerată pe diploma ta: ci doar pe câţi bani poţi să produci!
.Dacă statul n-ar fi garantat un salariu minim pentru orice bou cu diplomă, boii respectivi ar fi primit în loc de bani…paie. Adică exact ce merită.
Iată de ce, eu sunt optimist. Pentru că statul român e în stare de faliment. A început să concedieze profesori, poliţişti, mineri, poştaşi, avocaţi din oficiu (după ce, ani de zile, i-a angajat cu găleata şi i-a plătit cu lopata). Jaful de bani al socialiştilor a ajuns la final.
De acum înainte lucrurile vor fi simple: ai o diplomă? Am! Ţi-o recunoaşte statul? Sigur! Păi atunci, să-ţi dea statul salariu! Hahaha…Aaaa, staţi, că statul concediază, nu angajează: voiam să mă angajaţi dumneavoastră… Zău? Păi eu nu dau doi bani pe diploma ta, analfabetule! Dacă te pun să scrii o ofertă, nu eşti capabil: nici în română, nici în engleză!