Despre mine

Stancu Constantin

Jurist - Scriitor (Scrib)

Blogs Home » Litere » Literatura » ARHIVE LITERARE

ARHIVE LITERARE

Creații literare originale. Poezii, proză, conică literare, cărți apărute, semnale evenimente literare, portrete literare, reviste

Articole Blog

01. Revista „Cafeneaua literară”, nr. 11/2019. Semnal de toamnă - Nov 18, 2019 6:37:00 PM
Sursa: Virgil Diaconu.
Lecturi pe sit-ul revistei.
03. Dumitru Hurubă: Nicolae Crepcia este un valoros poet la zi, unul dintre creatorii contemporani de poezie ... - Nov 15, 2019 9:18:00 AM

                             POETUL, ÎN IPOSTAZĂ NORMALĂ


…Nu am îndoieli: Nicolae Crepciaeste un valoros poet la zi, unul dintre creatorii contemporani de poezie care ne trimit nouă, cititorilor, un mesaj liric bine structurat şi pliat perfect pe tema aleasă pentru disecţie şi analiză în laboratorul propriu de creaţie. Acest lucru este uşor detectabil şi în noul său volum de versuri, cu titlu degajând un aer uşor vetust, dar cu atât mai penetrabil spre sufletul şi mintea corecţilor şi sincerilor iubitori de poezie. De această dată poetul, întorcându-se, oarecum pe alt plan, la mai vechea lui dragoste, printr-un viraj inteligent execută o construcţie epică la care… şublerul şi rigla de calcul par să fi avut un rost determinant din punct de vedere tehnic, dacă avem în vedere abordarea genului de poezie ales, şi anume: forma fixă. Demonstraţia şi argumentele sunt uşor de făcut: Preţul iubirii este un volum de maturitate artistică impresionant,  atât prin sinceritatea mesajului, cât şi prin respectarea unor canoane rigide, dacă vedem lucrurile prin prisma exprimării epice: „Sub carapacea timpului plânge satul” (…) „Viaţa-i biciuită de orori,/Dar Dumnezeu mai vine-n sărbători/Şi stă-n pridvor la taină cu ţăranii.” (Sub carapacea tipului plânge satul, p.40). Aici, situaţiei-nostalgie, i se adaugă drama existenţială şi, din nefericire ireversibilă, a satului contemporan, nu doar  sesizată de poet, ci şi trăită de acesta la cele mai înalte cote ale sufletului şi minţii. Pe de altă parte, dar în context, Nicolae Crepcia este unul dintre poeţii noştri încăpăţânaţi: vrea cu tot dinadinsul să ne convingă de adevărul că aruncarea minţii cititorului în groapa cu leii colţoşi ai (neo?)modernismului, poate duce la îndepărtare şi chiar înstrăinare între autor şi cititor… Să fie un semnal de alarmă? Exact, e!, iar Crepcia ştie foarte bine acest lucru ademenindu-ne spre o lume pe care o ignorăm, o subestimăm şi o abandonăm în braţele unui anume tip de suprarealism inventat de către unii din motive nu suficient de limpezi, însă ipotetic obscure, doar că autorul prezentului volum clarifică situaţia: „Eu vin din munţi cu caii înspumaţi,/Căruţele li-s pline de ciubere,/(,,,)]Ei vin din munţi şi-aduc până la noi/Istoria-ntr-un tulnic de lumină(…)” (Moţii, p.89). Deja nu mai e o aluzie, ci o certitudine… De altfel, în creaţia lui Crepcia există o permanentă şi… duioasă chemare spre noi înşine, implicit spre o lume al cărui existent ne va pedepsi mai devreme sau mai târziu, tocmai pentru că mulţi autori, poeţi, mai ales!, continuă să se arunce cu încredere, voioşie şi voluptate chiar, în salvatorul şi totodată înşelătorul post sau supra modernism.
Poate tocmai având în vedere motivaţiile de mai sus, poetul Nicolae Crepcia se eschivează în a folosi abuziv figuri de stil sau metaforizarea puternică, tocmai pentru a-şi păstra şi consolida individualitatea în haosul din creaţia multora dintre contemporanii săi poeţi. El nu încearcă să atragă cititorul în capcana unui mesaj filozofico-alambicat în care acesta trebuie să afle cum anume şi cât de complicat e să afli că unu plus unu este egal cu doi, sens în care putem vorbi despre o agresivă exacerbare a noii lirici… În context, Crepcia nu se sfieşte să spună în grai limpede: „Cenuşa-n care calc nu e ruină/Chiar dacă-atât a mai rămas din glorii,/Când ea s-a-mprăştiat peste istorii/A răspândit ca soarele lumină.” (Al treilea cântec, p.60). Mai simplu de-atât nu se poate! Mă refer la claritatea mesajului în sine, precum şi – de ce nu? – la eficienţa lui, având în vedere, poate, instalarea în conştiinţa cititorului a unei bănuieli asupra evoluţiei spre un fel de general care ne anulează în calitate de locuitori ai acestui Pământ datorită procesului de globalizare, la urma urmelor salvator pentru unii (autori-autoraşi). În această ordine de idei, în poeziile crepciene aflăm adevărate strigăte-semnale de alarmă, precum în această minunată şi patriotică poezie: „/Aştept să vină trenul să mă ducă/Din bezna scârnăvită, mocirloasă,/Să uit ce-a fost coşmar, ce-a fost nălucă,/Să mă întorc la iarba verde de acasă,//Să mă întorc la râul cu scobari/De sub arini şi sălcii plângătoare,/Să-mi cânte-alturi pescăruşi hoinari/Şi mierle-n dorul meu să se coboare,” (Iarba verde de acasă, p.101). Şi, dacă tot veni vorba: în general, poeziile lui Nicolae Crepcia se împart în trei mari categorii: patriotice, sociale şi de dragoste, fiecare categorie ramificându-se apoi fără să-şi piardă valoarea şi importanţa iniţială defalcate fiind de la obârşia categoriei din care face parte. De notat, însă, că el este un sentimental incorigibil, iar această latură a personalităţii sale se manifestă pregnant în mai toate creaţiile sale… „Încă mai port mirosul tău în rană/Şi parcă-aş vrea să-l pierd şi parcă nu,/Când a pierit surâsu-ţi din icoană/un gol bolnav în locul lui crescu.” (De  neatins, p.106)… În temeiul exemplelor de mai înainte, dar şi raportând citatele la întreaga sa creaţie, eu am curaj să spun că ele face parte dintre poeţii care, prin opera lor, se eliberează de tarele unor aşa-zise noi curente literare care, în realitate, doar interferează cu poezia noastră tradiţională. În acest fel, alături de alţi autori-poeţi aflaţi cumva pe aceeaşi frecvenţă, contribuie la păstrarea unui tradiţionalism autohton. Astfel, şi printre altele, renunţând cu un fel de obstinaţie la metaforizare excesivă, versurile crepciene câştigă în puritate: „Când ploaia curge parcă a revoltă,/Chiar cântecu-mi e-o suliţă de ţipăt,/Chiar stelel3 sunt lacrimi dintr-un sclipăt,/Chiar bolta parcă nu mai este boltă.//(Când ploaia curge parcă a revoltă, p.52).Acesta este un câştig şi pentru el, ca autor, şi pentru poezia actuală în general.Nicolae Crepcia: PREŢUL IUBIRII (antologie)Editura Cronologia, Sibiu, 2019
                                    Dumitru Hurubă
Nicolae Crepcia, schiţă bibliografică. Volume de versuri: Pe umărul lui Rimbaud (debut); Îngenuncheat în lacrimă; Halucinațiile unui hoinar singuratic; Fără glorie; Horea; Cărare prin rai (haiku); Mierlă sângerându-mi pe umăr(antologie); În căutarea Speranței…

04. Profesioniști ai pieței de carte le povestesc studenților cum începe profesia de traducător literar...Lista: Lista profesioniștilor pe care studenții au ocazia să îi întâlnească de--a lungul celor cinci zile îi include pe: traducătorii literari Mihaela Buruiană, Ionela Chirilă, Dan Croitoru, Vali Florescu, Mihaela Ghiță, Bogdan Ghiu, Iulia Gorzo, Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Miruna Voiculescu - Nov 15, 2019 9:12:00 AM
Contemporary Literature Press

Ediția a V--a a Masterclass--ului de traducere literară „Lidia Vianu's Students Translate”: 25--29 noiembrie 2019, orele 16--20, Sala James Joyce, str. Pitar Moș 7.
Închiderea oficială: vineri 29 noiembrie, orele 16--20, la Sala Media a Teatrului Național București.


           În perioada 25--29 noiembrie, la București are loc cea de a V--a ediție a Masterclass--ului de traducere literară „Lidia Vianu's Students Translate”. De data aceasta, 16 traducători literari, două agente literare și un mananger cultural vor lucra împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) din cadrul Universității din București.
           Lista profesioniștilor pe care studenții au ocazia să îi întâlnească de--a lungul celor cinci zile îi include pe: traducătorii literari Mihaela Buruiană, Ionela Chirilă, Dan Croitoru, Vali Florescu, Mihaela Ghiță, Bogdan Ghiu, Iulia Gorzo, Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Miruna Voiculescu, reprezentând Asociația Română a Traducătorilor Literari și editurile Humanitas, Polirom și Art, agenți literari cunoscuți precum Livia Stoia și Marilena Iovu, Bogdan Stănescu (TVR) și profesorii Nicolae Mandea și Mihaela Michailov (UNATC).
           Se va lucra pe text și li se va arăta tinerilor învățăcei cum să „fure” tainele uneia dintre cele mai vechi meserii din lume, aceea care se legitimează prin Turnul Babel și Rosetta Stone. Scopul acestor întâlniri este ca, în viitorul foarte apropiat, să aducă cititorului român cărți bine traduse, dar și să trimită scriitori români în universul anglofon.

„ Un masterat care nu duce către o profesie este un program ratat: el va dispărea mai devreme sau mai târziu. Proiectul acestui Masterclass de Traducere Literară este în același timp un proiect academic, literar, editorial și de promovare a literaturii române pe glob.”(Lidia Vianu)

           După închiderea Masterclass-ului, Contemporary Literature Press, editura online pentru literatură a Universității din București, și, totodată, editura MTTLC, va publica o mini--antologie cuprinzând textele de inițiere ale acestei întâlniri dintre 80 de traducători în devenire și generația traducătorilor formați și cu experiență--- întâlnire care este organizată de MTTLC în premieră pentru România. Scopul ei este legarea învățământului filologic românesc de practica traducerilor literare de calitate.
           Inițiativa îi aparține Lidiei Vianu, director al Editurii Contemporary Literature Press și al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, ambele din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

          Masterclass --ul organizat de Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) este un proiect cu tradiție, care își propune pregătirea masteranzilor pentru profesia de traducător literar. Încă de la înființare, MTTLC s--a dovedit a fi un centru de excelență. Atât activitatea editurii Contemporary Literature Press, cât și a Centrului de Cercetare pentru Traducerea și Interpretarea Textului Contemporan sunt dovada unui înalt profesionalism al celor implicați. Organizatori: Lidia Vianu, Universitatea din București, Headsome Communication.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Uniunea Scriitorilor din România, Muzeul Național al Literaturii Române, British Council, Editura Muzeul Literaturii Române, Editura Contemporary Literature Press, Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Parteneri media: Radio România Cultural [Oana Enăchescu], TVR, România Literară, LiterNet, Agenția de Carte.
05. TĂCEREA DE O MIE DE ANI... DESPRE MOARTEA RECICLABILĂ - Nov 12, 2019 7:31:00 AM

Ritualul tăcerii

Astăzi tac, e tot mai dificil să vorbești când pești necunoscuți sar pe fereastra deschisă.
Tac, am spus ce aveam de spus cu timpul, cu rana din timpul generos de pe fața lichenilor, cu bolile care s-au vindecat parțial și am avut iluzia că s-au vindecat definitiv, se vor vindeca definitiv dincolo de moartea reciclabilă, eram programat să umplu spărtura din zid…

Priviți icoanele, vagi semne pe zidurile proaspăt zugrăvite și drepte, dar nu vedeți spărtura, prin ea intră păianjenul și absența, se vede, uneori, cerul cu memorie.
Tac, este un ritual complex, cuvintele sunt de gumă, sar din perete în perete ca mingile.
O mie de iluzii nu dau imaginea corectă, adevărul pus pe lamela de sticlă pură pe care s-a picurat sângele martorului este o certitudine.
Când voi vorbi, veți vedea trupul în căutarea altei placente dintr-o altă galaxie… 

C Stancu


07. MIhai Eminescu în limba lui Shakespeare - Nov 12, 2019 7:24:00 AM
Sursa: Revista „Banchetul”/ Dumitru Velea
08. Dumitru Hurubă: NE ÎNTRĂINĂM? Evident, şi trebuie să fim realişti: societatea în care trăim, derapajul lumii contemporane, voit sau nevoit, spre altă treaptă de civilizaţie pretins mai bună, sunt elemente în faţa cărora este greu de creat obstacole. Nu ne putem întoarce la abac uitând de telefoane mobile şi de tablete, ignorând atotştiutorul google, la extemporale, la celebrele lecturi particulare, la nu mai puţin celebrele vocabulare etc., etc., acum când gugălul ne face victorios cu ochiul, toate-acestea şi altele făcând parte intrinsecă dintr-un romantism pe care generaţiile mai proaspete îl consideră depăşit, dacă, deseori, chiar penibil. E de plictiseală… Iar în literatură nu e altfel, să fim bine înţeleşi! - Nov 12, 2019 7:22:00 AM

DUMITRU HURUBĂ
NE ÎNSTRĂINĂM?
Aşa, într-un fel de virtute a inerţiei, unii comentatori literari, mai mult s-au mai puţin pregătiţi pentru înţelegerea şi accederea la marea schimbare datorată Revoluţiei din Decembrie ’89, au trecut rapid la atacul şi desfiinţarea creaţiei literare din perioada comunistă, respectiv ’44 – ’89. Această „defrişare” masivă a creaţiei literare având baza de plecare la o gândire şi logică transferate din Occident la noi în… interesul serviciului, a condus la implementarea şi dezvoltarea unei literaturi naţionale pe un palier nou, palier care a cam rupt-o cu tradiţia şi cu un anume tradiţionalism, drept că exacerbat în anumite cazuri.
Din păcate, programul de eliminare a literaturii naţionale tributare bolşevismului, proletcultismuluişi ideologiei comuniste, având ţintă predilectă obsedantul deceniu,a lăsat în urmă un fel de sahară autohtonă, pentru că tăvălugul a fost setat/direcţionat spre o schimbare radicală şi mai aproape de total decât de parţial. Problema e că din viteză, sau din neatenţie, asediatorii au dorit să anuleze tot, pentru a i se asigura noului val de autori manifestarea plenitudinii forţelor scriitoriceşti în locul proaspăt curăţat de eventuale nervuri ideologico-proletcultiste. În această horă a sodomirii, spre mulţumirea şi bucuria asediatorilor, s-au prins şi câţiva comentatori şi critici literari buni practicanţi ai oportunismului, astfel că, salvându-şi pielea punctată cu pigmenţi ai vechiului regim, au început reconsiderarea, denigrarea şi, în final, distrugerea fără discernământ a literaturii postbelice… Normal că în… pustiul rămas trebuia plantat ceva, drept care, cu o hărnicie chiar impresionantă, noul val de scriitori a invadat piaţa cărţii cu scrieri cel mai adesea lipsite de valoare autentică, deşi laudele şi explicaţiile au existat din plin pentru salvarea noii producţii literare. Mare lucru nu s-a reuşit, fiindcă nici invocatele curente: modernism, postmodernism, noul realism, suprarealism etc., etc., n-au reuşit salvarea scrierilor din mediocritate, nici încercarea de întoarcere la modelul clasic… Ici-colo a funcţionat acest deziderat, însă s-a dovedit a fi fost mult prea… subţire, fiindcă tocmai a ieşit un amalgam atât de întortocheat şi îmbelşugat cu simboluri şi metafore care ar fi trebuit să rezolve problema, încât nimeni n-a mai înţeles mare lucru. Dovadă că, după trei decenii postdecembriste, literatura naţională, indiferent de genul literar abordat, a reuşit performanţa de a se îndepărta tot mai mult de cititori. Şi poate că ruptura n-ar fi fost atât de clară şi de ireversibilă, dacă, în paralel, distrugătorii despre care a fost vorba ceva mai înainte, s-ar fi limitat la perioada postbelică, recte antedecembristă, însă, tot după un nefericit model occidental, au pus accent pe lepădarea de tradiţii şi trecerea la un gen de literatură cu mult mai… înrudit cu un anumit tip de literatură occidentală decât cu cea tradiţional-naţională. Evident, orice oponent, a fost urgent etichetat ca nostalgic sau ca posesor al unei mentalităţi marcată de virus comunist şi… gata! Dar nu, mai era ceva şi anume: era necesară o reconsiderare a operei mulţilor autori romantici din literatura română, adică acei scriitori, indiferent de genul literar abordat de-a lungul vieţii lor de creatori. În această ordine de idei, reconsideratorii-distrugători, au început cu ultimul mare romantic european – Mihai Eminescu, descoperind ei repede că acesta nu era decât vârful unui aisberg în care se mai aflau nume importante ale literaturii naţionale, chiar multe, iar opera acestora se înscria fără drept de apel şi de vieţuire postdecembristă. Aşadar, s-a căzut de acord în scurtă vreme că romantismul, clasic sau contemporan se lovea ca nuca în perete de noile curente sau pseudocurente literare importate, ori inventate pe post de colaci de salvare pentru noile, multele şi lipsitele de valoare creaţii literare ale unor făcători de literatură, pretinşi scriitori. Lăudat până la a i se aduce osanale, noul val s-a autosesizat decretând: de fapt, noi suntem alfa şi omega în condiţiile începutului de secol XXI, tehnicizat până la dezumanizarea populaţiei… Şi-atunci: ce nevoie mai putem avea de… romantism? Să ne întoarcem la preromanticii  Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, sau Grigore Alexandrescu? Dar nici măcar la  etapa nouă a romantismului începând cu 1848 cu reprezentanţii săi mai importanţi:  Nicolae Bălcescu, Constantin Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo… Şi continuând cu  Alexandru Odobescu, Andrei Mureșanu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski… Revenind: pentru a clarifica şi justifica această atitudine exclusivistă din partea unor autori postdecembrişti, este de înţeles că, în noile condiţii social-economice şi culturale ale începutului de secol XXI, şi care este motivul încercării de eliminare a romanticilor şi a romantismului, să solicităm ajutor de la DEX cu scopul de a fi cât mai convingător, şi anume, după DEX, ca definiţie:  ROMANTÍSM, romantisme, s. n. 1., înseamnă „Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie.” Şi, încă: „Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginaţie care nu mai trece de rațiune.” În tehnicizata lume în care trăim, iese la suprafaţa comentariului întrebarea: ce să facem cu romantismul în perioada actual-modernă? Visare, lirism, imaginaţie care trece de raţiune etc., toate elemente cu statut de intruşi în contextul existenţei literar-artistice la început de secol XXI… De-aceea, slăbirea forţei romantismului începând cu anul 1990, mai cu seamă încercarea de supravieţuire a unui nou tip de romantism românesc, presupune o adevărată luptă literară şi ideologică – de ce nu? Spun aceasta bazându-mă pe adevărul, greu sau imposibil de contestat, conform căruia, prin forţa împrejurărilor şi, în primul rând prin pustiirea la modul propriu a satului românesc şi în consecinţă lipsa sau reducerea numărului populaţiei de la ţară, scade puterea unui anumit gen de romantism. Acest adevăr a contribuit şi contribuie esenţial şi la diminuarea importanţei fenomenului ca atare şi în mediul urban, acolo unde mutaţiile spiritual-materiale sunt mai pronunţate în detrimentul unor curente literare de tradiţie şi, înainte de toate, romantismul. Interesant de reţinut: în timp ce mediul rural doar păstrează, deseori fără să conştientizeze, mare parte din ideologia tradiţiilor, în mediul urban contactul, şi permanent şi direct cu o altă modalitate de a gândi şi acţiona, deteriorează cu mult mai uşor ideea de continuitate. Invadarea unui concept nou, cel mai des fără vreo legătură cu literatura de tradiţie, dar în ton cu cerinţele unui deziderat absolut străin de credinţa şi principiile actului autohton de creaţie, a dus la schimbarea gravă a valorii literaturii naţională cu respectarea cerinţelor unor literaturi care au dus, deja, la depersonalizarea creaţiei noastre în favoarea unor valori mai mult comerciale decât autentice. Evident, şi trebuie să fim realişti: societatea în care trăim, derapajul lumii contemporane, voit sau nevoit, spre altă treaptă de civilizaţie pretins mai bună, sunt elemente în faţa cărora  este greu de creat obstacole. Nu ne putem întoarce la abac uitând de telefoane mobile şi de tablete, ignorând atotştiutorul google, la extemporale, la celebrele lecturi particulare, la nu mai puţin celebrele vocabulareetc., etc., acum când gugălul ne face victorios cu ochiul, toate-acestea şi altele făcând parte intrinsecă dintr-un romantism pe care generaţiile mai proaspete îl consideră depăşit, dacă, deseori, chiar penibil. E de plictiseală… Iar în literatură nu e altfel, să fim bine înţeleşi!Cu toate binefacerile sale, civilizaţia şi, cu precădere, civilizaţia privită din punct de vedere al progresului tehnic, are o latură neglijată şi anume, influenţa sau asupra aspectului comportamental şi al calităţii comunicării dintre fiinţele umane pe care aş numi-o dezumanizare. Sunt tot mai dese situaţiile în care toleranţa, înţelegerea şi sentimentalismul sunt înlocuite cu răceala, intoleranţa, antipatia, indiferenţa, iar noua literatură, fără să conteze genul literar abordat, contrubuie din plin la degradarea relaţiilor om-om… Pentru că ea însăşi nu constituie un liant, ci, aşa cum spuneam, prin dorinţa expresă de a fi original, mulţi autori îşi îmbracă produsul literar cu simboluri, metafore şi alegorii chiar într-un asemenea mod, încât cititorul nu mai înţelege mare lucru şi, fiindcă şi el este agresat de tarele unei societăţi total indiferentă la problemele de comunicarea dintre oameni, respectivul cititor renunţă şi, forţat de împrejurări, se integrează în marea masă a populaţiei.Până una-alta, există o întrebare: nu cumva ne sălbăticim? Pentru că în civilizaţia zilelor de azi, romantismul şi nevoia de comunicare, nevoia de celălalt, devin neputincioase… Însă, mi se pare normal şi potrivit să mă folosesc, în încheierea acestui comentariu, de următorul citat ca argument: „Şi la noi acţionează aceeaşi reducţie la natură, îndeosebi la cea vegetală, ca poartă deschisă către toate regnurile şi, în consecinţă, către o infinită viziune cosmică. Noi, însă, ne simţim mai legaţi de romantism decât multe alte popoare. Este primul vehicul stilistic care ne-a integrat în circuitul culturilor moderne, într-o perfectă sincronie cu acestea. Este stilul din desişul căruia va răsuna până peste veacuri glasul de aur al lui Eminescu.” (Ceva despre romantismul românesc, din volumul: Edgar Papu, Existenţa romantică, Editura Minerva [BPT], 1980, p.210).Aşadar, să luăm aminte la cuvintele unuia dintre cei mai importanți comparatiști români postbelici, autorul unor studii de literatură universală și teorie literară, eseistul şi criti9cul literar Edgar Papu...
09. Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 10 noiembrie 2019, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Tiberiu Neacșu, Anastasia Gavrilovici și Mihnea Bâlici - Nov 9, 2019 5:40:00 PM

 În cadrul ediției va avea loc prezentarea volumului „Industria liniștirii adulților” (Casa de Editură Max Blecher, 2019) de Anastasia Gavrilovici.

Tiberiu Neacșu (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere din Craiova. A publicat volumele de poezie „Nebuna” (2000) și „Acrobat în zece pași” (2013). A tradus din limba engleză selecții de poeme semnate Lloyd Schwartz, Derek JG Williams, Peg Boyers, Ani Gjika și volumul antologic „Miile de tehnologii ale extazului” (2019) de Frank Bidart.
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere la București și un masterat la CESI. A fost redactor al „Alecart” și „Zona nouă”, iar din 2016 face parte din redacția revistei „Poesis internațional”. A tradus cărți de Kurt Vonnegut și Ernesto Cardenal, iar „Industria liniștirii adulților” este volumul ei de debut.
Mihnea Bâlici (n. 1998) este student în anul al III-lea la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. A citit poezie la ediția 111, din 21.10.2015, a Institutului Blecher. A publicat cronici și eseuri în „Vatra”, „Euphorion”, „Tribuna”, „Observator cultural”.

Moderatori: Claudiu Komartin & Sorin Despot
10. Radu Igna (n. 6 noiembrie), potret spiritual la 85 de ani. Scriitor, om al locului, model de dascăl - Nov 5, 2019 8:43:00 AM


Radu Igna: Pasiunea pentru oameni, frumos, bun simț... Țara Hațegului și miturile de azi și de ieri
Radu Igna se întoarce cu faţa spre Ţara Haţegului, priveşte dincolo de dealuri şi de Muntele Retezat, caută valul care a modelat această ţară din ţară, ascultă cumva cerul şi ascultă pământul pentru a descoperi tainele care au fost, care sunt şi care vor fi peste albastrul acesta de Ţara Haţegului rupt din oglinzile muntelui.
Scriitorul a strâns în inima sa, în pagini de caiet de elev silitor, date despre oameni, vâltoarea faptelor, scrierile cronicarilor despre o zonă mirifică a României. A avut răbdarea de a aduna, de a căuta, de a studia şi de a fixa pentru viitor imaginea unui loc în care s-au întâmplat atâtea şi în care oamenii au găsit vocaţia de a trăi româneşte în stil propriu, la confluenţa Banatului cu Transilvania şi Valea Jiului, aproape de Mureş, pe valea Streiului, sub umbrele adânci luminoase ale Retezatului. Ajuns la o vârstă a viziunii calme Radu Igna pune în cartea sa  Vocaţia culturală a Haţegului  – Editura Gligor Haşa , Deva – 2009, istoria spirituală a locului, acel loc în care istoricii au lăcrimat şi în care nu pot tăgădui  fenomenul românesc într-o zonă magnetic spirituală şi în care te poţi pierde sub ninsori de poveste, există doar posibilitatea de a găsi ieşirea prin cer, ca să-l parafrazăm pe Marin Sorescu.Autorul ne propune un fel de epistolă pentru cititor şi pentru locuitorul Haţegului, în care pune degetul pe rana istoriei şi spune lucrurilor pe nume: „Eu cred că viaţa noastră are sens atunci când luptăm împotriva uitării”, apelând la un citat din Emilian Ezechil. Dar cuvintele autorului spun cumva mai mult: „Uitarea, ceaţa ce se lasă cu fiecare zi peste ziua ce a trecut”.  În căutarea sa, Radu Igna redescoperă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie, de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de cetate de ţară.
Scriitorul a căutat să fie obiectiv şi a adunat cât mai multe însemnări, cât mai multe cărţi despre acest loc şi a descoperit că multe personalităţi au pus ceva din viaţa lor, ceva din timpul şi necuvintele lor în cărţi care au reflectat spiritul Ţării Haţegului, că oamenii au fost credincioşi şi până la urmă acea zvârcolire de credinţă a făcut să convieţuiască la un loc ortodocşi, catolici, greco-catolici sau reformaţi şi să lase semne că se poate şi altfel, un fel de zonă liberă a credinţei. Cartea începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegulaşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop. Radu Igna caută esenţa vremurilor: istoria vicariatului greco-catolic, sau istoria specifică locului la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona vecină a Pădurenilor, insistă pe călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul locului pus în evidenţă de Ovid Densuşianu, pentru a prezenta modelul haţegan aşa cum l-a văzut Adrian Andrei Rusu.
Preocuparea pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul unde a fost, după cercetările sale, Sarmizegetusa lui Decebal, pentru strădaniile unui arheolog aproape necunoscut care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu  care a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei. Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special. Despre aprovizionarea cu apă în Dacia romană a scris Gică Băieştean, arătând tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect al puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la autodistrugere. Epoca din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific,  fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. Au fost ani buni în care scriitorul a strâns date, cărţi, scrieri unele nepublicate şi care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989, a avut răbdarea de a se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi.       Autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea lui Faţă Neagră, la Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale lui Cecilia Terezia Bolchiş - Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu. Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau Cuvântul adevărului.   Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Horvath Josef sau Aurel Anca, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin,Blaj Titus.Inspirat, autorul încheie cu o notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba engleză. Ca un mit al omului de Haţeg se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă,  judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în logica românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat pentru istoria românilor ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj ca un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul: „Până când a trăit Ioan Munteanu ? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918 ? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj ? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale…”. Dar cartea aceasta de aducere aminte şi învăţătură a profesorului pentru elevul necunoscut din România, începe cu un pasaj scris de Ovid Densuşianu: „Drumul ce duce de pe vale Streiului spre Haţeg <<pă su vini>> cum se zice în graiul locului, ori de pe coastele ce ascund Silvaşul se vede desfăşurându-se una din cele mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc”.Cartea merită citită pentru că poezia locului ne face mai buni, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului pictează o lumină ireală peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor fii…
C Stancu*Foto: Radu Igna




11. Actualitatea literară, nr. 96/2019. Anotimpul literaturii, texte, cărți, analize, provocările momentului cu Nicolae Silade - Nov 5, 2019 8:27:00 AM


Bună ziua, doamnelor și domnilor!Vă rugăm să primiți spre lecturăActualitatea literară nr. 96 https://actualitatealiterara.ro/--
Nicolae Silade
actualitatea literara
nicolaesilade.blogspot.ro
facebook.com/actualitatealiterara
[email protected]
12. TRANSLATION CAFE: GRABRIELA ADAMȘTEANU ÎN LIMBA ENGLEZĂ - Nov 4, 2019 4:43:00 PM
Press Release October 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 200
under The University of Bucharest,
in conjunction with The British Council,
The Romanian Cultural Institute,
and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of
Gabriela Adameșteanu Translated into English by MTTLC Graduate Amalia Radu
              With these fragments of prose by Gabriela Adameșteanu published in English, Translation Café continues the publication of books translated by students who have graduated from the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text in 2017.
            The fragments of prose we are now publishing have been chosen and translated from Romanian into English by Amalia Radu, as part of her Dissertation, defended in June 2017.
Translation Café No 200 is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:  http://revista.mttlc.ro/
For comments or suggestions, please contact the publishis  [email protected]
Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

 
 
Comunicat de presă octombrie 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 200
sub auspiciile următoarelor foruri:
Universitatea din București,
The British Council, 
Institutul Cultural Român,
și Uniunea Scriitorilor din România 

Gabriela Adameșteanu
Traducere în limba engleză de
Amalia Radu,
absolventă MTTLC
             Cu aceste fragmente de proză de Gabriela Adameșteanu publicate în limba engleză, Translation Café continuă publicarea unor texte traduse de absolvenți ai Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, promoția 2017.
              Fragmentele de proză din acest număr au fost alese și traduse din limba română în limba engleză de Amalia Radu, ca parte din disertația susținută în iunie 2017.
Translation Café  No 200 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:  http://revista.mttlc.ro/
Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Redacției  [email protected] Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contemporary Literature PressReturn to the Translation Café website. Translation Café
13. TRANSLATION CAFE, NR. 201: ESTHER MORGAN ÎN LIMBA ROMÂNĂ - Nov 4, 2019 4:40:00 PM
Press Release 30 October 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 201
under The University of Bucharest,
in conjunction with The British Council,
The Romanian Cultural Institute,
and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of
Poems and an Interview by Esther Morgan translated into Romanian by MTTLC graduate Adriana Oprișan
              The MTTLC eZine Translation Café is now publishing a selection and translation of poems by Esther Morgan, as well as an interview with the poet. The poems were originally published in English by Bloodaxe Books. The present selection was made and translated into Romanian by Adriana Oprișan, former MTTLC student.
            Specialised translation is a job. Literary translation is a calling. Translation of poetry is the trickiest of them all.
            It may be for the first time that a big publishing house meets the students of a large university. Five poets published by Bloodaxe Books worked with the students of the University of Bucharest, the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text. The result was magic. It brought poetry into the lives of about one hundred students.
Translation Café No 201 is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:  http://revista.mttlc.ro/
For comments or suggestions, please contact the publisher  [email protected]
Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation


 
Comunicat de presă 30 octombrie 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 201
sub auspiciile următoarelor foruri:
Universitatea din București,
The British Council, 
Institutul Cultural Român,
și Uniunea Scriitorilor din România 

anunță publicarea volumului

Esther Morgan
poeme și interviu
traduse în limba română de absolventa MTTLC
Adriana Oprișan
             Revista online a MTTLC publică în acest număr, în traducere, o selecție din poemele publicate la Bloodaxe Books de poeta Esther Morgan. Poemele au fost selectate și traduse în limba română de absolventa MTTLC Adriana Oprișan. Traducătoarea a luat și un interviu poetei, pe care l--a tradus în românește.
              Traducerile specializate sunt o slujbă: traducerea literaturii este o vocație. Traducerea de poezie este cea mai buclucașă dintre toate.
              Probabil pentru prima oară, poeții unei edituri mari s--au întâlnit cu viitorii lor traducători, încă studenți la o universitate de renume. Cinci poeți de la Bloodaxe Books și directorul editurii au lucrat împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, Universitatea din București. A fost un moment magic. Poezia a coborât în viețile a o sută de studenți.
Translation Café  No 201 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:  http://revista.mttlc.ro/
Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Redacției  [email protected] Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contemporary Literature Press
Translation Café
17. Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 3 noiembrie 2019, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Laurențiu Ion și Răzvan Andrei. În cadrul ediției va avea loc prezentarea volumului „Corporația norilor” (Curtea Veche, 2019) de Laurențiu Ion - Nov 2, 2019 4:12:00 PM




Laurențiu Ion a debutat cu volumul de poezie „Destulă pace pentru un război” (2010), manuscrisul câștigător al unui concurs de debut efemer. A mai publicat „Nouăzeci și unu” (2014) și recenta „Corporația norilor” (2019).
Răzvan Andrei a publicat „Jazz pentru iguane” (2018), reeditată un an mai târziu.

Moderator: Sorin Despot
21. Poveste neterminată: Cei mai frumoși absenți!... Mărturia în pantofii altuia - Oct 29, 2019 11:40:00 AM

Poveste neterminată

Seamăn cu celălalt tot mai mult, îmbătrânesc și port chipul său și pantofii săi!
Sunt o copie destul de reușită atât timp cât pot sta sub soarele acesta ca o umbrelă.

Am depus efortul de a fi omul care s-a rupt din trupul femeii anonime, acum sunt învins, seamăn tot mai mult cu el: folosesc aceleași cuvinte, m-am îndrăgostit de aceeași femeie frumoasă, iar lucrurile flămânde s-au deprins cu numele meu.
Nu am unde să mă scund, poate în narațiunile mele, dar și acestea au fost spuse, pentru unele dintre ele au murit cei mai buni poeți, cei mai buni soldați, cei mai buni profeți, cei mai frumoși absenți… 
C Stancu
23. Francisc Dessart, RECONQUISTA... Lumea în schimbare, visuri și oglinzi retrovizioare... „Când se vorbeşte despre pace, în mijlocul Europei este război, când se vorbeşte despre viitor, valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte la orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările informaţiei, a capitalului, a intereselor marilor companii, a traficanţilor de droguri şi medicamente, a erorilor din societatea civilă pe nedrept numită deschisă, uneori, ne pulverizează, fără a avea în cultură sau religie un punct de sprijin” - Oct 29, 2019 11:32:00 AM

RECONQUISTA
În aglomeraţia de tip românesc în holul politic local referitor la relaţiile României cu restul Europei, un om de cultură, francez de origine, prof. Dr. Francis Dessart prin culegerea de texte cu „paratext” sub denumirea de RECONQUISTA, apărută la Editura Carpathia Press, Bucureşti- 2005, ne aduce puţină luciditate şi ne îndeamnă la reflexie raportat la noul areal internaţional.Reprezentant al unei culturi solide care a marcat mulţi ani viaţa a mai multor generaţii, autorul are nostalgia şi curajul de a rezista valului american şi universalist prin cultură şi informaţie, pur şi simplu. Atent şi dornic de viaţă profesorul priveşte mondializarea ca un act de complot împotriva identităţii culturale a popoarelor din Europa.
În visurile noastre româneşti privim integrarea europeană ca pe un act de multiple avantaje, dar dincolo de iluzii este adevărul, adevărul care ne spulberă personalitatea, până la urmă S.U.A. sunt un model de non – cultură, iar comunitatea europeană un model de birocraţie, de jocuri politice virtuale şi pasivitate în faţa forţei banului. Când se vorbeşte despre pace, în mijlocul Europei este război, când se vorbeşte despre viitor, valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte la orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările informaţiei, a capitalului, a intereselor marilor companii, a traficanţilor de droguri şi medicamente, a erorilor din societatea civilă pe nedrept numită deschisă, uneori, ne pulverizează, fără a avea în cultură sau religie un punct de sprijin. Provenind dintr-un mediu catolic autorul caută evadarea în mediul ortodox, dar căruia îi găseşte slăbiciuni şi rămânerea în urmă, deşi se pare că adevărurile creştine par a fi soluţia pentru toţi.„Un fenomen cum este hipercentralizarea puterilor la Vatican este contrar Evangheliei. Ea contrazice faptul istoric al învierii lui Hristos: nu poate exista un vicar a lui Hristos, din moment ce Hristos este viu şi ca atare este şeful, capul Bisericii, care reprezintă trupul său mistic …”. În toleranţă profesorul Dessart  vede o nouă dictatură: „Victimele de ieri devin călăi sub privirea indiferentă a gânditorilor fără minte „ şi este citat Big Brather: „sclavia este libertate”...Viitorul Europei balansează între minciună şi redefinire, ceva nesigur, structuri care  se caută, acolo unde noi vedem modele: „orice duet devine duel”…Profesorul observă: unii sunt vinovaţi pentru că au avut dreptate primii, poate este adevărat, într-o lume a birocraţiei, unde tratatul are prioritate înaintea esenţei naţionale, iar manipularea este numită strategie…Europa este afectată de poluare, iar războiul din fosta Iugoslavie a lăsat un mediu tulbure, unde radiaţiile cu uraniu însărăcit sau carburanţii avioanelor americane au pătat cerul şi umbra păsării pe  frunza de arţar… „Un raport al Fundaţiei Franz Weber precizează că un pământ poluat şi pustiit pentru secole sau chiar milenii, este o dramă nu doar pentru un popor, dar şi pentru toţi pământenii şi pentru generaţiile care vor veni. În acelaşi sens se face o comparaţie între genocid şi ecocid”.Dintr-un anumit punct de vedere autorul ne atrage atenţia că prea adesea uităm viaţa, nu mai avem respect pentru viaţă, pentru tot ce este viu, pentru cultură, pentru credinţa celuilalt, pentru spiritualitate, citând un adevăr din Khalil Gibran: „Ai grijă ca libertatea fără limite să nu devină ea însăşi limita unei mai mari libertăţi…”, aşa cum de altfel avertizează şi Apostolul Pavel în cartea către Galateni … Până şi animalele sunt privite ca o valoare în Europa, dincolo de greşelile noastre, de lecţiile pe care le aşteptăm de altundeva, adevărurile  vin din natura plină de forţă a estului…Acolo unde ţările din est au aşteptat ca valorile din vest să se transfere spre noi, în locul prosperităţii am descoperit coca – cola ca mod de viaţă, iar democraţia ca esenţă este eludată, parcă, intenţionat: „Democraţia este o stare de spirit care implică mai mult decât imitarea prostească a unor modele străine, chiar dacă acestea sunt convenabile pentru popoarele respective”. În călătoriile sale prin România, profesorul Dessart descoperă o imposibilitate: „ Partidul Socialist Liberal „care parcă atrage un model special:  „Partidul Republican Monarhist”…La finalul cărţii, omul de cultură Artur Silvestri face un portret spiritual al autorului ca persoană integratoare între naţiuni, culturi şi valori, ca un profesor al „viului”, a trăitului, deschis mediilor diverse, de la cultura chineză la cea africană sau geto – dacică.   Între teorii moarte se pare că a fi un maestru al vieţii în sine este o calitate care merită apreciată şi care trebuie să o asimilăm. Probabil că peste zece ani sau ceva mai mult ne vom aduce aminte de acest discurs al profesorului Dessart, şi abia după ce ne-a trecut beţia în stil european, dacă nu vom avea memorii afectate de şocul universalismului.„Singurul demers pe care am fi drept să-l facem moralmente ar fi să atragem atenţia Europei de Est asupra greşelilor comise de Occident, pentru a nu le imita, precum şi a situaţiilor rele de la noi împotriva cărora ne ridicăm…”. Profesorul ne cheamă la tradiţia activă însuşită a spiritului Europei, iar România poate accepta chemare pentru că are vocaţia nădejdii…Poate că am pricepe mult mai bine disertaţia autorului dacă am reflecta puţin la cartea      Danieldin Biblie, acolo unde tiparul neputinţei unei civilizaţii este plastic revelată în statuia imensă pe care o visează împăratul, o statuie structurată astfel: un chip mare şi înfricoşat, capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier parte de lut, o structură imposibil de rezistat valului istoriei… Iar dacă privim în tabelul lui Mendelev, putem descoperi greutatea atomică superioară a aurului, care se află în parte de sus a chipiului, urmată de greutatea argintului, apoi aramei, etc. O structură ce se prăbuşeşte sub propria greutate, de aceea avem nevoie de spirit, de spiritul divin care să rezistăm, dincolo de tradiţii, mode politice, speranţe fără acoperire, cu luciditate, cu înţelepciune…Interesant, autorul citează din mari oameni ai Europei, Sojeniţân, Kazantzakis, Valery, Carrel, Strasser, etc…„Am descoperit că linia de despărţire între Bine şi Rău nu separă nici statele şi nici clasele şi nici partidele dar că ea traversează inima fiecărui om şi a întregii umanităţi”      (Solgeniţân). De la această graniţă spirituală începe Europa, de fapt …


Constantin Stancu