Despre mine

Goja Anca

M-am născut la 3 octombrie 1978, în Baia Mare, şi 22 de ani mai târziu am absolvit Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Pol...

Blogs Home » Litere » Literatura » Fabrica de fericire

Fabrica de fericire

Pentru că am vrut să îmi petrec viaţa făcând ceea ce-mi place – să scriu -, m-am făcut jurnalistă. Apoi am constatat surprinsă că pot nu doar să transcriu realitatea, ci şi să construiesc lumi şi să le dau viaţă. Acum sunt dependentă de asta.



Articole Blog

01. Întâlnirea - Nov 9, 2019 2:05:00 PM



Sunt o fată cuminte. Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 7, ca să nu întârzii la facultate. Sunt respectuoasă cu profesorii și amabilă cu colegii de grupă, chiar și cu Alin, care râde mereu de felul în care pronunț cuvintele cu litera „s”. Mă spăl pe dinți de două ori pe zi și beau câte doi litri de apă. Duc la reciclat bateriile de la vibrator și nu arunc niciodată uleiul uzat în chiuvetă.
Duc o viață liniștită. De la facultate merg direct la apartamentul unde stau în chirie. Învăț, seara mă mai uit la câte un film, apoi mă culc devreme. Uneori visez ciudat, și atunci aprind laptopul și scriu.
În general, scriu scurte povestiri. Nu le public nicăieri, dar când mi se adună mai multe, trag una la sorți și o imprim în exact 15 exemplare. Apoi seara, după ce se lasă întunericul, las câte un exemplar în ușa fiecărui vecin de-al meu. Am grijă să nu fiu văzută. Îmi place să cred că vecinii mei citesc povestirea înainte de culcare și că, poate, visul meu se împletește în gândurile lor noptatice.
Foto: Lucian Petru Goja

Uneori, când vin de la facultate și mă întâlnesc cu câte un vecin în fața blocului, mă uit insistent în ochii lui, încercând să ghicesc dacă el mi-a citit sau nu povestirile. Dacă, printre rânduri, a descoperit-o pe Andra cea adevărată. Dar vecinii mei mereu își întorc privirea în altă parte, de parcă nimeni și nimic nu le-ar putea deranja viețile serbede, cu țeluri mărunte.
Acum se apropie iarna și zilele sunt tot mai scurte. Mă refugiez în apartamentul meu închiriat ca într-o scorbură călduță. De o vreme, însă, am senzația ciudată că cineva mă urmărește. Că, de dincolo de geamurile întunecate, o privire îmi caută prezența. Am verificat de mai multe ori, însă nu am observat nimic suspect. Am tras perdelele mai bine, dar senzația neplăcută a rămas.
Într-o seară, am auzit o foșgăială dincolo de ușa de la intrare. Cum nu am vizor, am deschis ușa, însă pe holul întunecat nu era nimeni. Am închis ușa rapid, cu spaimă în suflet. Am învârtit cheia de două ori și m-am băgat în pat. După câteva minute, a sunat soneria.
- Cine-i?- Ough9ef84t7 hvjdnckdsn.
N-am înțeles nimic. Am deschis totuși, de teama de a nu fi ridicolă. Era vecinul de la trei, un tânăr înalt și corpolent, cu o sticlă de vin roșu în mână. Stăteam și mă uitam la el, încercând să-i ghicesc intențiile.
-Nu mă lași să intru?, m-a întrebat.
M-am dat deoparte și l-am lăsat să pășească în camera de zi.
-M-am gândit că ai vrea să bei cu mine un pahar de vin, mi-a zis, și și-a întins brațul în jurul umerilor mei.-Nu beau alcool, am spus, sec. Am rămas în picioare, în timp ce el s-a făcut comod pe canapea. -Nu bei, pe dracu, a spus, cerându-mi cu glas autoritar un tirbușon. În povestirile alea nu ești atât de cuminte precum vrei să pari. Ai crezut că mă păcălești?
Îl priveam și îl vedeam cu ochii bulbucați, cu părul în dezordine și obrajii umezi de transpirație, cu mâna înfiptă în părul colegei mele de an și lovind-o cu capul de tocul ușii. Îl vedeam așa cum fusese cu câteva luni în urmă, când ea, iubita lui, voise să îl părăsească, iar el venise la facultate, să-i bage mințile în cap.
Mă uitam la firicelul de salivă care i se scurgea din colțul buzelor, la obrajii lui deja lucioși, și mi se părea că mă aflu într-o buclă temporală. Urechile îmi țiuiau, îi vedeam doar gura schimonosită repetând „tirbușon!”, „tirbușon!”. Dar nu puteam să reacționez nicicum.
Foto: Lucian Petru Goja

Atunci el a pus sticla de vin pe masă și și-a scos din buzunarul vestei niște foi mototolite. Vorbea cu mine și zâmbea batjocoritor, dar eu nu puteam auzi ce spunea. Și-a dat jos vesta, apoi și-a aruncat cămașa pe fotoliu. Abia acum îmi dădeam seama cât de masiv era. S-a apropiat de mine, iar au am făcut câțiva pași spre masă. Îi vedeam buzele groase mișcându-se peste dinții ușor îngălbeniți, dar urechile îmi țiuiau în continuare. Tremuram ca varga.
Când m-am trezit din leșin, primul lucru pe care l-am văzut a fost peretele alb, proaspăt văruit, pătat de sus până jos cu vin. Bucăți de sticlă spartă se găseau peste tot în jurul meu, și câteva mă zgâriaseră pe picioare. Bărbatul zăcea lângă masă, cu capul într-o baltă de sânge.
M-am ridicat cu greu, încercând să ocolesc cioburile. Am luat foile mototolite de pe masă și am recitit primul paragraf. Mi se păreaîn continuare că sună bine. Apoi m-am așezat pe canapea și încet, cu grijă și răbdare, am început să îndrept colile.


02. Noi, aici. Ei, dincolo - Nov 2, 2019 2:19:00 PM


Nu mă înspăimântă moartea, mai degrabă o privesc ca pe o prietenă care stă de pază la ușa către o lume liniștită și luminoasă. O lume unde mă așteaptă prieteni, rude, cățelușamea Brena, Jimi Hendrix, Janis Joplin și o grămadă de alți oameni faini.
În lumea aceea, nimeni nu-și mai face griji, și totuși cei care o populează ne privesc, cu o doză de curiozitate și uimire, trădată de micul zâmbet din colțul buzelor. Un zâmbet înțelegător, dar și puțin ironic. Prea prinși de gravitatea propriei vieți, noi n-am fi în stare să-i înțelegem, dacă, prin absurd, am avea ocazia să stăm de vorbă cu ei. Tot ce putem face pentru a le cultiva simpatia este ca, o dată în an, să mergem la mormintele lor cu lumânări și flori. Să ne murdărim genunchii cu noroiul de pe morminte, să obosim curățându-le de resturi vegetale și să ne gândim la întâmplări trăite împreună.
La noi, pe Valea Borcutului, ziua aducerilor aminte e pe 2 noiembrie. Așa a fost când eram copil, așa e și anul acesta, pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Pornesc de la casa bunicilor, unde ei mai există doar în fotografii, spre cimitirul de pe deal, pe o vreme rece și ploioasă.

***Stropi de apă cad pe umbrela cu pisici, cu un zgomot monoton. Din spatele porților, câinii latră apatic. Se ghicește zgomotul apei alergând printre pietre. Un bărbat cu geacă de piele bate un covor. Miroase a canal.
E sâmbătă. O femeie tânără, care și-a asortat pijamaua cu papucii de casă, spală cu mopul terasa unei case luxoase. Nicio mașină nu trece pe drum. În aer se simte izulprietenos al fumului care iese pe coșurile caselor. Totul e pustiu și mort, doar tufele de iuliska sunt verzi și viguroase.
Când să ajung la pod, un cal care trage în viteză o căruță mă face să mă dau la o parte. Trec podul, și, prin poarta deschisă, văd cimitirul. Pare că tot cartierul și-a dat întâlnire aici.
Mormintele sunt pline de flori, care mai de care mai colorate. Candele stinse dau un aer trist peisajului. În fața capelei s-a strâns lume. Un domn stă pe scaun și notează ceva într-un registru.
Urc cărarea pietruită și mă opresc la mormântul bunicilor. Plantele l-au acaparat. Dintre frunzele verzi se ițesc crizantemele. La căpătâi, o mulțime de candele stinse. Aprind și eu două și îmi amintesc cum, vara, srăbăteam drumul acesta împreună cu bunicul. Îmi cânta arii din opere și mă provoca să ghicesc lucrarea și autorul. Eu nu mă prea pricepeam. Apoi, bunicul îmi povestea libretul, iar eu râdeam, dar mă și fâstâceam la poveștile acelea de dragoste complicate, cu trădări și gelozii. Bunica ne aștepta acasă, și la ea în bucătărie mirosea mereu a scorțișoară și vanilie, a supă de pui cu zeama galbenă și a pătură de tăiței. Bunicul era aventura, spiritul liber și curajul, bunica era dragostea și căldura care ne așteptau mereu acasă. Dar era și durerea visurilor sfărâmate, a neputinței și a răbdării abuzate. Doar că asta am aflat-o de abia după ce am crescut.
Îi pun o candelă și mătușii Oti, înmormântată tot aici. Croitoreasa vestită care m-a făcut să renunț la stilul emo avant la lettre și să optez pentru hainele bine lucrate, chiar dacă eu am ales să reprezint o epocă apusă: cea hippie. La vârsta aceea, nu aveam nimic mai de preț decât muzica. Jimi Hendrix, Janis Joplin, Joan Baez, Led Zeppelin și Deep Purple îmi dictau cu ce să mă îmbrac în fiecare dimineață. Iar ei nu acceptau compromisuri.


Lângă capelă, niște femei și bărbați se ceartă. Resturi vegetale ard în râpă, emanând un fum gros. Urc cărarea îngustă și îmi amintesc că aveam același sentiment de nesiguranță și în copilărie, când mă îndreptam spre mormintele situate mai sus, pe deal. Aici doarme Buna, bunica dinspre mamă, cea cu gura slobodă. Îmi amintesc apartamentul ei de la cucurigu, frica mea de a ieși pe balcon, baia cu lumină galbenă, unde mă îmbăiam cu jucăriilemele, bomboniera mereu aprovizionată de la Pietrosul și rarele sticle de Pepsi din cămară. Îmi amintesc cățelul de pluș de care îmi era frică și radioul vechi, la care ascultam cifrele gogonate ale depășirii planului cincinal.
Pe tălpile bocancilor am kilograme de noroi. Vreau să intru în biserică, biserica lui Alexiu Pocol, dar ușa este închisă. Când cobor, mă opresc o clipă în fața mormântului lui Bobo. Zile întunecate, cu ea bolind într-o cameră neaerisită, și noi jucându-ne inconștienți, dornici de veselie și culoare, dornici de viață. Mai jos dorm Lili și Liviu. El m-a învățat să stenografiez, abilitate de care nu am avut niciodată nevoie, prin urmare am uitat-o rapid. Și tot el, se spune, ar fi pictat tabloul care stătea pe biblioteca Bunei, acela cu o casă și niște stâlpi de telegraf, în fața căruia mereu mă opream și visam. Era casa veche, mi-a spus Buna, unde trăia bunica mamei, și eu mi-o imaginam pe mama copil, privind cu uimire chefurile interminabile ale celor mari. Aprind o candelă. Stropi de apă cad pe capacul metalic și se evaporă în câteva secunde.Mă îndrept spre poarta cimitirului. Pe pod, o mulțime de oameni cu plase pline de flori.
***De dincolo, rudele și prietenii ne privesc cu un zâmbet ironic. O zi într-un an e ca o picătură într-un ocean. Dacă suntem atenți, răzbat până la noi bătălii, dezamăgiri, victorii, povești de dragoste și muzică bună.



03. Între cer și pământ - Oct 22, 2019 3:08:00 PM




-Traversăm o zonă cu turbulențe. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să rămâneți așezați și să vă fixați centurile de siguranță,spune, într-o engleză cu accent străin, o voce feminină.
Zumzet de limbi încâlcite, plânsetul unui copil, foșnetul unei pungi de snaks-uri și râsul fetiței pakistaneze, căreia maică-sa, o femeie grăsuțăcu pielea tuciurie, îi arată niște poze într-o revistă.


Pe geamul rotund stau fixate ace mici de gheață, dincolo de care se zărește o masă cenușie, care ar putea fi cerul sau norii sau marea. O pătură fără început și fără sfârșit, care nu-ți dă nicio senzație definită, doar starea aceea dinainte ca lacrimile să cadă pe obraz, un fel de amorțeală a creierului stors de puteri.
Femeia de la 35 A stă cu privirea ațintită pe fulgii minusculi de gheață și, în timp ce avionul se scutură ușor, și-l imaginează pe el privind cerul cenușiu, în căutarea păsării de fier. Dar în același timp ea știe precis că sub puful umed și rece al norilor nu e decât nepăsare. Viața își urmează cursul jos, printre formele geometrice verzi, albe și albastre, la fel ca aici sus, în spațiul condensat al avionului, iar cele două realități nu se întâlnesc. 
Suedeza blondă de la 33 A își mănâncă liniștită sandvich-ul, domnul rafinat de la 34 E scrie un text pe laptop, bebelușul aflat cu două rânduri mai în spate urlă monoton și enervant, tinerii din față se țin de mână în timp ce ascultă muzică în căști.
Undeva, pe o planetă momentan nevăzută, un bărbat stă în fața calculatorului, într-un birou impersonal. Se uită la ceas și încearcă să își imagineze în ce punct se află avionul exact în acel minut. Zâmbește vag gândindu-se la fața ei de a doua zi, cu o expresie de fericire nemărginită în ochii care îl văd pentru prima oară după mult timp. Apoi gândul îi alunecă la discursul pe care trebuie să-l scrie, se mai uită o dată la ceas și degetele încep să-i joace pe taste. Textul e rece, dar profund, echilibrat, însădeloc patetic. Ca o lamă de cuțit.
Acele de gheață au dispărut, și prin geam se văd, minuscule, paralelograme de câmpuri semănate, lacuri, păduri și clădiri. Fetița pakistaneză studiază concentrată imaginile legate de primul ajutor în caz de accident, în timp ce mama ei a adormit cu fruntea sprijinită de scaunul din față. Suedeza blondă de la 33 A bea un pahar de vin roze, domnul rafinat de la 34 E a terminat de scris și își corectează atent textul, bebelușul a adormit și scâncește vag din când în când, iar tânăra din față se joacă pe telefon în timp ce stă sprijinită cu capul de umărul prietenului ei.
Femeia de la 35 A se joacă cu fermoarul hanoracului. Se uită pe geam, dar vede doar petele de murdărie de pe sticlă. Își imaginează cum ar fi să fie angajată ca femeie de serviciu la compania aeriană. Cum ar fi să trăiască într-un oraș oarecare, într-o altă țară, departe de el și de biroul lui impersonal, cum ar fi să nu-i fi simțit niciodată atingerea pielii pe obraz, cum ar fi să nu o mai obsedeze moliciunea limbii lui explorând-o, cum ar fi să nu știe ce înseamnă să se piardă în albastrul tăios al privirii lui și să nu simtă că va muri dacă el va înceta să o ia, zâmbind, peste picior. Femeia încearcă să își creioneze o viață din care el e absent și nu vede decât un cenușiu infinit. Și pete mici de murdărie, sâcâitoare, pe geam.
De jos, dintre formele geometrice verzi, albastre și albe, nimeni nu privește spre cer.

04. Bomboanele prieteniei - Sep 21, 2019 8:51:00 AM
Vine o vreme când trebuie să îți plătești datoriile. 😊

Vara asta am fost în Elveția, mai exact la Caux, la o conferință unde s-a vorbit despre toleranță, incluziune, pace, soluții de rezolvare a conflictelor între diverse comunități, despre democrație și despre implicare activă în viața societății. M-am simțit excelent acolo, printre oameni de toate culorile, de toate culturile și de toate religiile. Aș fi vrut să nu mă mai întorc. La Caux Palace există o veche tradiție a întâlnirilor de acest fel și atmosfera este diferită de restul lumii: toți sunt deschiși, sinceri, prietenoși și înțelegători. E puțin mai greu când te întorci în lumea reală și dai piept cu atitudini despre care uitaseși că există.
Bomboane din ciocolată albă cu cremă de cappuccinoWeek-end-ul ăsta, în Maramureș vin câțiva oaspeți dintre participanții la conferința din Caux. Nu e meritul meu, ci al prietenelor mele Diana Damșa și Diana Topan, care s-au gândit să profite de ocazie și să organizeze o întâlnire prietenească.
Praline din ciocolată cu lapte și caise uscateIar eu am zis că e momentul să-mi plătesc parte din datorii. Așa că, săptămâna aceasta, în trei după-amieze, după munca de la serviciu, am făcut bomboane de ciocolată.
Praline din ciocolată neagră cu ghimbirCiocolată cu lapte umplută cu stafide în cognac, ciocolată cu lapte umplută cu caise, ciocolată neagră cu fistic și miere, ciocolată neagră cu ghimbir. Și o rețetă nouă: bomboane de ciocolată albă cu cremă de cappuccino. Am avut ceva emoții, dar mi-a reușit crema aceasta, care e delicioasă.
Praline cu stafide îmbibate în cognac de casăM-am jucat din nou cu pensulele și culorile, cu formele și colile de transfer. Desenele de pe colile de transfer nu s-au imprimat așa cum aș fi vrut, și încă nu cunosc motivul. Va trebui să mai experimentez.
Am vrut să transmit bucurie și prietenie prin fiecare bomboană lucrată de mine. E atâta migală în munca aceasta, încât nu cred că o parte dintre sentimentele ciocolatierului de ocazie nu se transferă în materie.
Caux Palace

05. Lecția pe care am primit-o în stradă - Sep 12, 2019 11:13:00 AM
Ieri a fost ultima zi în care am ieșit în stradă pentru a strânge semnături. De cinci săptămâni încoace, eu și colegii mei din USR și PLUS ne-am făcut un obicei din a ieși în mijlocul oamenilor, pentru a aduna cele 200.000 de semnături necesare pentru înscrierea candidaturii lui Dan Barna la funcția de președinte al României.

A fost o experiență educativă. Pentru mine, prima de acest fel. Pentru unii colegi din USR Maramureș, ea a urmat strângerii de semnături pentru campania #farapenali și pentru alegerile europarlamentare.

Nu a fost ușor. Oamenii au opinii politice diferite și este firesc să fie așa. Mulți nu știau cine e Dan Barna, și asta ne-a dat de gândit. E clar că e nevoie de o creștere a notorietății.
Dar ceea ce m-a șocat a fost numărul foarte mare de oameni care se declară "apolitici". Am întâlnit și formula amuzantă "antipolitic". Cum să fii, logic vorbind, împotriva politicii? Cum altfel s-ar putea conduce o țară, un popor, decât prin intermediul politicii?

Este, însă, clar că oamenii au ajuns la capătul răbdării. Capitalul imens de optimism de după Revoluție tot scade de 30 de ani încoace. Acum a ajuns pe minus. Nu e de mirare, la ce conducători am avut. Nu am știut să îi alegem înțelept. Iar ei au profitat de naivitatea noastră.
Să spui că ești apolitic este, totuși, un nonsens. Politica ne influențează viețile zi de zi, în cele mai mărunte aspecte. Economia, educația, sistemul de sănătate, sistemul de justiție, administrația - toate depind de decizii politice. Nu ai avea cum să fii apolitic decât dacă ai fi un hippiot care se retrage să trăiască în mijlocul pădurii și se hrănește cu ciuperci 😈.

USR s-a născut datorită unor oameni care au ajuns la capătul răbdării. Dar care, în loc să se declare "antipolitici", au ales să se implice. Au încetat să mai aștepte să apară personaje providențiale, care să ne salveze din prăpastia în care ne aflăm, și au făcut pasul înspre politică. Sunt oameni care au reușit profesional, nu dintre cei care se bazează pe sinecuri pentru a se ridica social. Sunt oameni care au văzut că România mai are o șansă și nu au acceptat ca ea să se irosească. Dar acum, în stradă, am aflat că mai sunt foarte mulți oameni care încă nu știu că implicarea este soluția. Care încă așteaptă ca salvarea să vină de la alții. Sau care, din nefericire, au renunțat să mai spere.

În USR, suntem oameni foarte diferiți. Unii suntem pragmatici, alții idealiști. Eu mă număr printre aceștia din urmă. Am încasat țipete, înjurături și priviri goale, în timp ce strângeam semnături, convinsă fiind că astfel fac un lucru bun pentru țara mea. Țara mea în care încă mai vreau să rămân.

Au fost și momente frumoase. Oameni care ne încurajau. Un bătrân care a simțit nevoia să-mi povestească întreaga lui viață. Un tânăr care mi-a dăruit o cutie cu bomboane de ciocolată. Femei și bărbați cu luminițe în ochi. Și care ne cereau să nu îi dezamăgim.


Acum două zile, am aflat că cele 200.000 de semnături necesare înscrierii candidaturii lui Dan Barna au fost strânse. Și, împreună cu colegii mei, am continuat să ieșim în stradă. Dar am avut, atunci, sentimentul că efortul nostru nu a fost în van. Și a fost bine.

#danbarnapresedinte
06. Bomboane de ciocolată pentru revenirea din concediu - Aug 23, 2019 11:58:00 AM



Mi-am simțit cam ruginit talentul responsabil cu prepararea pralinelor, căci de când a venit vara m-am lăsat pe tânjală. Nu a fost doar căldura de vină, deși să lucrezi cu ciocolată pe vreme de caniculă e destul de dificil, ci și hotărârea mea de a mai reduce dulciurile din meniul de zi cu zi. Nu pot să spun că am reușit  😒, dar asta e altă poveste.



Legat de prepararea bomboanelor de ciocolată, trei lucruri mi se par extrem de dificile  😃:

1. Temperarea ciocolatei, adică stabilizarea moleculelor prin tratament termic, care încă îmi dă de furcă.
2. Să nu gust diferitele tipuri de ciocolată în timpul procesului de preparare.
3. Să îmi păstrez bucătăria cât de cât curată. După câteva ore de lucru, bucătăria mea e plină de ciocolată în cele mai nebănuite colțuri, încât mai are doar puțin până să semene cu căsuța din dulciuri a vrăjitoarei din "Hansel și Gretel".

Dar după o vreme în care mă țin departe de bucătărie, joaca cu ciocolata îmi lipsește. Și atunci găsesc un motiv sau un pretext pentru a-mi face hatârul. De data aceasta, m-am gândit la colegii mei, cărora nu le-am dat niciodată să îmi deguste pralinele. Un fel de "bun venit din concediu" dulce.




Nu mă apuc niciodată de prepararea bomboanelor, decât dacă știu că am suficient timp la dispoziție. Nu pot să lucrez cu ciocolata pe fugă, sau presată de timp. Am nevoie de cel puțin o jumătate de zi pe care să o aloc exclusiv bomboanelor. Nici măcar motanul meu nu mă stresează în timpul ăsta, este un animal foarte înțelegător.

Am pregătit câteva feluri de praline, încercând să le fac cât mai variate: ciocolată neagră cu fistic și miere, ciocolată neagră cu caramel sărat, ciocolată cu lapte cu stafide păstrate în cognac, ciocolată cu lapte cu semințe de pin, coajă de lămâie, cardamom, ghimbir și bucățele de coajă de portocală confiată, respectiv ciocolată albă cu caise uscate.

Îmi place să experimentez combinații noi, chiar dacă nu întotdeauna sunt mulțumită de rezultat. Iar accidentele nu lipsesc. Astăzi, spre exemplu, am stricat aproape toate bomboanele cu caramel sărat, pentru că nu mi-am dat seama că ar fi trebuit să pun două straturi de ciocolată, pentru ca învelișul să fie mai rezistent. Multe dintre praline mi s-au spart când am încercat să le scot din formă. Asta este, voi ști data viitoare.



Dar o mare realizare a fost pentru mine azi să testez pentru prima oară colile de transfer. Acestea permit transferarea unui model simetric, ca un soi de imprimeu, pe suprafața ciocolatei. Colile, care conțin mici desene din unt de cacao colorat, se lipesc de suprafața bomboanelor și se dezlipesc de abia după ce ciocolata s-a întărit. Astfel, modelul rămâne fixat pe bomboană. Am aflat, însă, și că aceste coli sunt deosebit de fragile, untul de cacao dezlipindu-se accidental de pe coală atunci când nu este manipulată cu destulă grijă.

Pentru o dietă echilibrată, data viitoare voi încerca și pralinele umplute cu frunze de salată.

Pentru că orice zi fără ciocolată este o zi irosită. 😂
07. Dragoste dincolo de limite - Aug 21, 2019 10:29:00 AM

Povești sub Stele vă propune, pentru seara de vineri, o poveste de dragoste în ton cu vremurile. Încet, încet, învățăm că dragostea șterge orice bariere, fie ele de limbă, de religie, de rasă, de gen, de vârstă sau, de ce nu, chiar limita dintre real și virtual. Vineri seară, ne deschidem mintea și sufletul pentru a ne imagina că suntem în fie locul lui, fie în al ei. Vom trăi, așadar, o nouă experiență fascinantă.









COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 23 august, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună filmul “Her”.
Comedia romantică științifico-fantastică spune povestea introvertitului Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), proaspăt divorțat. El duce o viață monotonă și singuratică și își împarte timpul între serviciu – unde compune și scrie scrisori la cererea clienților - jocuri video și rarisime întâlniri cu prietenii. Viața sa începe să se schimbe când își cumpără un sistem de operare foarte inteligent, însuflețit de o voce feminină foarte plăcută și botezat Samantha (Scarlett Johansson). Grație inteligenței atificiale, ea îi învață rapid toate preferințele, are mereu răspunsurile potrivite și soluțiile cele mai bune pentru problemele lui Theodore. Cei doi petrec tot mai mult timp împreună, iar el se îndrăgostește de noua prezență feminină din viața sa. Oscilând între bucurie și incertitudine, Theodore este măcinat de un conflict interior pe care nici măcar Samantha nu crede că îl poate rezolva.
Filmul “Her” (2013) în regia lui Spike Jonze, reprezintă debutul său ca unic scenarist. Nominalizat la cinci categorii ale Premiilor Oscar, a câștgat în 2014 premiul pentru cel mai bun scenariu original. Jonze a câștigat același premiu și la Globurile de Aur 2014, la a 66-a ediție a Premiilor Writers Guild of America, a 19-a ediție a Premiilor Critics' Choice, respectiv la Premiile Saturn 2014.
Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi reluate, iar biletele vor fi valabile pentru proiecția următoare.
Condițiile meteo nefavorabile ne-au obligat să întrerupem difuzarea filmului ”Singin’ in the Rain”, așadar biletele cu numărul cuprins între 784  - 898, vândute în 26 iulie, sunt valabile pentru orice proiecție din sezonul acesta. Musicalul va fi reluat spre sfârșitul sezonului, îl mai amânăm puțin în speranța că vom deruta ploaia.


08. Trufe pentru copii năzuroși - Aug 19, 2019 5:32:00 PM




Când copiii familiei vin acasă, atât eu, cât și mama începem să ne reamintim cele mai de succes rețete preparate de-a lungul anului. Apoi așteptăm reacțiile cu sufletul la gură, căci nepoții noștri sunt cam năzuroși și nu e ușor să-i mulțumești.


Astăzi am făcut trufe din ciocolată neagră și din ciocolată albă. Am folosit două rețete pe care le-am găsit în niște cărți dedicate preparării ciocolatei, pe care mi le-au adus tocmai din Anglia prietenele mele Diana T. și Diana D. Dată fiind pasiunea mea pentru ciocolată, nici că se puteau gândi la niște cadouri mai potrivite! 
Cele două rețete le-am mai testat o dată și au avut mare succes în familia mea și în rândul prietenilor. Trufele cu ciocolată albă conțin, pe lângă ingredientul de bază, unt, frișcă lichidă și lichior de portocale, iar cele cu ciocolată neagră, unt, frișcă, cognac și iaurt grecesc (dar eu am folosit iaurt islandez, pentru că doar pe acesta îl aveam la frigider; este un iaurt la fel de consistent ca cel grecesc, doar că nu conține grăsime). 


Am folosit ciocolată belgiană Callebaut, pe care am avut acum ocazia să o testez pentru prima oară. Sunt foarte mulțumită de ea, are un gust fin și nobil. Am acoperit trufele albe cu fulgi de ciocolată albă, cumpărați ca atare din magazin, dar pentru că nu mi-au ajuns, o parte dintre trufe le-am dat prin migdale mărunțite. Trufele negre le-am acoperit cu „viermișori” de ciocolată, cumpărați tot de la supermarket.

Eram sigură că adulții vor iubi trufele mele. Dar am avut emoții că cei mici nu vor aprecia desertul meu, din cauza gustului vag de alcool. Însă ei au fost încântați, nici măcar nu și-au dat seama de acest detaliu.



Singura critică pe care am primit-o a fost că trufele, ținute la temperatura camerei, se înmoaie destul de tare. Ele ar trebui consumate direct de la frigider. Mai ales că azi a fost o zi foarte caldă, ceea ce a făcut destul de dificilă chiar și prepararea trufelor.

Concluzia? O zi fără ciocolată este o zi irosită. 😉

09. Ciocolata, o altă fabrică de fericire - Aug 15, 2019 6:09:00 AM


Am făcut o pasiune pentru bomboanele de ciocolată. Să le fac, nu să le mănânc neapărat. Anul acesta am încercat pentru prima dată să fac singură praline, trufe și decorațiuni din ciocolată, și mi-am dat seama că e un domeniu fascinant. Așa că am început să îmi cumpăr lucrurile de care am nevoie pentru a putea să prepar dulciuri nu doar bune, ci și frumoase.
Împreună cu o prietenă, pricepută într-ale fotografiei, am creat o pagină de Facebook pentru a-mi prezenta creațiile. Dar dl Mark, patron la Facebook, nu s-a purtat prea frumos cu mine. Așa că acum am decis să îmi iau calabalâcul și să mă mut "la mine", adică aici, pe blogul Fabrica de fericire. Că doar ciocolata e, de multe ori, o sursă prețioasă de fericire.
Sigur, eu pregăteam bomboanele la nivel de amator. Acum, însă, am cumpărat termometre, așa că voi putea tempera ciocolata așa cum trebuie. Va fi next level. Am cumpărat și ciocolată belgiană Callebaut, una dintre cele mai bune. Tocmai am gustat-o, e delicioasă.
Am unele instrumente pe care încă nu am apucat să le testez. Am și ambalaje noi. Trebuie doar să mă apuc de lucru. Mai exact, trebuie doar să-mi găsesc timpul necesar pentru a mă apuca de lucru. Ard de nerăbdare.
Nu știu cum fac, dar îmi găsesc doar hobby-uri care cer o grămadă de timp. 😊



10. Baia Mare, acum și atunci. Aventura unei călătorii în timp - Aug 2, 2019 4:20:00 AM
Ne gândim adesea la muzee ca la niște locuri prăfuite, înghețate în timp, cu oameni care trăiesc într-un turn de fildeș, un soi de șoareci de bibliotecă fără legături cu realitatea. E o falsă percepție, cel puțin în parte. Acolo unde lucrează oameni tineri, ca vârstă sau ca spirit, se întâmplă lucruri provocatoare. Așa cum e și proiectul "Safari Urban" lansat de Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare». O invitație de a vizita expoziția permanentă a muzeului și de a o conecta la prezent, printr-un alt gen de artă: fotografia. Baia Mare, acum și atunci. O călătorie în timp care poate fi asumată de oricare dintre noi. Luați-o ca pe-o aventură. 





COMUNICAT DE PRESĂ

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» lansează în luna august provocarea unui Foto Safari Urban. Băimăreni și turiști deopotrivă, luați-vă aparatul foto și porniți luna aceasta pe urmele lui Hollósy. Recunoașteți locurile și clădirile care l-au inspirat, fotografiați-le și vom reface împreună poezia urbei!Vara, mai mult ca oricând, visăm să petrecem orice clipă liberă departe de oraș. Clădirile par că ne-apasă, asfaltul se-ncinge, iar străzile ne dirijează mereu spre serviciu. Orașul trăiește ca noi: urban nu înseamană mereu sufocant, iar forfota trecătorilor nu e întotdeauna aglomerație. Fă o pauză și ia peisajul citadin la pas. Descoperă-l, ascultă-l și caută! Caută inspirația celor aproape 4000 de artiști din întreaga lume care au venit la Baia Mare încă din 1896. Fascinați de frumusețea locurilor, au pictat și au „documentat” orașul. 


Te invităm să alegi din expozițiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» lucrări care înfățișează diverse ipostaze ale orașului nostru și să cauți “echivalentul urban contemporan”.  Fă o fotografie care surprinde (aproximativ) același “peisaj urban” și trimite-o prin e-mail, pe adresa [email protected], sau să o adu-o la muzeu (sediul de pe str. 1 Mai, nr.8).Fotografiile și lucrările care le-au inspirat vor face parte dintr-un proiect expozițional colectiv intitulat Foto Safari Urban. Cele două perspective, cea a pictorului consacrat și cea a fotografului contemporan vor fi prezentate fizic și virtual de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în luna septembrie.



Participanții pot să își aleagă lucrări din toate expozițiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»:· expoziția permanentă Centrul Artistic Baia Mare. Repere Europene între tradiţii şi inovaţii, deschisă la sediul muzeului, pe str. 1 Mai, nr.8, de marți până duminică între 10,00 – 16,30; · expoziția temporară Portretul unui anotimp – TOAMNA deschisă la sediul muzeului, pe str. 1 Mai, nr.8, de marți până duminică între 10,00 – 16,30;· expoziția temporară Capodopere muzeale. Achiziții & Restaurări 2007 – 2019, deschisă la Colonia Pictorilor, pe str. Victoriei, nr. 21, de miercuri până vineri între 10,00 – 18,00 și sâmbătă – duminică între 12,00 – 20,00. Proiectul Foto Safari Urban este o continuare a instalației „Centrul Artistic Baia Mare. Expoziție atemporală urbană” organizate în cadrul evenimentului Street Delivery, din 30 iunie, în Parcul Scriitorilor (Cinema Dacia), Baia Mare.
Oana ENĂȘEL Referent de specialitate

11. Concentrare colectivă de alungat ploaia - Jul 31, 2019 3:04:00 PM
Vinerea trecută am cântat cu adevărat în ploaie, căci vremea nu a ținut cu noi, dar săptămâna aceasta e musai să vizionăm filmul până la sfârșit. Nimic nu e mai frustrant decât să cunoști începutul unei povești de dragoste, dar nu și continuarea ei.
Așa că fiți cuminți, concentrați-vă puternic, bateți mătănii și țineți post negru până vineri seară la 10. Ploaia ne va ocoli miraculos și răsplata ne va aștepta la Teatrul de Vară!





COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  reia vineri, 2 august, de la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, proiecția filmului “Singin’ in the Rain”, întreruptă săptămâna trecută de ploaie.
Condițiile meteo nefavorabile ne-au obligat să întrerupem difuzarea musicalului, așadar biletele cu numărul cuprins între 784  - 898, vândute în 26 iulie, sunt valabile pentru proiecția de vinerea aceasta.
“Singin’ in the Rain” (SUA, 1952), este unul dintre cele mai iubite musicaluri din toate timpurile. Regizat de Gene Kelly și Stanley Donen, acesta prezintă momentul în care la Hollywood se face tranziția de la filmul mut la cel cu sonor, iar multe vedete par să aibă probleme de adaptare.
Don Lockwood (Gene Kelly) si Lina Lamont (Jean Hagen) formează un cuplu de succes, cel puțin pe scenă. Pentru a-și spori popularitatea, la cererea producătorilor cei doi pozează în amorezi și în viața reală, cu toate că între ei există fel de fel de animozități. Situația se complică și mai mult când cel mai recent film al lor, “The Dueling Cavalier” este transformat într-un musical, iar Lina are nevoie de o dublură. În scenă intră Kathy Selden (Debbie Reynolds), care devine vocea ei, însă nu doar din spatele cortinei…
Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi reluate, iar biletele vor fi valabile pentru proiecția următoare.




12. Vineri, la Teatrul de Vară, Hollywood-ul cântă în ploaie - Jul 25, 2019 4:50:00 AM
Dacă sunteți prin Baia Mare, înseamnă că nu sunteți în concediu, adică ați avut o săptămână grea la serviciu și v-ar prinde bine o seară de vineri relaxantă.
Filmul propus de echipa de la Povești sub stele (Oana Enășel și Răzvan Teodorescu) pentru săptămâna aceasta e cum nu se poate mai potrivit: o cădere într-un timp când viața era mai simplă (sau, cel puțin, așa ne place nouă să credem) și mai luminoasă. Muzică, dans, dragoste și naivitatea aceea specifică filmelor clasice, care parcă ne lipsește în vremurile în care pe primul plan sunt așezate efectele speciale cât mai costisitoare.

Totul în atmosfera caldă a Poveștilor sub stele, adică

Teatrul de Vară + hamace + limonadă + Prosecco + floricele = LOVE.




COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 26 Iulie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună “Singin’ in the Rain”. Filmul clasic pe care îl propunem în luna iulie este “Singin’ in the Rain” (SUA, 1952). Musicalul regizat de Gene Kelly și Stanley Donen prezintă momentul în care la Hollywood se face tranziția de la filmul mut la cel cu sonor, iar multe vedete par să aibă probleme de adaptare.
Don Lockwood (Gene Kelly) si Lina Lamont (Jean Hagen) formează un cuplu de succes, cel puțin pe scenă. Pentru a-și spori popularitatea, la cererea producătorilor cei doi pozează în amorezi și în viața reală, cu toate că între ei există fel de fel de animozități. Situația se complică și mai mult când cel mai recent film al lor, “The Dueling Cavalier” este transformat într-un musical, iar Lina are nevoie de o dublură. În scenă intră Kathy Selden (Debbie Reynolds), care devine vocea ei, însă nu doar din spatele cortinei…Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor respecta programarea lunii iulie, iar filmul anulat va rula în luna august. 

Singin' in the Rain - Official Trailer


13. Am găsit fericirea - Jul 20, 2019 2:28:00 PM

Știți cum e când ai un vis care într-un final se împlinește și realizezi că în realitate totul a fost mult mai frumos decât ți-ai imaginat?

Așa a fost Elveția pentru mine.

O țară pe care mi-am dorit să o vizitez, dar care mi se refuza ca o ființă prea conștientă de propria-i valoare. O țară a cărei frumusețe o bănuiam, dar care mi s-a dezvăluit acum în toată puritatea culorilor ei.

O țară al cărei centru e, pentru mine și pentru unii prieteni ai mei, un mic sat din vârf de munte, Caux, simbol al păcii, al toleranței și al iubirii. Cu un palat superb, imens, în care, în timpul războiului, și-au găsit refugiul o mulțime de evrei. Și în care își găsesc liniștea interioară, de atunci încoace, generații de oameni deciși să producă o schimbare în jurul lor. Oameni cu mintea deschisă, dornici să pună capăt unor conflicte care în comunitățile lor durează poate de sute de ani, dornici să răspândească în jur dragoste și înțelepciune. Caux Palace, unde organizația Initiatives of Change pune la cale, vară de vară, o  serie de conferințe internaționale. Anul acesta, tema ultimei conferințe a fost "Tools for Changemakers: Rebuilding Trust in Europe" (Instrumente pentru cei care produc schimbări: Reconstruind încrederea în Europa). 

Caux PalaceNu e genul de conferință la care să începi să caști ascultând discursurile docte ale unor șoareci de bibliotecă închiși în turnul lor de fildeș. E mai degrabă un loc unde se adună oameni de toate culorile și credințele, care, deși nu se cunosc între ei, dezvoltă imediat un fel de legătură secretă. Aici, toți le zâmbesc tuturor. Zău că nu sunt o persoană foarte sociabilă, dar aici, în Caux, m-am întâlnit pentru prima dată cu o fată în lift și am început să povestim de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Când m-am dus la bucătărie, am fost salutată cu „Sara bună!” de bucătarul cu origini sibiene. 

M-am împrietenit cu Galina din Ghana, Africa și cu Sofia din Ucraina, am ascultat ororile prin care a trecut Omar ca deținut politic în Siria și am văzut doi foști dușmani, un turc și o armeancă, deveniți foarte buni prieteni, în ciuda genocidului armean, nerecunoscut de turci, care a marcat generații întregi. Am văzut oameni trecând prin crize identitare și m-am văzut pe mine mai împăcată ca niciodată, am auzit oameni plângând în baie și am văzut oameni zâmbind în timp ce meditau privind munții. Am văzut sinceritatea cuprinzându-ne sufletele și sensibilitatea noastră, a tuturor, afișată și acceptată ca o valoare.



Am fost printre cei care, dis de dimineață, își începeau ziua meditând la problemele comunităților lor. Sau la problemele Europei. Sau la problemele lor personale. Am fost printre cei care își notau gândurile și care și le împărtășeau celorlalți, fără teama de a fi judecați. Am fost printre cei care au identificat poveștile comunităților lor și care au încercat să găsească soluții pentru a le rescrie, prin prisma toleranței și a înțelegerii față de celălalt. Am fost printre cei care au făcut exerciții de compasiune, încercând să îl înțeleagă pe cel identificat ca dușman.

La un moment dat, două domnișoare din Marea Britanie mi-au luat un interviu. Voiau să ia interviuri la 20 de femei și la 20 de bărbați, cu câteva întrebări fulger, care puneau în valoare spontaneitatea persoanei. M-au întrebat, printre altele, care a fost cea mai fericită zi din viața mea. Și le-am spus că cele mai fericite zile din viața mea sunt cele petrecute în Elveția, zile în care am admirat peisaje de vis, în care am întâlnit oameni extraordinari și în care mi-am găsit liniștea interioară, încetând să mă mai blamez pentru tot felul de vini mai mult sau mai puțin reale. Zile în care m-am simțit apreciată și iubită. Zile care aș fi vrut să dureze la nesfârșit și să devină pentru mine normalitatea.

Am găsit fericirea. Ea e mereu neutră și are aromă de ciocolată. E undeva, în vârf de munte, și trăiește cu capul în nori pufoși de iubire.



PS: Le-am vorbit colegilor din Caux despre situația din România. Despre falia din societatea românească, deschisă între susținătorii puterii și cei ai opoziției, despre lipsa noastră de dialog, despre cum totul se reduce la înjurături aruncate dinspre o parte înspre cealaltă. Le-am spus despre corupția din România și despre lupta noastră pentru o societate mai bună și pentru o clasă politică mai curată. Le-am spus că ne dorim o democrație adevărată, stat de drept, drepturi ale omului respectate, libertăți civile. Le-am spus și despre conflictele interetnice, despre intoleranța noastră față de maghiari și romi.
Am venit din Caux cu o energie nouă, pe care o voi folosi începând de săptămâna viitoare. Începe curând strângerea de semnături pentru susținerea candidatului la alegerile prezidențiale. Apoi campania electorală. Îmi doresc să fim constructivi. Îmi doresc mai puțină ură și mai multă speranță. Îmi doresc o Românie care să mă încarce cu energie și care să mă facă să cred că este pentru binele meu să rămân aici. Și să plec spre alte zări doar în concedii.


Later edit: Două românce talentate au răspândit sunetele vindecătoare ale muzicii în atmosfera de vis din Caux: Liliana Neciu Pop, băimăreancă stabilită la Cluj, solistă la Opera clujeană, și Oana Dinea, pianistă clujeancă stabilită la Geneva. Două femei de aur, pe care m-am bucurat că am avut ocazia să le cunosc. Ele au cântat atât în cadrul conferinței "Tools for Changemakers", cât și la conferința  "Toward an Inclusive Peace" (Înspre o pace incluzivă). 

















Spectacol despre istoria și cultura evreilor

Masa României la Seara culturală



Cu prietena Galina, din Ghana, Africa


Seara artiștilor
Echipa Ucrainei la Seara culturală






14. Gatsby, invitat la Povești sub stele - Jul 9, 2019 2:43:00 PM

Gatsby, invitat la Povești sub stele

Ei, ce-a fost mai greu a trecut, adică zilele de luni și marți, de mâine ne pregătim pentru week-end. Și mai ales pentru seara de vineri, când, la cererea publicului, invitat la Povești sub stele va fi chiar Gatsby. Marele Gatsby 👀Am votat și eu cu acest film pe pagina Povești sub stele și chiar v-am îndemnat să faceți la fel. Se pare că ați fost ascultători 😂. (Glumesc, nu mă cred atât de importantă). E foarte bine: e un film cu o atmosferă aparte, care nu trădează cartea lui Scott Fitzgerald, și cu siguranță vă veți îndrăgosti de personaje. Din păcate, eu nu voi putea fi vineri seară la Teatrul de vară. Dar gândul meu va fi la Gatsby, la Daisy  și la prietenul Nick. Voi să mergeți neapărat la film, e alegerea perfectă pentru o vizionare în aer liber.Să fiți cuminți! 😇






COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 12 Iulie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună, la alegerea publicului, “The Great Gatsby”.Ecranizarea romanului “Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald în regia lui Baz Luhrmann, recreează atmosfera Americii anilor ’20 – epoca prohibiției, a contrabandei și a evoluției favorabile a bursei, în care luxul și depăravarea iau locul valorilor și a moralei. Povestea lui Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio) este narată de Nick Carraway (Tobey Maguire), un scriitor aspirant, internat pentru dezalcoolizare într-un sanatoriu. El își amintește cum l-a cunoscut pe extravagantul milionar în primăvara anului 1922 când, în căutarea visului american s-a mutat la New York și a început să lucreze pe Wall Street. Căsuța în care locuia era chiar în vecini de conacul lui Gatsby, iar el obișnuia să privească fascinat luxul și opulența petrecerilor găzduite acolo. Nick este poftit la cină de verișoara lui, Daisy Buchanan (Carey Mulligan), și de Tom, soțul său afemeiat. Imediat după aceasta, primește o invitație la următorul bal și află că de fapt Gatsby si Daisy au avut o aventură în urmă cu cinci ani, iar el dorește să o întâlnească…Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată. 



15. Bătaie electorală - Jul 4, 2019 3:05:00 PM


Anunț important pentru țară: urmează un scrutin hotărâtor pentru soarta noastră. Oana Enășel și Răzvan Teodorescu, supranumiți Povestitorii de sub stele, ne provoacă să ne luăm soarta în mâini. Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă (5/6 iulie 2019), pe pagina Povești sub stele va fi postat un poll, unde vom putea vota noi înșine unul dintre filmele care urmează să fie proiectate la Teatrul de Vară. Dacă toate merg bine și vremea ține cu cinefilii, vom vota filmul de vineri, 12 iulie, ora 22; în caz de vijelii, grindină sau chiar ninsoare (că nu se știe niciodată), filmul va fi reprogramat.Bun, trag concluzia că ne aflăm deja în plină campanie electorală, motiv pentru care vă anunț că susțin filmul "Marele Gatsby", chiar dacă aș fi preferat varianta cu inegalabilul Robert Redford. Până pe 12 iulie aveți timp să citiți și cartea, în caz că nu ați făcut-o deja. Vă asigur că nu o veți uita prea ușor. 😏
Și ca oferta să fie de nerefuzat, aflați că pe lângă limonadă, Prosecco și popcorn, de acum înainte la Povești sub stele vom beneficia și de hamace. Eu cred că nici nu mai plec acasă!
Ne vedem mâine seară, la filmul cu dragoste și gloanțe.






COMUNICAT DE PRESĂ
Povești sub stele vă anunță programul proiecțiilor din luna iulie 2019. Luna aceasta vă invităm să alegeți filmul pe care doriți să îl vizionăm împreună vineri, 12 iulie, la Teatrul de vară băimărean.

Povești sub stele, vă prezintă filmele pe care le veți putea urmări în serile de vineri ale lunii iulie, la Teatrul de vară băimărean. Așa cum v-am obișnuit deja, programul cuprinde comedii și filme de acțiune tip blockbuster, perfecte pentru o seară de vineri alături de prieteni, dar și un film clasic și unul de animație.
Vineri, 5 iulie, ora 22,00 – Kiss Kiss, Bang Bang (SUA, 2005);
Vineri, 12 iulie, ora 22,00 – Voi alegeți filmul! ;
Vineri, 19 iulie, ora 22,00 – Smallfoot (SUA, 2018);
Vineri, 26 iulie, ora 22,00 – Singin’ in the Rain (SUA, 1952).
Vă ascultăm sugestiile și, cu fiecare eveniment, încercăm să ne apropiem cât mai mult de preferințele voastre. Astfel, al doilea film al lunii iulie va fi unul ales de publicul nostru. Vă propunem o listă cu patru titluri din care vă invităm să alegeți.
* Shaft (SUA, 2019);
* The Great Gatsby/ Marele Gatsby (SUA, 2013);
* Tag/ Tag: Dă-o mai departe (SUA, 2018);
* The Mule/ Curierul traficanților (SUA, 2018).
Așteptăm răspunsul vostru în sondajul de pe pagina de Facebook Povești sub stele, dar și prin mesaje sau e-mail ([email protected]) până marți, 9 iulie, ora 12,00. Vă încurajăm să ne transmiteți cât mai multe reacții pentru a ne putea adapta gusturilor voastre.
Pentru a desăvârși experiența cinematografică, ni se alătură brandul românesc de hamace născut și cusut în familie, Yoummock Hammocks. Continuăm colaborarea cu prietenii noștri de la Glam Events, de la care puteți cumpăra limonadă proaspătă, popcorn și prosecco. Ne bucurăm de ajutorul voluntarilor de la Asociația DEIS. Partenerul nostru media este Social FM.
La fel ca până acum, pe pagina de Facebook Povești sub stele găsiți descrierea filmului, trailerul, dar și informații privind eventualele modificări. De asemenea, pentru a oferi informații într-un mod cât mai rapid și accesibil, totul e la un click distanță: prin scanarea codului QR de pe afișe sau biletele de intrare la film, dar și pe Instagram.
Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor respecta planificarea anunțată, iar titlurile neproiectate vor fi reprogramate în luna august. Prețul unui bilet este 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii însoțiți de părinți beneficiază de intrare gratuită.
16. Noapte de vară - Jun 30, 2019 9:30:00 AM



Îmi scot un picior de sub plapumă. Sunt ud din cap până în picioare, tricoul mi-e lipit de piele, perna s-a umezit și ea. De când a îmbătrânit, a început să sforăie. La început sforăiam doar eu. Mă trezea cu un sărut și mă ruga să mă întorc pe o parte.
Nici nu mai știu ce visam. Dar oare am visat? Se spune că visăm în fiecare noapte, fără excepție, doar că nu întotdeauna ne amintim visul. Aș vrea să știu ce am visat în seara asta. Ceva legat de șeful meu și pretențiile lui absurde,ceva legat de partida de pescuit pe care o aștept în week-end? Sau poate de Andreea Esca, am văzut-o aseară la știri. Ea și decolteurile ei. Cică i se spune „Roboțelul”, pentru că nu greșește niciodată când citește știrile. Mă întreb dacă o fi tot un roboțel și în pat.
Nu se mai oprește din sforăit. Să-i dau un ghiont? Să mă ridic și să scap pe jos o carte? Aș spune că nu potsă dorm și că m-am hotărât să citesc ceva. Mai bine mă ridic și merg pe balcon, e insuportabilă căldura asta. Ar trebui să cumpărăm un pat nou, ăsta scârțâie când ți-e lumea mai dragă.
E mai bine aici, parcă totuși se simte un vânticel plăcut. Oare cât o fi ceasul? Ce ciudat arată casele acelea în lumina galben-portocalie a becului de pe stradă! Parcă ar fi aplecate într-o parte, poznaș. Și supermarketul arată ciudat noaptea. Ha ha, da, chiar așa, parcă mi-ar trage cu ochiul. Hei, dar ce face bărbatul acela pe trotuar? Așa cum e, întors cu spatele, și cu brațele îndoite, pare că urinează. Chiar în halul ăsta am ajuns, să ne pișăm în mijlocul străzii?! Nu mai avem nicio limită, nu mai avem bun-simț, nicibună creștere. E îngrozitor. Ha, uite-l, se întoarce. Nu m-a zărit. A, e cu mâinile în buzunarele blugilor. Nu s-a întâmplat nimic. Dar ce face, vorbește singur? Da, ăsta chiar vorbește singur. Un biet nebun rătăcit în noapte.
Foto: Lucian Petru GOJA
Poate că așa aș fi ajuns și eu dacă...Oare ce mai face Emma? Am auzit că a plecat undeva în Nord. Suedia? Danemarca? Habar n-am. Cică lucrează ca educatoare la o grădiniță. Întotdeauna i-au plăcut copiii.Sper că nu s-a tuns. Dacă îmi plimb palma peste obraz, parcă simt și acum mătasea părului ei mângâindu-mă. Aș vrea să-i scriu. Să-i spun că n-am mai iubit pe nimeni așa cum am iubit-o pe ea. Dacă o găsec pe Internet, poate că reușim să ne întâlnim. Îmi aranjez o delegație în Suedia... cât de greu poate să fie? Sau poate vine ea în vizită, câteva zile. Am ieși la o cafea, m-aș uita în ochii ei și i-aș spune: „Ema, nu te-am mințit. Chiar ai rămas a mea pentru totdeauna. Așa cum ți-am promis.” Și ea ar râde, cu râsul ei cristalin, și mi-ar spune: „Știi, Oigăn, am doi copii frumoși și amuzanți. Soțul meu îți transmite salutări.” Hm.
Aș putea să merg mâine seară să joc baschet cu colegii de serviciu. Habar n-am dacă aș mai nimeri coșul. N-am mai jucat baschet de când m-am despărțit de Emma. De fapt, ea a fost motivul pentru care am intrat în echipa liceului. Râdeau toți de mine, eram prea scund. Dar am făcut față. Când ea stătea în tribună, prindeam aripi.
Uitasem că mai am o țigară în pachetul ăsta. Ce obicei păcătos! La vârsta la care m-am apucat eu de fumat, alții se lăsau deja. În liceu nu fumam. Colegii mei mergeau în pauze la WC să fumeze. Noi chiuleam de la câte o oră și ne refugiam într-o cabină doar pentru a ne bucura unul de altul. Țin minte perfect: în cabina WC-ului mirosea a fum și a clor. Îi dădeam jos bluza încet, cu grijă, și o priveam ca pe o minune. Ochii mi se umpleau de lacrimi, iar ea mă mângâia pe obraji. Săruturile noastre aveau gust sărat. Nu credeam că o merit și mă așteptam să o pierd oricând. Ea îmi spunea că mă iubea, dar eu eram terorizat. Mă purtam ca un om care avea ceva greu pe conștiință.
Când mi-a spus că nu vine la facultate în București, am avut un șoc. Prefera Timișoara. Acolo mergea și vărul ei de-al doilea, tipul ăla musculos, iar părinții ei voiau să o știe în siguranță. Dubios tip! Mă întreb dacă se culcau împreună. Pe mine, părinții ei nu m-au plăcut niciodată. I-am auzit o dată cum îmi spuneau „limbricul ăla”. Cred că se prinseseră că fiica lor nu mai era virgină.
Ciudat, când am aflat că ne vom despărți m-am simțit cumva ușurat. Toată tensiunea aceea dispărea ca prin farmec. Eram din nou liber. Eram singur. Nu meritam pe nimeni, nu aveam pe nimeni. Ordinea lucrurilor revenise la normal. Nu mai aveam nimic pe conștiință.
N-am mai avut niciodată nimic pe conștiință. N-am fost un înger, dar nici nu am mai primit daruri neașteptate de la viață. La scurtă vreme am cunoscut-o pe viitoarea mea nevastă. Nu se compara cu Emma. Nu mă podideau lacrimile când o priveam. Nu mi se învălmășeau emoțiile în stomac când o atingeam. Nu mi se lăsa o cortină neagră peste creier când o sărutam. Nu că ar fi fost urâtă, dar... și nici măcar nu sforăia pe atunci.
-Oigăn, ce faci? Închide ușa aia, că intră țânțarii.

17. Vis cu Humphrey Bogart - Jun 27, 2019 6:13:00 AM




Acum, serios: ce răsplată mai bună poți să îți dorești la sfârșitul unei săptămâni de muncă, decât să îl (re)vezi pe Humphrey Bogart în acțiune? Asta, desigur, dacă îți plac bărbații. Dar nu vă bosumflați, nici Mary Astor nu e chiar de aruncat. De data asta, mă tem că va fi fără Prosecco (doar o dată pe an e prima proiecție din an, bănuiesc eu), dar va fi cu popcorn și limonadă, cu răcoare și cu prieteni. Un vis, ce mai! Cum e zicerea aceea clasică deja, "dacă vă pasă, ieșiți din casă!" Ne vedem la Teatrul de Vară (Baia Mare, str. Dealul Florilor nr. 1), vineri seară de la 10. 




COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 28 Iunie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună “Șoimul maltez”.
“Șoimul maltez” (SUA, 1941) este ecranizarea romanului omonim al lui Dashiell Hammett, care spune povestea detectivului Sam Spade (Humphrey Bogart), a cărui destin se schimbă brusc în noaptea în care Miss Wonderly (Mary Astor), o adevărată femme fatale, îl angajează să o protejeze, iar partenerul său, Miles Archer este ucis. Crimele se țin lanț, iar preafrumoasa Miss Wondely nu numai că este înconjurată de oameni foarte periculoși, dar se și dovedește a fi altcineva decât pretinde. Încercând să găsească criminalul, Spade se afundă tot mai adânc în lumea interlopă și intră în cârdășie cu doi ticăloși: efeminatul Joel Cairo (Peter Lorre) și grotescul Kasper Gutman (Sydney Greenstreet). Cei trei pornesc în căutarea Șoimului maltez – o statuetă de aur încrustată cu pietre prețioase, plătită tribut de Cavalerii de Malta regelui Carol al V-lea al Spaniei și furată de pirați în 1539. Filmul, care îl are pe Humphrey Bogart în rolul principal, are trei nominalizări la Oscar și a fost considerat de Entertainment Weekly și Panorama du Film Noir Américain primul mare film noir din industria cinematografiei. Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată. 
18. Sfâșiere - Jun 22, 2019 4:59:00 AM


A desfăcutdoza de bere cu un sunet răcoritor. În birou, aerul erafierbinte și rochia i se umezisesub brațe. Berea a datpe dinafară, spuma i s-a scurspe picioare, udând poalele largi ale rochiei scurte. Ea a râs. El a făcuto grimasă și și-a întorsprivirea.-Uite, vezi?, l-aîntrebat, urmărindcu degetul arătător, pe doză, literele cuvintelor:„Alcohol Free”. -Dacă e fără alcool, de ce o mai bei?-Pentru că îmi place, i-arăspunszâmbind obraznic. Lasă-mă să fac prostii. Oamenii au vicii, oamenii fac lucruri rușinoase. E în firea lucrurilor. Nu suntem sfinți. Au plecat de la birou pe la miezul nopții. Fusese o petrecere între colegi, o aniversare cu pizza și glume pe care le puteau înțelege doar ei, cei care petreceau împreună mai mult de zece ore zilnic. Erau ca o familie.Foto: Lucian Petru GOJAS-a oferit să o ducă acasă. Nu era prima oară. Știa unde stă. Când auajuns, a oprit și i-a spus „noapte bună”. Gândul îi zburadeja la soția lui, la cum avea să îi explice că petrecerea se lungise atât. La cum avea să își sărute pe obraji copilul deja adormit. A doua zi urmau să plece în concediu.-Noapte bună!, a spus Andrei, fără nuanțe în glas.-Sărută-mă!, i-a cerut Ela. -Nu pot.-Vreau să mă săruți tu, nu să te sărut eu. Visez de prea mult timp la asta, a insistat femeia.-Somn ușor!, i-a uratel, așteptând ca ea să iasă din mașină. Dar ea nu se dădea bătută. I-a pus palma peste prohab și a apăsat-o ușor. El a vrut să îi îndepărteze mâna, ea s-a împotrivit, el a ripostat. S-au bătut așa câteva secunde. S-au oprit apoi într-un sărut pasional. -Nu înțeleg ce vrei de la mine, i-a spus, îmbrățișând-o. Îmi dai semnale contradictorii. Nu știu cum să mă port cu tine.-Hai sus, i-a spus Ela. -Nu pot, trebuie să ajung acasă. Dar spune-mi, de ce?-O să-ți explic odată. Suntem prea diferiți, a spus Ela, mângâindu-i fața. Ne-am scoate ochii, dacă am fi împreună. -Așa crezi?, a întrebat Andrei. Nu era convins.-Da, uneori te urăsc. -Noapte bună, Ela. -Noapte bună. Când s-a întors din vacanță, ea nici nu l-a privit. S-a ferit de toate atingerile lui. El încerca să îi vorbească, ea tăcea. Privea ecranul calculatorului din fața ei și tăcea. În schimb, vorbea mereu cu ceilalți colegi și râdea. Râdea tare, de parcă ar fi fost cea mai fericită ființă din lume. Într-o noapte i-a trimis un SMS: „Mi-e dor de tine” Se despărțiseră de doar câteva ore. El nu i-a răspuns. Apoi l-a sunat. Avea telefonul închis. Ela acoborât la non-stop și și-a cumpărat câteva doze de bere. Bere cu alcool. Dacă el ar fi știut, ar fi urât-o din tot sufletul.Le-a băut pe toate, una după alta, singură, așezată în fața ventilatorului, la masa pe care tronau laptopul, doze goale, cărți necitite, o ceașcă de cafea goală, un vibrator, o jumătate de tabletă de ciocolată și un smartphone. I-a analizatpentru a suta oară profilul de Facebook, sperând să descopere ceva nou, ceva important, ceva neștiut despre el. I-a studiat pozele din concediu, a dezgropat din uitare pozele de la nuntă, a ascultat piesele distribuite de el. „Oh, my baby, how beautiful you are/ Oh, my darling, completely torn apart/ You’re gone with the sin, my baby, and beautiful you are”. Boxa duduia. Ela nu voia să își mai audă gândurile. A doua zi a întârziat la serviciu. Avea fața buhăită și respirația grea. Și-a găsit colegii șușotind îngrijorați. Din când în când, unii izbucneau în râs. Ela s-a așezat la calculator și a început să lucreze. Capul îi vâjâia.Când a intrat Andrei în birou, mai târziu decât de obicei, colegii au devenit suspect de tăcuți. Toți aveau privirile în pământ. Toți așteptau ca el să explice de ce, cu o noapte în urmă, postase pe Facebook un text în care recunoștea că este homosexual și că viața lui de familie e o minciună.


HIM - Gone With The Sin

19. Se apropie Tabăra de la Ocoliș. Tema de anul acesta: "În veșnică opoziție democratică: Literatura" - Jun 18, 2019 1:03:00 PM
Mai e puțin timp până la deschiderea Taberei Naționale de Literatură și Arte Plastice de la Ocoliș (Maramureș). Tema de anul acesta este incitantă: "În veșnică opoziție democratică: Literatura".
Varăde vară, scriitori, pictori, sculptori și artiști fotografi se perindă pe la locuința familiei Ioan Marchiș, în căutare de răcoare și inspirație. De data aceasta, deschiderea oficială, cu o rugăciune la Troița artiștilor și scriitorilor dispăruți, cu oficialități și discursuri, va avea loc sâmbătă, 6 iulie, de la ora 13. Ulterior, oaspeții vor redeveni nonconformiști, adică se vor întoarce la statutul lor obișnuit, păsându-le doar de literatură, arte și filosofie, de pescuit și scaldă, de biliard și tenis, dar și de somnul binefăcător de după-amiază. Ioan MarchișAtracțiile de anul acesta sunt Grupul Iza, pescuitul și seara vânătorească. Ne vom bucura de întâlnirea cu poetul Ion Mureșan, cu prozatorul Ioan Groșan, cu criticul Alexandru Cistelecan și cu parodistul Lucian Perța. Desigur, toți cei care iubesc literatura și artele sunt invitați la Ocoliș, unde serile vor avea loc cenacluri literare, iar pe timpul zilei se va picta și se va sculpta într-o atmosferă relaxantă, aproape de natură. Evenimentul este organizat de Fundația Culturală ARCHEUS, și se va finaliza cu publicarea unui nou număr al revistei cu același nume.
20. Seri de film sub cer de vară - Jun 13, 2019 10:38:00 AM


Parcă nici nu e cu adevărat sezonul estival, până când la Teatrul de Vară din Baia Mare nu încep proiecțiile de filme la Povești sub Stele. 😍 De mâine, însă (vineri, 14 iunie), ne vom distra iar sub cerul liber, cu prieteni și filme bune. Nu voi uita prea curând seara superbă în care am revăzut, la Teatrul de Vară,  "Casablanca", aș fi dat replay la fiecare replică, la fiecare privire schimbată de protagoniști 😃 Au fost, desigur, și alte filme care mi-au mers la suflet, pentru că, nu-i așa, tinerii care fac selecția pentru Povești sub Stele au cu adevărat gusturi bune. Desigur, nu spun asta (doar) pentru că sunt prietenii mei. Chapeau bas, Oana Enășel și Răzvan Teodorescu! PS: Voi ați văzut ultimele cifre privind inflația în România? E incredibil cum prețul biletelor la Povești sub Stele rămâne același! 💗




COMUNICAT DE PRESĂ

Începând de vineri, 14 Iunie, orașul nostru urmărește din nou povești sub steleVineri, 14 Iunie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean are loc prima proiecție de film din
sezonul 2019 “Povești sub stele”. Filmul ales pentru deschidere este “Jaf cu stil”.Povești sub stele, seria proiecțiilor de film în aer liber a ajuns la al treilea sezon. Vremea
capricioasă ne-a împiedicat să reluăm activitatea la începutul lunii iunie, dar de îndată ce s-au
domolit ploile am grăbit pregătirile pentru reîntâlnirea cu prietenii noștri. La fel ca anul trecut, ne
propunem să însuflețim Teatrul de vară cu proiecții de filme în fiecare seară de vineri, până la
toamnă.
Deschiderea seriei de proiecții va avea loc vineri, 14 Iunie, de la ora 22,00, cu filmul “Jaf cu
stil” (SUA, 2017). Restul programului va putea fi consultat online, pe pagina de Facebook Povești sub
stele. Tot acolo vor fi publicate descrierea filmului, trailerul, dar și informații privind eventualele
modificări. De asemenea, pentru a oferi informații într-un mod cât mai rapid și accesibil, totul e la un
click distanță: prin scanarea codului QR de pe afișe sau biletele de intrare la film, pe Instagram și
Snapchat sub numele de Povești sub stele sau în Baia Mare City App. Începând de anul acesta,
doritorii vor putea primi informații și actualizări în timp real și prin Whatsapp.
La fel ca anul trecut, biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în
amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită.
Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii
nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată.
21. Cofetărie cu dichis - Jun 11, 2019 2:18:00 PM



(După o idee de Diana Topan)

Era o zi de primăvară când Ian a ajuns în orașul de pe malul râului. Avea două geamantane mari în mâini și luminițe în priviri. A închiriat o casă cu două camere într-o zonă bună și s-a închis în ea. După câteva zile, a ieșit afară și a montat deasupra ușii o placă de lemn pe care scrisese: „La Ian. Cofetărie cu dichis”.Pasămite, Ian era cofetar. În cele două geamantane mari avea o mulțime de teluri, linguri, boluri, cratițe, tăvi, cuțite, poșuri, duiuri, în fine, cam tot ce-i trebuie unui cofetar pentru a se apuca de treabă. Așa că Ian s-a închis iar într-una dintre cele două camere ale casei, pe care o transformase în cofetărie, și a început să trebăluiasă. Dar Ian avea o problemă. Una singură: nu mânca niciodată dulciuri. Nu pentru că nu i-ar fi plăcut, dar avea o dantură foarte frumoasă, cea mai albă dantură din tot ținutul, și nu și-ar fi pus-o în pericol pentru nimic în lume.Ilustrație de Diana Topan
Însă Ian avea nevoie de cineva care să îi guste prăjiturile. După ce a preparat un tort cu ciocolată, o pavlova cu fructe proaspete, niște ecleruri cu vanilie și multe fursecuri cu merișoare, Ian a ieșit în fața casei. Voia să se bucure de soare și să asculte păsările. Și atunci a văzut o tânără dincolo de gard. De fapt, a văzut vârful unui nas ițindu-se printre scândurile gardului și adulmecând mirosurile care ieșeau din cofetărie și umpleau văzduhul. Ian a înaintat, a luat un fir de coada șoricelului, proaspăt crescut, și a gâdilat cu el nările domnișoarei. Fata a strănutat și abia atunci l-a văzut pe tânărul cofetar. -Bună. Cum te cheamă?, a întrebat Ian.-Bună. Sunt Iarina. Scuză-mă, nu am vrut să deranjez. Plec.Avea într-adevăr un nas lung. -Nu pleca, te rog. Mai bine hai cu mine. O să-ți dau ceva bun. Și cofetarul i-a dat să guste din toate bunătățile. Iarina avea simțul gustului foarte dezvoltat și știa să spună despre fiecare prăjitură ce ingrediente conține și ce îi lipsește ca să fie perfectă. Ian s-a bucurat că și-a găsit un degustător și a rugat-o pe Iarina să îl ajute în fiecare zi, mai ales că îi plăceau ochii ei și părul mătăsos.Zilele s-au scurs repede. Ian făcea prăjituri în fiecare zi și le vindea vecinilor din cartier. Dar mai întâi îi dădea Iarinei câte o felie, ca să fie sigur că vinde cele mai bune dulciuri. Cofetăria mergea bine, tot mai multă lume venea să vadă minunea și să cumpere torturi și fursecuri. Dar Iarina se îngrășa văzând cu ochii. Ian a început să meargă la ea acasă, în loc să o cheme pe prietena lui la cofetărie, pentru că Iarina se mișca tot mai greu. Se îndrăgostise de ea și știa că parte a succesului său i se datorează. Acum, Iarina stătea în patul cu așternuturi roz, sprijinită de perne, și ronțăia prăjiturile pe care i le aducea Ian în fiecare zi. Dar, pentru că o iubea, tânărul îi aducea și alte daruri: cercei, brățări, parfumuri, inele, agrafe pentru păr, jucărioare de pluș, cărți de poezii și DVD-uri cu filme de comedie. Iarina le ascundea pe toate în pliurile ei de grăsime, ca în niște buzunare. Știa exact unde are fiecare obiect. Mai avea câteva pliuri goale și aștepta nerăbdătoare ca Ian să îi mai aducă și alte daruri. Un an întreg s-a scurs așa. A venit iar primăvara, cu soare, cu flori și cântec de păsări. Într-o dimineață, Ian a vrut să îi arate Iarinei frumusețea grădinii care înverzea. Dar Iarina se îngrășase atât de tare, încât nu mai putea ieși pe ușă. Atunci Ian a luat un baros și a spart pereții casei. În mijlocul mormanelor de moloz, de unde primăvara nu mai părea deloc frumoasă, Iarina a început să plângă. Aerul mirosea a vanilie și a praf.

22. 26 mai, ziua în care Mițu mi-a tras cu ochiul - Jun 2, 2019 4:43:00 PM



N-am apucat până acum să scriu despre bucuria de duminica trecută. Despre incredibilul rezultat la alegerile europarlamentare și despre iubirea și încrederea în conaționalii mei pe care el mi l-a trezit. A fost mai mult decât am sperat, a fost o reacție de descătușare care mi-a demonstrat că nu suntem, așa cum scria Ana Blandiana, un popor vegetal.La vot, în Dublin. Foto: Manuela Cristea
Am văzut disperarea celor din diaspora, care au fost nevoiți să stea la cozi imense. Și, în final, mulți dintre ei să plece acasă fără a putea vota. Votul lor ar fi schimbat, cu siguranță, rezultatul alegerilor. Știu că acum se simt frustrați, și sper ca frustrarea aceasta să nu fie doar o înghițitură în sec, ci să se transforme în voturi la următoarele alegeri. Căci urmează încă trei runde de alegeri extrem de importante. Am câștigat doar o bătălie, urmează un întreg război. Români așteptând să voteze la Lyon. Foto: Oana TodeaȘtiu, e deja târziu pentru a-mi manifesta bucuria. Viața merge mai departe și leprele de la putere fac în continuare ceea ce știu ele să facă: să înșele și să fure. Cei întemnițați sunt înlocuiți cu alți penali. „Noul PSD” reciclează fețe de care ne-am plictisit de mult, fețele unor oameni care și-au dovedit deja necinstea. În Parlament, formula e aceeași, și opoziția nu își poate promova proiectele. Vinovații pentru dezastrul din diaspora din 26 mai refuză să plece. Dragnea a fost închis, dar oamenii lui de încredere au rămas. Nu a fost el singurul vinovat. Nu a fost el singurul corupt, singurul responsabil pentru situația în care România se află azi. Dar avem poporul aproape. Acum știm asta, e fapt dovedit. Oamenii au spus, cu o majoritate covârșitoare, că nu mai vor ca politicul să intervină în justiție și că vor pedepsirea corupților. Ei nu pot fi ignorați. Politicienii trebuie să țină cont de voința lor. Altfel, politicienii vor dispărea, mai devreme sau mai târziu. În închisori, unii, în uitare, alții. În dimineața zilei de 26 mai, motanul meu, Mițu, mi-a tras cu ochiul. Am luat gestul ca un semn bun. Și a fost. Aveam nevoie de semne bune. Aveam nevoie de optimism. Ziua aceea s-a încheiat după multe ore de call center, după vești bune și vești proaste, după emoții de toate felurile. Dar s-a încheiat cu o explozie de bucurie.
Acum, ziua aceea începe să fie uitată. Mergem mai departe. Oamenii vor rezultate. De multe ori, ei uită că acestea au fost alegeri pentru Parlamentul European, nu pentru Parlamentul României. Ei vor schimbarea ACUM. Va trebui să avem răbdare. Să luptăm în continuare. Și să ne păstrăm entuziasmul. Am văzut că votul nostru face diferența. Am văzut că împreună suntem puternici. Nu trebuie să uităm că avem în față alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. Care sunt cel puțin la fel de importante. Trebuie să fim vigilenți și implicați. Acum știu că putem scoate România din impas. Că putem opri exodul oamenilor. Că putem avea o țară cu adevărat frumoasă, în care să fie promovați oamenii cinstiți, competenți și bine intenționați. Trebuie doar să credem în noi. Și să luptăm.



23. Liniștea dinaintea furtunii - May 25, 2019 2:38:00 PM




Azi m-am trezit la 11,30. Apoi, ceva neobișnuit pentru ultimele săptămâni, mi-am asumat rolul de gospodină. E sâmbătă, 25 mai. E ziua de liniște dinaintea furtunii. Mâine noapte se va schimba totul.
Am peste 700 de prieteni în lista de Facebook. Și vreo câteva sute de contacte în telefon. Nu sunt mulți cei pe care nu i-am contactat în ultima lună. Nu sunt mulți cei cărora nu le-am spus să meargă mâine la vot și să aleagă forțele pro-europene. Nu știu care a fost impactul. Nu știu câți sunt cei pentru care a contat. Dar a contat pentru mine, asta e sigur. Pentru liniștea contșiinței mele. Pentru sentimentul că am făcut tot ce am putut pentru țara mea. Adică pentru părinții mei, pentru prietenii mei și pentru mine însămi. Pentru viitorul nostru comun. Pentru o viață în democrație, în libertate, într-o țară unde drepturile tuturor sunt respectate și unde justiția e liberă.
A fost un pas greu, dar firesc. Contrar impresiei unora, sunt o fire timidă și nu mă simt deloc în largul meu să deranjez cu telefoane oameni cu care nu am vorbit de foarte mult timp sau, poate, niciodată. Pentru că am în lista de Facebook destule astfel de persoane. Dar a fost ceva firesc, ca și cum am fi mutat protestele din stradă la telefon și în spațiul virtual. Manifestația "Toți pentru Europa" a fost organizată în Baia Mare, pe 19 mai, de Declic și ProCivicM-am așteptat să fiu certată și înjurată. Nu am fost. Oamenii au fost mai politicoși decât credeam. Nu am avut experiența prezidențialelor trecute, când am intrat în discuții contondente și interminabile cu unii oameni care aveau opinii politice total opuse mie. Au fost câțiva, puțini, care mi-au dat de înțeles că preferă să decidă singuri cu cine anume votează și că eu îi cam deranjez. Asta, deși nu le dădusem nume de partide sau candidați cu care să voteze, ci spusesem doar că e de dorit o opțiune pro-europeană.
Au fost alții care mi-au spus că nu au cu cine să voteze. Că toți sunt la fel. Toți sunt corupți, toți își văd doar de propriile interese. Eu nu cred că e așa. Avem în politică persoane condamnate penal, adică oameni dovediți ca necinstiți. Avem și partide care nu au în componență astfel de persoane. Nu suntem toți corupți, la fel cum nu suntem un popor de infractori. A spune asta înseamnă a încerca să îndulcești vina celor care cu adevărat au încălcat legea.
Câțiva mi-au spus că nu știu nimic despre politică. Printre ei, un om de afaceri de succes. Am fost extrem de surprinsă, nu mă așteptam la un asemenea răspuns din partea lui. Unii oameni preferă să își vadă de familia lor, de jobul lor, de businessul lor, și să ignore realitatea politică. Eu cred că e o soluție călduță, dar periculoasă. Politicul ne influențează viața în fiecare zi. Iar societatea civilă trebuie să își asume rolul de a controla politicienii. Și oamenii simpli nu pot face asta dacă nu le urmăresc activitatea, dacă nu îi trag de mânecă uneori, dacă nu se prezintă la vot.
Însă cei mai mulți dintre cei cu care am vorbit mi-au spus că merg mâine la vot. Au fost mulți și cei care mi-au mărturisit că fac eforturi pentru a-și convinge cunoscuții să facă la fel. Pe alții i-am convins eu să pună mâna pe telefon și să cheme lumea la vot. În bula mea, probabil că situația e mai roză decât în realitate. Cu toate astea, sunt încrezătoare că noaptea de mâine va fi una a bucuriei. Apoi va urma povara responsabilității. Nevoia de a nu dezamăgi. Și încă vreo câteva runde de alegeri, la care va trebui să ne mobilizăm.
Adevărul va ieși la iveală mâine seară. Eu una știu câ mâine, la ora 7 a.m., mă voi prezenta la vot. Sper ca secția să fie aglomerată. Însă cred că societatea civilă deja merită felicitată, pentru tot efortul de mobilizare pe care l-a făcut în ultimele săptămâni. Special thanks to Declic, partenerul după-amiezelor mele vorbite.
România votează pentru Europa!


24. Noaptea Albă a Picturii Băimărene - May 18, 2019 7:22:00 PM


Noaptea Albă a Muzeelor s-a nimerit să fie anul acesta într-o perioadă foarte aglomerată, cu doar o săptămână înainte de alegerile europarlamentare. Așa că am savurat un singur eveniment, la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, unde am avut parte de Noaptea Albă a Picturii Băimărene. 
La invitația prietenei mele Oana Enășel, am participat la vernisajul expoziției temporare tematice intitulate „Noua Școală de Pictură de la Baia Mare. Contextul Academic 2000 – 2018”, unde am regăsit prieteni și cunoștințe mai vechi. 

Expoziția cuprinde lucrările de disertație masterală ale unor artiști deja membri ai Filialei Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România: Octavian Bufan, Cristina Busuioc, Iolanda Gherghel, Silviu Gheție, Raluca Grigoriu, Alin Hereș, Călin Ițoaie, Alina Modârcă, Anamaria Nagy, Irina Oțoiu și Szilard Szekely. Sunt artiști tineri și nu prea, pentru că unii dintre ei au cariere în spate, cum ar fi Silviu Gheție, cunoscut fotograf, sau Anamaria Nagy, creatoare de modă. Pe alții îi știu din contexte diferite: pe Irina Oțoiu, de la Bastionul Măcelarilor, unde lucrează când nu pictează, iar pe Octavian Bufan, din taberele de artă și literatură de la Ocoliș, unde este mai mereu invitatul sculptorului Ioan Marchiș.
Despre lucrările expuse și despre artiști au vorbit criticul și istoricul de artă dr. Tiberiu Alexa, directorul muzeului, și pictorul dr. Ioan Anghel Negrean, curatorul expoziției și unul dintre îndrumătorii masteranzilor de la Centrul Universitar „Nord” din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca.
Expoziția merită vizitată, cuprinde lucrări puternice, care vă vor rămâne în memorie. Ea va fi deschisă în perioada mai-iunie, de marțea până duminica, între orele 10 și 16,30. 
Din păcate, nu vă veți mai putea bucura și de performance-ul tinerilor din trupa Artspot, coordonată de Dragoș Călin (actor la Teatrul Municipal Baia Mare). Tinerii actori au însuflețit Noaptea Albă a Picturii Băimărene, fiecare alegând câte o lucrare din expoziția permanentă și însuflețind-o cu mișcări și replici bine alese.















25. Împreună punem țara pe roate! - May 4, 2019 4:59:00 AM





Când am acceptat provocarea Declic, nu am știut în ce mă bag. De fapt, propunerea celei mai mari comunități de cetățeni activi din România a venit la fix: știam că trebuie să fac mult mai mult pentru țara mea și nu știam ce.
Știu, sună ca naiba ceea ce spun, mai nou doar ipocriții se declară patrioți. Ideea e că România a luat-o rău de tot la vale și simțeam că e nevoie de un efort comun pentru a opri tăvălugul acesta declanșat de o șleahtă de politicieni iresponsabili și corupți. Pentru mine, asta a devenit o miză personală. Urmează un șir întreg de scrutinuri electorale care vor decide viitorul României și viitorul meu. Pentru că în funcție de rezultatul lor voi ști ce trebuie să fac: să rămân sau să plec. Definitiv.



Provocarea Declic pornește de la ideea că sunt aproximativ 5,5 milioane de români care nu votează la europarlamentare, dar merg la vot la alte alegeri. Au socotit cei de la Declic că dacă 650.000 dintre aceștia ar merge totuși la vot, forțele pro-europene ar câștiga cel puțin 3 mandate în plus, și am trimite în Parlamentul European o majoritate pro-europeană. Iar pentru a convinge 650.000 de oameni nehotărâți să iasă din case pe 26 mai și să voteze, ar trebui ca 20.000 de cetățeni activi să schimbe fiecare atitudinea a câte 30 și ceva de oameni. Greu, dar nu imposibil.
Colaborez cu Declic de multă vreme și am făcut multe lucruri împreună. De la proteste, la semnat petiții, de la tras parlamentarii de mânecă la sesizat decidenții europeni. Toate au fost inițiative Declic la care am aderat, alături de mii de alți români. Și de data aceasta, am apreciat inițiativa lor, deși am stat puțin pe gânduri înainte să mă implic. Nu sunt genul care să se apuce să sune oameni care nu îi sunt prieteni apropiați, și în general nu încerc să îmi impun convingerile. Mereu am crezut că fiecare are minte să gândească și că anumite adevăruri sunt atât de evidente, încât nu mai necesită explicații.
Ei bine, am greșit. Am greșit în ultimul hal. Dar nu aș fi aflat niciodată asta dacă nu m-aș fi apucat să trimit SMS-uri și mesaje pe Messenger unor oameni cu care nu am mai vorbit de luni sau chiar ani.
Nu o mai lungesc. Am experimentat întreaga gamă de răspunsuri, de la „eu oricum încerc să îmi conving toți prietenii să iasă la vot”, sau „în lista mea de prieteni au rămas doar cei care votează”, la „nici nu știam că sunt alegeri europarlamentare”. Bine, unii mi-au spus că nu urmăresc deloc politica și m-au rugat să îi pun la curent. M-am gândit să încep povestea din iarna lui 2016, de la alegerile parlamentare, și să le spun despre Ordonanța 13 și toată seria de proteste care au urmat. Dar puteam, la fel de bine, să încep de la '48. 😉
De vreo două ori mi s-a întâmplat să dau peste prieteni care, cumva confidențial, mi-au spus că au acces la informații de culise și că o să mi le împărtășească și mie, cândva. Ideea ar fi că toți candidații și toate partidele sunt o apă și un pământ, toți sunt corupți sau au relații cu oameni sus-puși, și în niciun caz nu poți reuși să ajungi într-o funcție de decizie doar pe baza propriilor merite. Am încercat să îi conving că nu e așa: cunosc persoane care nu au făcut politică până de curând și care sunt oameni foarte faini, corecți, educați și haioși. La fel ca mine, ei au intrat în politică din dorința de a schimba drumul României, de a o îndrepta spre calea europeană, a democrației, a statului de drept și a meritocrației. Ei nu vânează funcții de dragul puterii, nu vor să se îmbogățească din bani publici, ci vor cu adevărat să muncească pentru România.
Ei, au fost tot felul de reacții neașteptate la mesajele mele. M-am ales până și cu niște replici de agățat 😂 Politica și iubirea (sau spuneți-i cum vreți) au mers întotdeauna mână în mână 😂.
Cineva mi-a sugerat să îmi fac propriul partid. Tipa era dezamăgită de toți politicienii români, fără excepție, spunând că urmăresc doar ciolanul. Dar m-a asigurat că, dacă eu îmi fac partid, mă va susține. Și nu doar cu vorbe. 😇 Ei, pentru liniștirea milioanelor de potențiali alegători, trebuie să spun că deocamdată nu mă gândesc la așa ceva 😂. Nu știu pe câți am reușit să îi conving să iasă la vot. Mulți dintre cei cu care am vorbit erau deja hotărâți să voteze. Mulți alții nu mi-au răspuns la mesaje. Spre marea mea surprindere, însă, nimeni nu m-a jignit, nimeni nu m-a înjurat. Iar asta mi-a dat curaj să merg mai departe.
Am dat peste oameni în vârstă, foarte dezamăgiți de politica românească din ultimii 30 de ani. Unii mi-au spus că nu votează, pentru că sunt bătrâni și nu mai are rost. Alții făcuseră politică ei înșiși prin anii ‘90, speraseră la o schimbare reală, și avuseseră parte doar de dezamăgiri după dezamăgiri. Le-am spus că, dacă nu mai au tragere de inimă să voteze pentru ei înșiși, atunci să voteze pentru viitorul copiilor lor. Dintre care, de altfel, unii au ales să trăiască prin țări străine. Oare chiar au ales, sau au fost forțați?
Am vorbit și cu români din diaspora. Dintre care unii vor parcurge peste 500 de kilometri pentru a putea vota pe 26 mai. Asta mi se pare cumva dureros: că unii fac eforturi reale pentru a-și putea exprima opțiunea, în timp ce alții își neglijează acest drept. Sau, ca s-o spunem altfel, „se pișă pe el de vot”. Precum fata aceea cu tricoul, devenită deja celebră. Tristă celebritate!
Voi pleca și eu, dacă nu voi avea o altă opțiune. Dar până atunci, sunt hotărâtă să lupt. Mi-am promis că voi face tot ce pot pentru a convinge oamenii să voteze la europarlamentare. Eu cred că răspunsul stă în solidaritate și în responsabilitate. Eu cred cu adevărat că împreună putem scoate țara din rahat. Căci aici ne-au adus pesedeii, aldiștii și toți acoliții lor. Nu ne mai putem ascunde după deget. Cuțitul a ajuns la os. Protestele nu mai sunt de ajuns. Și nici chiar votul nu mai e de ajuns. E nevoie ca toți să punem umărul pentru a-i convinge pe cei din jurul nostru să se mobilizeze. Un efort atât de mic, pentru un scop atât de mare! Mai sunt trei săptămâni până la alegeri. Haideți să ne opintim puțin și să punem țara pe roate! 
Înscrie-te în grupul de mobilizatori Declic!